Virgil Țuican, „mesagerul florii de salcâm”, omagiat de Biblioteca Vlădeni

Am participat ieri seară la Ziua Bibliotecii din Vlădeni, Ialomița, alături de alți scriitori ialomițeni: Costel Bunoaica, Florin Ciocea, Gheorghe Dobre, Ilie Comănița și Radu Munteanu. Bibliotecara, doamna Mariana Alexandru, a realizat o activitate frumoasă, în care a implicat și elevi din comună, precum și alți invitați: poetul Mihăiță Macoveanu și cântăreața Mădălina Mantu. A fost prezentă și doamna Elena Balog, director al Bibliotecii Județene Ialomița, care a adresat un cuvânt frumos privind importanța bibliotecilor sătești în viața comunității, precum și doamna Ionelia Șerban, bibliotecară la Stelnica. Scopul principal al acestei întâlniri a fost omagierea unei personalități a Vlădeniului, la 72 de ani de la naștere: Virgil Țuican, medic militar dentist și poet, plecat dintre noi la numai 59 de ani.

Printre cei prezenți au fost și educatoarea sa, precum și o doamnă profesoară de istorie care l-a evocat într-un discurs emoționant, spunând despre acesta că multă vreme a crezut că face parte din familie, că este și el unul dintre fii bunicilor săi. Aceasta întrucât bunicii doamnei (familia preotului pe care și poetul o evocă în scrierile sale) îl adoptaseră cumva pe cel care rămăsese fără părinți de la o vârstă fragedă (tata - când poetul avea 1 an, iar mama - la 14 ani). Un destin impresionant al unui om care ar fi putut ajunge pe drumuri sau pe un drum nu tocmai frumos, dar care, dimpotrivă, a ales unul bun, urmând sfaturile mamei și dragostea de carte pe care aceasta i-o insuflase.

Punând pe facebook afișul evenimentului realizat de bibliotecă, am avut supriza ca un domn, Mircea Ardeleanu, fost medic militar, de asemenea, să-și amintească faptul că l-a cunoscut și să-l evoce astfel: „Ani buni treceam pe la Spitalul Militar Central și-l întâlneam în timp ce efectuam controlul medical anual. Era glumeț, hâtru, cu simț al pedagogiei medicale, sincer și sufletist.” Descriere care întregește portretul întrezărit din scrierile sale: un om sensibil, care-și amintește cu mare emoție de câmpie, de lunca Borcei, de mama sa și de salcâmii Vlădeniului:

„Niciodată nu e mai frumos la Vlădeni, decât în luna mai, când înfloresc salcâmii.”

„Amintirile copilăriei mele sunt multe. Dar câmpia cea mare, lunca Borcei, mama și salcâmii îi port de atunci în inima mea care tânjește mereu după acel limpede loc, cu cel mai albastru cer din lume, Vlădenii copilăriei mele”.

„Seară de seară, înainte să adorm, mă plimb în gând prin străzile din Vlădeni, pe sub salcâmii în floare.” (col. med. dr. Virgil Țuican)

Din poezia caldă și impresionantă a lui Virgil Țuican am spicuit la repezeală dintr-o carte pe care o adusese Costel Bunoaica, de apariția căreia s-a ocupat:

„Există un limpede loc

Cu cerdac și lapte bătut;

În locul acela mă-ntorc

Să-mbrac în tăcere haina de lut”

(„Există un limpede loc”)

„Plouă cu timp peste inima mamei”

„Inima mamei din sufletul gliei

Bate să iasă de sub iia câmpiei”

(„Plouă”)

„Ea, mama, m-a-nvățat că, dintre toate,

E doar cuvântul zid de netrecut”

(„Ars poetica”)

Citind aceste versuri, dar și altele pe care le-am găsit într-o revistă „Helis” din mai 2013, acul detectorului meu de poezie s-a mișcat către maxim și cred, fără a avea aroganța că mă pricep, că Virgil Țuican este unul dintre acei Poeți care se scriu cu majusculă. Într-una dintre frumoasele sale poezii, Virgil Țuican se autointitulează „Mesagerul florii de salcâm”. Piticul umoristic din mine i-a dedicat un catren, pornind de la acest titlu, legat și de numele său - Țuican. 

Poetului Virgil ȚUICAN, „mesagerul florii de salcâm”

Ești mesageru-acestei flori

De pe-al Vlădenilor tărâm;

Și-o întrebare-mi dă fiori:

Țuica se face din salcâm?

Mi-a răspuns domnul primar din Vlădeni, inginer agronom de profesie, care zice că da, țuica se poate face și din salcâm.

Mulțumesc pentru această invitație care, pentru mine, a însemnat, mai presus de toate, descoperirea cu bucurie și emoție, a încă unui poet ialomițean și a poeziei sale!

Eram convinsă că biblioteca paortă numele său, dar am aflat cu uimire că nu. Poate nu-i târziu, cine știe...

Mai spun doar că acțiunea s-a desfășurat într-o frumoasă expoziție muzeală, un mini-muzeu al satului în care s-au adunat mărturii documentare, precum și obiecte specifice. Zice-se doar că nu poate să-și capete adevărata destinație de muzeu, întrucât în trecut a fost școală, iar Ministerul Educației se tot opune de cinci ani. Suntem normali?!

Dar ca să nu închei într-o notă pesimistă, las tot poezia să vorbească:

„Sunt mesagerul florii de salcâm,

Născut aici din liniștea câmpiei,

Îmi port mereu țărâna într-un pumn

Și-n inimă simt zborul ciocârliei.”

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 18 mai 2019