Florentina Loredana Dalian

miercuri, 22 iulie 2015

Cartea Melaniei - lansare și expoziție la CreArt


București, 20 iulie 2015

Jurnal de risipită - 21

 


„Reverie” - astfel și-a intitulat artista Melania Florescu expoziția de design textil de la Centrul de creație și artă din București, vernisată în 20 iulie 2015, începând cu ora 17:00. Despre aceasta și despre Melania a vorbit foarte frumos criticul și istoricul de artă Constantin Hostiuc. Pictorul Valeriu Stoica a moderat evenimentul, iar eu am făcut o succintă prezentare a cărții Melaniei, în fapt o mini-antologie de poezie, care cuprinde 8 autori, 7 bărbați și subsemnata. Așadar, putem spune... Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici. 





          Albă ca Zăpada mi-s eu, iar piticii, în ordinea din carte (alfabetică): Ion Traian Augustin, Gheorghe Dobre, Vasile Popovici, Nicolae Stelea, Valeriu Stoica, Vasile Toma și Ion Tudor. Grafica aparține tot Melaniei Florescu (copertă, ilustrare și procesare grafică). Lectori: Melania Florescu, Manuela Petre, Valeriu Stoica și Nicolae Stelea. Cartea este apărută la editura Ex Libris Universalis, București, 2015. 



 

          Pentru o vreme caniculară, prezența la eveniment a fost numeroasă.  Printre cei care au dorit să ne fie alături, Melaniei și autorilor prezenți la eveniment (Valeriu Stoica, Gheorghe Dobre și F. L. Dalian), s-au numărat:  poeta Victoria Milescu, soprana Cleopatra David, solista Ioana Marin, jurnalista Irina Munteanu, pictorițele Maria Iacob și Tania Moroianu și desigur și alte persoane/ personalități pe care nu am avut timpul necesar să le cunosc.

Publicul prezent a fost delectat cu poezii incluse în volum, în lectura lui Gheorghe Dobre și a Florentinei Dalian. Melania Florescu a ținut un scurt discurs, ușor emoționată și oarecum incomodată de laudele primite. 









 

          Dincolo de toate, rămâne frumusețea întâlnirii în jurul artei. Editorul Valentin Ajder, neputând să ajungă la timp, a făcut tot posibilul să vină măcar la final pentru un salut, fapt demn de toată aprecierea. Pe Daniela Șontică, poeta, dacă nu a putut ajunge tot din motive profesionale, n-am ratat-o, în schimb, dând de ea (nu peste ea) la un semafor. Ea, însă, m-a ratat, nerăspunzând la claxoanele mele insistente (pentru care nu vreau să mă gândesc ce înjurături am primit din partea șoferilor din trafic). 






          Cartea Melaniei am citit-o aseară (mai bine zis azi-noapte) și a fost o lectură cât se poate de plăcută. M-am jucat puțin, luând câte un vers de la fiecare autor și iată ce-a ieșit: 



          Cu-n dram de sfiiciune/ mi-am luat într-o seară fericirea la rost/ fluierând cu nuanțele vântului/ am să te caut cu stelele toate/ un crin se scutura de alb/ sau poate a nins peste marea-nghețată/ în umbra tristeții sau poate/ m-a surprins nunta. n-am plecat la timp



Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 21 iulie 2015

Foto: Gheorghe Dobre

video

2 comentarii:

  1. Faina ideea cu poezia compusa din versuri din poeme diferite! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, şi mie mi-a plăcut. Şi nici măcar n-am căutat prea mult versurile, parcă s-au aranjat ele singure...
    Mulţumesc de prezenţă, Irina!

    RăspundețiȘtergere