Gânduri dulci-amărui
Aşa-mi imaginez: că sunt răutăţi ale oamenilor,
care produc răni Universului. Din când în când, rănile acelea îşi mai varsă
preaplinul, scurgându-şi puroiul peste pământ. Prin legături subtile, nevăzute,
Universul ne trimite înapoi ceea ce-i oferim. Platitudini, ştiu! Dar adevăruri!
Mă întreb cât timp va trebui să mai numere Clepsidra pentru ca el să uite toate
rănile făcute de cruzimile noastre, să ne ierte şi să ne şteargă făcutele, să
nu ne mai atragem singuri toate uraganele şi taifunurile lumii. Noroc că
Balanţa se echilibrează prin gesturile mici (aparent) ale oamenilor mari.
Dumitru
Oniga povesteşte în cartea lui - "Urme, lacrimi, sânge, morminte"
(amintiri din lagărele de exterminare româneşti) - cum odată, fiind intrat la
zarcă fără pulover, apropiindu-se iarna şi fiind şi bolnav de TBC, deţinuţii
din celelalte celule (nici ei trăind într-o fericire, dar măcar apucaseră să-şi
primească puloverele) şi-au deşirat fiecare câte un fir-două şi le-au dat unuia
care i-a împletit o vestă. Pe care ulterior i-au pitit-o undeva, transmiţându-i
prin Morse, prin calorifer, să şi-o
ia când merge să verse tineta. Autorul e convins că vesta aceea l-a salvat
atunci de la moarte. Eu nu cred că obiectul propriu-zis a făcut vreo minune;
dacă era altă vestă, una oarecare, la fel de groasă, la fel de bună, efectul
n-ar fi fost spectaculos, în condiţiile acelea vitrege. Cred, mai degrabă, că firele sunt cele care l-au salvat,
adunate de la fiecare. Faptul că unii, mai mulţi, unii cunoscându-l, alţii nu,
au deşirat din haina lor pentru a-i da o şansă la viaţă, şi-au deşirat din
suflet pentru alt suflet. Şi-au riscat ei înşişi viaţa sau situaţia oricum
precară, pentru a face gestul salvator. "Nu este mai mare dragoste, decât să-şi dea cineva viaţa pentru
prietenii săi." (Ioan, 15, 13).
Nu
materia ne salvează, ci dragostea cu care ne este oferită. De fapt, formularea
corectă este: nu materia ne salvează, ci dragostea! Au demonstrat-o până şi
oamenii de ştiinţă, prin experimentul cu apa. "Iubiţi-vă unii pe
alţii!" Ne-o spun de două mii de ani preoţii, de-i doare-n gât. De tot
atâtea mii, pe noi ne doare-n...
Să punem şi noi câte-un fir, să
împletim o vestă Universului, să-l apărăm de frigurile acestei lumi. Şi, dacă
azi vom face aceasta, poate mâine, omenirea nu va mai cunoaşte torţionari, nici
violenţă, nici foamete, nici umilinţă, nici trădări...
Slobozia, 22 ianuarie 2015
Pictură de Ivan Aivazovski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu