Gânduri dulci-amărui
N-am mai prădat demult un pom fructifer. Acum,
fructele cresc pe tarabe, în mega-magazine, pardon! mall-uri. Eu, în mall, mă
simt ca un copil lăsat în gară. În schimb astăzi, în timp ce rupeam câteva dude
coapte dintr-un pom al nimănui, de pe aleea care duce de la stadion la
mănăstire, m-am simţit precum copilul înainte de vacanţa mare. Nimic nu-mi
aduce mai bine în simţuri copilăria decât mirosul crinilor şi gustul agudelor coapte.
Pe acestea două le asociez cu perioada dinaintea vacanţei mari, poate cea mai
frumoasă perioadă a copilăriei. Dudul e pomul care mi-a adus mereu vacanţa
mare. Pe vremea când vacanţa mare era chiar mare. Pentru asta, l-am iertat
pentru alte neajunsuri pe care mi le-a pricinuit de-a lungul şcolii generale,
când trebuia să adun frunze pentru nehaliţii viermi de mătase pe care-i
creşteam în şcoală. Uitasem de muşeţel! Şi el avea iz de vacanţă, chiar dacă mă
cam chinuia norma pe care o aveam de făcut la cules.
Aşa
că azi, cinci minute, am aşteptat să vină vacanţa. Gustul agudei albe strivite
de cerul gurii m-a încredinţat că ea chiar va veni. Chiar dacă nu... pentru
mine. Am crescut atât de mult... încât mă uitam cu jind la dudele coapte căzute
jos (întotdeauna, în pom rămân cele verzi). Altădată, le-aş fi adunat fără
să-mi pese. Acum, deh! Gesturi mărunte pe care altădată le făceam firesc, iar
acum refuzăm, din varii motive, să le facem, dau măsura gradului în care a
plecat din noi copilăria. Nu mai mănânc fructele nespălate de pe jos, nu mai
pup câinii pe botic, nu-mi mai julesc genunchii... Sunt mai sănătoasă, mai
fericită? Aiurea! Sunt doar mai bătrână cu nişte anotimpuri. Şi totuşi astăzi,
pentru câteva clipe, dudele copilăriei mele, ca o poţiune fermecată, m-au transformat
din nou în copil. În copilul aşteptând vacanţa mare, de care uneori mi se face
dor.
Slobozia, 08 iunie 2015
Pictură de Sophie Anderson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu