Duhovniceasca - Tudor Arghezi

Ce noapte groasă, ce noapte grea!

A bătut în fundul lumii cineva.

E cineva sau, poate, mi se pare.

Cine umblă fără lumină,

Fără lună, fără lumânare

Şi s-a lovit de plopii din grădină?

Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,

Ca un suflet de pripas?

Cine-i acolo? Răspunde!

De unde vii şi ai intrat pe unde?

Tu eşti, mamă? Mi-e frică,

Mamă bună, mamă mică!

Ţi s-a urât în pământ.

Toţi nu mai sânt,

Toţi au plecat de când ai plecat.

Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,

Toţi au murit detot.

Şi Grivei s-a învârtit în bot

Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,

S-au uscat busuiocul şi duzii,

Au zburat din streaşina lunii

Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.

Ştiubeiele-s pustii,

Plopii-s cărămizii,

S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…

Ei! cine străbătu livada

Şi cine s-a oprit?

Ce vrei? Cine eşti

De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?

Aici nu mai stă nimeni

De douăzeci de ani…

Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…

Au murit şi numărul din poartă

Şi clopotul şi lacătul şi cheia.

S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…

Care n-a mai fost şi care vine

Şi se uită prin întuneric la mine

Şi-mi vede cugetele toate.

Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?

Cine scobeşte zidul cu carnea lui,

Cu degetul lui ca un cui,

De răspunde-n rănile mele?

Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?

Mi-e limba aspră ca de cenuşă.

Nu mă mai pot duce.

Mi-e sete. Deschide, vecine,

Uite sânge, uite slavă.

Uite mană, uite otravă.

Am fugit de pe Cruce.

Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.