Femeia impară

Femeia impară străbate apusurile

de una singură

cărându-şi în poşete de lux

toate nimicurile

Femeia impară umblă cu părul despletit

uneori negru alteori

de culoarea alunei coapte

sau a spicelor date-n pârg.

În ochii ei de nuanţă incertă

întrezăreşti toate dorurile

ascunse în spatele pupilei

ce n-ai da să le ştii uneori!

Femeia impară iubeşte în secret

îşi cumpără surogate

de amăgit tinereţea

o carte o floare brăţări

Îşi numără zilele nopţile

izbânzile ridurile

niciodată iubirile în contratimp

niciodată banii

Femeia impară îşi pune în ordine

lucrurile scrisorile amintirile

le aşează-n sertare în antecamera inimii

le leagă cu fundă roşie de mătase

Îşi poartă singurătatea  ca pe un trofeu

ai zice că sfidează dar nu

are doar grijă să nu destrame

misterul frumuseţea iubirea

Femeia impară e uneori

iubită dorită terfelită

ba chiar ividiată

fie şi pentru ce n-are

Bărbaţii adoră zâmbetu-i misterios

după care se sperie şi fug

spre alte zâmbete mai umane

mai puţin feminine

Femeia impară fragilă gingaşă

nu poate fi livrată decât cu

instrucţiuni de folosire

dar cine are timp să le citească

Noaptea după ce a terminat

inventarul emoţiilor de peste zi

se despovărează de cercei de inele

de farduri de visuri prăfuite

De vei trage cu ochiul

prin fereastra ei târziu în noapte

vei vedea că femeia impară

s-a dezbrăcat şi de ultima iluzie

O vei afla pregătindu-se să stingă lumina

să tragă cortina peste vise

apoi o vei auzi punându-şi

tristeţea pe note

Slobozia, 08 iunie 2014

Pictură de Andrew Atroshenko