Florentina Loredana Dalian

marți, 5 aprilie 2016

Din bancă, la catedră - „Per aspera ad astra”

Întâlnire literară cu elevi ai clasei a XI-a F a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, 05 aprilie 2016

Jurnal de risipită

 



Acum 30 de ani, încă mă mai aflam pe băncile acestui liceu. În 10 iunie, vom avea întâlnirea de trei decenii. Le spun asta elevilor de la clasa de filologie a XI-a F și îmi imaginez cât de matusalemică trebuie să le par. Mă răzbun cum pot, zicându-le că va fi și doamna Tărăcilă, profa de latină, invitată, ea fiind (și) pe atunci profesoară. Îmi spun în sinea mea: Ce caut aici, să le stric acestor copii armonia la prima oră? Oare numai de cărțile mele nu le-o fi arzând? Poate se gândesc că-i ascultă la mate, ori că nu și-au făcut tema la chimie. Unii stau cu nasul în cărți (de citit, nu de joc); vreo două eleve îmi arată „Concert din muzică de Bach” de Hortensia Papadat Bengescu. Nu o au în programă, dar domnul profesor le-a spus să o citească. Mă bucur să întâlnesc o clasă atât de liniștită și cu preocupări intelectuale. La început sunt mai timizi, zicând că asta se datorează prezenței mele. E ultimul lucru pe care mi-l doresc: prezența mea să aibă un efect timorant asupra oamenilor și mai ales asupra tinerilor. Vorbesc mai mult eu, povestindu-le de una, de alta, citind un capitol dintr-o carte. 







După jumătatea întâlnirii, ne-am dezmorțit, au citit și ei fragmente din cărțile mele, mi-au pus întrebări. Cum e să fii scriitor în ziua de azi și care e răsplata unei astfel de preocupări? Cu ce vă ocupați în timpul liber? Cum v-a venit ideea romanului „Scrisori netrimise”? Cum ați început să scrieți? Și altele. Sunt tineri care fac parte dintr-o elită, care vor fi viitoarea elită a acestei țări. Le spun asta și parcă nu le vine să creadă. Dar eu știu ce spun. Alex îmi dă întrebările pentru un interviu pe care vor să li-l acord pentru un proiect interesant: publicarea unei cărți despre viața din comunism (am zis eu că le par matusalemică!), fragmentat pe diverse planuri, inclusiv cel cultural, la care sunt solicitată să răspund; accept cu plăcere și mă bucur de-o astfel de preocupare. Au și alte preocupări interesante, pe lângă cele obligatorii impuse de programă: participări la trupa de teatru în limba franceză, olimpiade, desen, poate și altele pe care nu mi le-au spus. Sunt oameni frumoși, în sensul cel mai complex al cuvântului. Ne despărțim prieteni și ne promitem să ne revedem undeva, în natură, la un ceai, la propunerea doamnei profesoare Mariana Tărăcilă, „vinovată” de această întâlnire. Îi ameninț că atunci le voi recita poezii. Mă impresionează gestul lor din final, când deja pornisem spre ieșire, când se ridică în picioare și mă aplaudă. Oare vor fi simțind că, sufletește, mă simt de vârsta lor? Că atât mi-aș dori ca ei să nu mai treacă prin tăvălugul de temeri și neliniști specifice vârstei? Se pare, totuși, că ăsta e un dat ce trebuie musai parcurs pe drumul destinului. Îi simt, acum, la final, mai zâmbitori, nădăjduiesc să le fi adus în suflete măcar o rază de lumină. Ei mi-au înseninat ziua și, ca de obicei, plec încărcată și plină de speranță: că lumea va fi mai bună și mai frumoasă. Dar și având în minte dictonul latin ce trona deasupra noastră: „Per aspera ad astra” (Pe căi anevoioase, până la stele). 





Slobozia, 05 aprilie 2016

video

2 comentarii:

  1. Va multumim ca ne-ati onorat cu prezenta in ciuda stării noastre letargice.Suntem nerăbdători sa ne vedem la urmatoarea noastra intalnire:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu vă mulțumesc, dragă Cristina! Ați fost (sunteți!) niște drăguți. Tu crezi că eu nu știu cum e cu starea aceea letargică la prima oră? :) În liceu (dar și în facultate), de cele mai multe ori, mergeam nemâncată la ore, preferam să-mi folosesc timpul alocat hrănirii ca să mai dorm un pic. Și tot nu era de ajuns. Să ne revedem sănătoși!

    RăspundețiȘtergere