Grădina Maicii Domnului - expoziție de icoane Valeriu Stoica

Sonetul chinului

Parodie după „Sonetul vinului” de Ion Cănăvoiu

          În gânduri, tot mai des idei îmi vin,

Mă-ntreb din viața asta ce rămâne.

Cum toate ale mele-acu-s bătrâne,

Am devenit și eu tot mai hain.

Nevastă-mea doar știe să m-amâne,

M-am lins pe bot de orișice festin.

E seară. E târziu. Îmi torn un vin,

Ca să visez vreo douăzeci de zâne

Și să-mi imaginez cum mă devoră

Ca niște iele-ncinse într-o horă.

Mă-ncrâncenez și-s plin de-nverșunare

Dar când să zic și eu că-i aia mare,

Mă văd iar cu nevasta împreună,

Ca doi tâmpiți holbându-se la lună.

Florentina Loredana Dalian 

Slobozia, 30 iulie 2019

Sonetul vinului

de Ion Cănăvoiu

   Dau o tristețe pe-un pahar de vin,

Chiar mai sărac c-un veac de voi rămâne

Prin oasele de-acum tot mai bătrâne

Îmi bate-un vânt amarnic și hain.

Mai vin însingurări să mă amâne

Demult făgăduitului festin

E seară. E târziu. Și umbre vin

Și parcă vin izbăvitoare zâne.

Tăceri asurzitoare mă devoră

Într-o închisă peste apă horă

De iele—ademenind cu-nverșunare.

Și încă mai visez un colț de mare

Să înotăm în noapte împreună,

Ca doi delfini îndrăgostiți de lună.

Lansări de carte la Buzău

Lumina de apoi

Odată, un om mi-a cerut să-i aprind o lumânare.

Îl văzusem o singură dată, eu – tânără, el – bătrân,

tinerii nu-i ascultă pe cei vârstnici,

nu au a le spune nimic.

Mă mai suna uneori și îmi trimitea felicitări de Crăciun,

din acelea cu stele, cu magi, cu sănii, cu moși-crăciuni,

pe care, privindu-le, te faci mai copil.

Felicitările stau acum rânduite în plicuri,

în cutia lor, una peste alta,

mărturie că viața noastră nu este doar o magie de Crăciun,

chiar dacă trece ca o cometă.

Când m-a sunat ultima dată,

omul acela mi-a vorbit ciudat –

zicea mai întâi să țin minte o vorbă de la el,

pe care și el a auzit-o de la doamna Marie-Rose:

„Îți trebuie o clipă să întâlnești un om,

o zi, să-l iubești

și o viață să-l uiți.”

Eu am zis: bine, da, ce frumos!

și mi-am mutat gândul la cine știe

ce aveam de făcut pe atunci.

Apoi, omul acela a continuat cu ciudățeniile:

când mă voi duce la biserică,

să-i aprind și lui o lumânare. A insistat.

Nu m-am gândit să întreb „la vii sau la morți?”,

adică mi s-a părut așa, firesc, să fie la vii;

eu vorbeam cu un viu, îmi spusese ceva de inimă operată,

dar eu aveam treabă să trăiesc, așa că

n-am întrebat nimic, am zis iar bine...

„Promiteți? Vă rog!”

Normal că promit; ce mă agasează și omul ăsta!

I-am zis pe curând, el mi-a repetat să nu uit să-i aprind o lumânare.

M-am întors la ale mele, mereu ne întoarcem la ale noastre.

A venit Crăciunul, felicitarea n-a mai venit;

și de ce-ar fi fost neapărată nevoie să vină?

Poate omul a uitat, mi-a rătăcit adresa, ori n-a avut timbre, ori

Poșta a rătăcit scrisoarea - parcă nu s-a mai văzut?!

Dar nici la Crăciunul viitor n-a mai venit.

Într-o seară, mă uitam absentă la televizor,

prin față mi se derulau imagini, alte fețe, un fel de remember

al celor care fuseseră în lumea teatrului și care acum jucau

pe scena cealaltă...

și deodată omul meu, într-un chenar negru, zâmbind,

așa cum mi-l aminteam din singura dată când îl văzusem;

dedesubt, numele lui, în clar.

De-abia atunci am înțeles mesajele criptate,

și tot atunci mi s-a deslușit unde trebuia aprinsă lumânarea.

I-am aprins o lumină – lumina de apoi,

și-am ars, odată cu ea, cuvintele rămase nespuse și da,

m-am gândit, doamna Marie-Rose avea dreptate,

pe unii, îți trebuie o viață să-i uiți...

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 30 septembrie 2019

In memoriam: Eugeniu Kuhartz

„Ostrov” la Cercul Militar Național

Salonul de carte „Polemos”, 16-19 octombrie 2019

În data de 18 octombrie a.c., cartea mea de poezie „Ostrov” va fi prezentată, împreună cu alte cărți apărute la editura „Detectiv Literar”, la Salonul de carte „Polemos” găzduit de Cercul Militar Național din București. Din păcate, eu nu voi putea participa. Dar cartea va fi prezentată, grație distinsului domn Dorel Vidrașcu.