In memoriam Laurenţiu Orăşanu
Laurenţiu Orăşanu.
Prozator, epigramist, umorist,
programator (IT-ist). Cât de banal sună "inventarul" celor care te
pot descrie. Ce-ai fost, ce-ai făcut... Dar dincolo de aceste descrieri anoste,
fiecare om îşi are povestea lui despre el şi cel care a fost.
L-am
cunoscut mai întâi virtual, pe un site de literatură unde postam amândoi. Din
tot ce-a scris, a excelat în proza umoristică. Un umor fin, deloc ostentativ.
Dar avea şi latura de sensibilitate a sufletelor nobile, latură care răzbea şi
în scrierile lui "serioase", găsind tonul literar adecvat pentru a
şi-o exprima. Pe site, folosea şi două pseudonime: Calimero, pentru proza
"neserioasă" şi Ghiocel, pentru cea "serioasă". Şi-a
exprimat de nenumărate ori exigenţele în subsolurile unor texte mai puţin
reuşite, nu din dorinţa de a epata, ci din dragoste pentru cuvânt, pentru
literatura de calitate, pentru că-l durea să vadă literatura, mai cu seamă
epigrama terfelită.
Prima
întâlnire în spaţiul real a fost la Alba Iulia (festivalul Alb-Umor) în 2010.
Am aflat că nu muşcă, aşa cum credeam. Dimpotrivă, mi-a părut cald şi apropiat.
În august 2013, ne-am revăzut la Lehliu, la Hanul dintre salcâmi, unde am stat
alături la masa de pe terasă. Am sporovăit, ne-am amuzat, am schimbat cărţi.
Mi-a spus după aceea că n-ar fi fost la fel de frumos, dacă nu eram eu. La un
moment dat, am recitat poezia "Spovedanie". Când m-am întors la masă,
oarecum schimbat la faţă, m-a întrebat: "Cum ai fost în stare să reciţi
poezia asta?" Ştiindu-l exigent, mă aşteptam la observaţii şi eram
pregătită să iau notiţe (nu făcea observaţiile cu răutate, ci pentru a ajuta).
I-am spus: "Te ascult, Laurenţiu!" "Ce să m-asculţi? Te-am
întrebat cum de-ai putut să reciţi poezia. Eu n-aş fi putut, m-ar fi podidit
plânsul după primele cinci versuri, şi-aş fi ţinut-o aşa până la sfârşit."
Ce compliment mai mare puteam aştepta? Ăsta era Laurenţiu. Vorbea puţin şi cu
rost.
Anul
trecut, tot la Alba Iulia, nu l-am recunoscut când s-a apropiat de mine, decât
în momentul când a deschis gura să vorbească. L-am recunoscut după voce.
Îmbătrânise brusc, cu 20 de ani (de unde altfel nu-şi arăta vârsta). N-am
îndrăznit să-l întreb, dar am aflat de la alţii că suferea de o boală grea. Boala
lucrase, se vedea că nici nu se simte bine, dar s-a străduit să nu incomodeze
pe nimeni cu nimic. Ştia că urmează să se stingă şi părea că se obişnuise cu
ideea. Vorbea firesc despre asta, fără ostentaţie, fără văicăreli şi doar
atunci când era absolut necesar. Cineva a vrut să-i ofere o carte şi l-am auzit
spunând: "Nu mi-o mai daţi, e păcat de ea, că nu voi mai avea timp s-o citesc."
N-a mai avut timp nici să termine de scris ceea ce începuse. Romanul
"Migraţii" îl publica în foileton pe site. S-a oprit în 9 februarie
a.c., la captitolul 18. Când am văzut cum apăreau capitolele unul după altul, m-am
bucurat, imaginându-mi că e semn că se simte bine. De fapt, era graba dată de
apropierea sfârşitului. Când ştii că zilele-ţi sunt numărate, nu-ţi mai permiţi
luxul amânărilor, tergiversărilor, tărăgănărilor şi al pierderii vremii.
La
Alba, când am ieşit din Sala Unirii, şi-a aprins o ţigară. "Tot mai
fumezi?", l-am întrebat, evident nu pe un ton dojenitor. A dat din cap
afirmativ, adăugând: "Oricum, nu mai contează!" Am evitat să-l
privesc, am evitat să vorbesc altceva decât banalităţi. Doamne, suntem plini de
banal! Un om îţi spune că urmează să moară, iar tu nu ştii ce să-i spui! Ne-am
fumat ţigările în linişte, mi-a dat cartea lui "Totul pe alb", apoi
ne-am pierdut în mulţime... Despre carte, i-am scris în timp ce o citeam,
recunosc - de teamă că poate nu mai apuc. I-am spus despre textul care mă impresionase
mult - "Ultima noapte a adolescenţei", unul dintre cele mai frumoase
texte de dragoste pe care le-am citit. Mi-a răspuns doar atât: "E proza
mea serioasă, nu?" Mai am cu autograf şi două cărţi de proză
"neserioasă", adică umoristică: "A treia bancă" şi
"Autorul".
Aseară,
târziu, am primit vestea printr-un e-mail de la Norică. Şi gata! Odată cu
Laurenţiu, stins la 65 de ani, s-a dus o minte sclipitoare, un umorist şi scriitor
de mare calibru, un om cu nobleţe sufletească şi curaj. Atâta doar mai am de
spus: că a trăit cu bun simţ şi a murit la fel (aşa cum se întâmplă, de fapt),
a trăit bărbăteşte şi a murit bărbăteşte. Ştiu că era credincios, dar era
foarte discret cu asta. Îl rog pe Dumnezeu pentru odihna lui veşnică. Drum în
Lumină, Autorule! Să-ţi fie totul pe alb!
Şi eu te-am iubit!
Slobozia, 18 februarie 2015
_L1.JPG)
-L2.JPG)
