De vreo trei ani încoace, fac ce
fac (sau mai bine zis fac ce nu fac) şi nu reuşesc să ajung în ianuarie la
festivalul "Romeo şi Julieta la Mizil". În vreo doi ani a fost
viscol; anul acesta a fost Tecuciul. Aşa, neputând să fiu în două locuri
deodată, am renunţat la Mizil, deşi aveam o menţiune acolo, la poezie. Plănuisem,
ca şi în anii anteriori, să merg împreună cu cei trei... nu, nu crai, cu cei
trei CUCi de la răsărit, adică din Constanţa, staful Cenaclului Umoriştilor Constănţeni: Ananie Gagniuc, Dan Norea
şi Petru Brumă. Cum eu nu m-am dus, au venit ei la mine, duminică. Să-mi aducă
Dan nişte antologii şi dacă tot veneau de unde veneau, şi diploma.
După
ce i-am dat lui Norică reperul, i-am spus că ies la balcon. "Da, zice, păi
tot venim noi de la Romeo şi Julieta,
o să-ţi cântăm o serenadă." Aş, s-a lăudat! Probabil nu s-au pus de acord
care să fie Romeo. Îi aud bombănind pe scări, că lipseşte covorul roşu. De
parcă ei numai covoare purpurii îmi aştern de câte ori merg la Constanţa!
"Nu ţi-am adus nimic, nicio
floare, nu că nu meritai, da-n oraşul ăsta nu vezi floare, nu vezi florărie.",
începe Noni în loc de bună ziua. M-am dat panseluţă: "Păi nu sunt eu
floare, ce-mi mai trebuie concurenţă?" Introducerea fiind făcută, Noni mă
ia la interogat: "Budă ai?" Se-nţelege că nu la statuia lui Budha se
referea. "Am două", mă dau mare. "Da, da' eu n-am două!", sare cu replica. Eh, nimeni nu-i perfect!
Ne-am
povestit, ei mie de Mizil (unde am înţeles că a fost super), eu lor de Tecuci,
am mai vorbit de confraţii noştri umorişti, de cărţi, de reviste, de planuri,
am recitat epigrame. Noni a ţinut să se pozeze cu linguriţele, ca să-şi
amintească cu ce ar trebui să mănânce, ca să scape de kilogramele în plus. Eu
mi-am zis că poza prinde bine, ca indiciu pentru poliţie, în cazul în care îmi
dispar linguriţele.
La
plecare, Dan m-a taxat de cotizaţia pentru CUC şi UER, dându-i prilej lui Noni
să mă compătimească: "Vai de tine! Şi... fără floare... şi cu banii
luaţi!" După câteva ore, acelaşi Noni mă sună să-mi spună să nu-mi fac
griji, că ei sunt (încă) întregi. Ce-i drept, după un ocol cam mare, că Norică,
ameţit de fel, ori poate de ţuica producţie Munteni-Buzău pe care o băuseră
Noni şi Petru (mai degrabă de oftică), a intrat pe autostradă pe sensul spre
Bucureşti, în loc de Constanţa. Când aud de peripeţiile lui Norică la volan, mă
simt şoferiţă! Mie nu mi-a reuşit până acum decât să ratez ieşirea la timp din
autostradă, dar nu şi intrarea. Chiar el recunoaşte că o asemenea performanţă e
greu de atins. Nu şi pentru el!
A,
am uitat să zic, că n-au plecat cu mâna goală, ci cu câte o carte "A
unsprezecea poruncă", ediţia a II-a, cu care au ţinut să se şi
fotografieze. Dar, vorba lui Noni, tot eu cu banii luaţi :) Le-aş spune
prietenilor mei că îmi sunt tare dragi, că mă bucur ori de câte ori ne vedem,
chiar şi în mare viteză; dar nu le spun. Că cine ştie ce epigramă îmi trânteşte
Norică, ce text umoristic îmi arde Noni şi ce rondel-brumărel îmi altoieşte
Petru. Cu umoriştii trebuie să fii întotdeauna atent cum vorbeşti. Că numai ce
te trezeşti că-ţi iau vorbele şi le sucesc şi le răsucesc, de nu mai ştii nici
tu, biată fiinţă raţională, ce-ai zis sau ce-ai vrut să spui. Să trăim (bine şi
cu cine ne place) şi să ne mai vedem!
Slobozia, 03 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu