Ed.Detectiv
literar, Buc.2019
Florentina Dalian
scrie proză scurtă, dar şi roman, scrie poezie în stil clasic, dar şi poezie de
sorginte niponă. Am cunoscut multe din realizările sale şi de fiecare dată mi s-a
confirmat existenţa unui talent deosebit
de povestitor, atât în proză, dar şi în versuri.
De această dată
poemele cuprinse în volumul Ostrov mă surprind în mod deosebit.
Dar trebuie să
încep cu o comparaţie. Comparând-o cu alte volume de versuri citite de mine în
ultimii ani, cartea Loredanei Dănila reprezintă
un cert succes literar. Şi când spun asta am în vedere mai ales două
elemente:
-Există poeţi adevăraţi,
dar şi o sumedenie de poeţi falşi. Poeţii falşi realizează poeziiile ca pe o înşiruire
de metafore care curg fără sens fiindcă
nu se referă şi nu se leagă de nimic din sufletul nostru, mai bine spus
acele poezii nu conţin niciun mesaj adresat cititorului şi nu există în ele niciun
fir călăuzitor de la început şi până la sfârsitul poemului. În ultimii ani am citit
multe astfel de volume de versuri care nu au fost în stare să-mi comunice nimic deosebit, niciun sentiment,
doar o înşiruire de vorbe, o lungă
vorbărie. Unii din aceşti autori de
poezie, din lipsă de talent şi pentru a fi competitivi în faţa cititorilor, au mai
introdus în aşa-zisele lor poezii unele texte
cu sexualitate exprimată făţiş sau chiar
cu un erotism vulgar. Când nu ai talent trebuie să atragi şi tu cu ceva.
-Există însă şi
altfel de poeţi, printre care se numără şi Florentina Dalian care au o
bunăcuviinţă, o pudoare în rostire, deoarece poezia ţine de partea intimă a
fiinţei lor. La aceşti poeţi poeziile de iubire au o sinceritate deosebită a sentimentelor. Dacă ar fi să-mi amintesc zicala că Un
om valorează atât cât iubeşte aş putea completa că Un poet valorează atât cât iubeşte, iar versurile lui valorează
doar atunci cînd exprimă cu limpezime acest
sentiment. Să vedem ce ne spune Florentina Dalian în poeziile sale.
Amintesc ce spunea
scoţianul David Hume: Frumuseţea nu este
un atribut al lucrurilor în sine. Există doar în mintea celor care le contemplă.
Dar pentru a descoperi frumusetea din suflet poetul trebuie să dea dovada de
talent fiindcă partea intimă a fiinţei umane nu se poate dezvălui usor, este
nevoie de inspiratie şi talent. Poezia se naşte din meditaţie, dar şi din
inspiraţie. Multi oameni pot să mediteze,
dar puţini sunt inspiraţi, spunea Victor Hugo.
În poezia Asediul cuvintelor poeta aşteaptă să
asculte ce-i spune iubirea:
Îmbrăţişează-mă în cuvinte!/ Iar eu voi tăcea...
Uneori cere un
simplu gest de iubire şi crede că acesta
ar fi suficient (Secretul zamblei roz):
Atât de puţin ne trebuie uneori,/atât de puţin ca
sufletului să-i crească aripi?/ e de ajuns o zambilă roz...
Fiecare poem din
acest volum are un cadru propriu, un moment de desfăşurare şi în final impune o
anumită concluzie. Poeta visează un loc departe de lume şi de timp un Ostrov,
un tărâm unde, deşi este singură, îşi poate reanaliza visele şi melancoliile,
aşteptările.
În secvenţa 19 din
Ostrov poeta defineşte simplu modul în care se izolează de lume:
Se făcea că plecasem pe o insulă pustie./...îmi luasem
zborul fluturilor din satul copilăriei-/ pentru zi/ cântecul greierilor şi
mirosul Reginei Nopţii-/pentru seară/ şi amintirea ta –pentru totdeauna.
În secvenţa 28 din
Ostrov poeta suferă de un sentiment de zădărnicie:
În visul acela zburam către tine,/erau nişte trepte
dar,/nici una nu urca, nici alta nu cobora, /nişte oameni îmi zâmbeau parşiv,/ dar nicio mână nu mi se
întindea.
Aşa că în poemul Gustul cireşelor amare poeta va concluziona firesc:
Dintr-o iubire imposibilă, / tot ce rămâne e gustul /
cireşelor amare.
În poemul Nimic poeta simte
scurgerea inevitabilă a timpului:
Nu, nu se întâmplse nimic!/ Atâta doar că venise
toamna/ (dar asta ştiam deja)/ şi tu/ trecuseşi ca un vis frumos prin dreptul
geamului.
Melancolia sa
parcă izvorăşte şi din neputinţa de a găsi sau regăsi o iubire secretă şi
îndelung aşteptată. Pe acest Ostrov doar Dumnezeu este o entitate ce conduce
destinele noastre, deşi nu ştim care sunt acestea. Ostrovul poetei poate fi
asemuit chiar cu sufletul ei în care se
petrec toate aşteptările, chiar dacă
multe sunt la doar la nivel de vis şi nu par să aibă o realizare concretă.
Dar aşa sunt majoritatea
poeţilor , preferă să viseze la o lume a lor în care să iubească şi să fie
iubiţi.
Pentru final redau o concluzie din secvenţa 14 din Ostrov:
...închizi cartea, o aşezi alături,/ tragi
cortina peste osteneala zilei, peste aşteptări.../ Pesemne şi mâine va mai fi o
zi.
Este aceeaşi
concluzie la care ajunge şi Scarlett O Hara, în ultima scenă din filmul Pe aripile vîntului:
Şi mâine va mai fi o zi.
Dacă aş fi fost
întrebat eu aş fi pus această poezie la finalul ciclului Ostrov după secvenţa
37.
..........................................................................................................................................................
P.S. E foarte
frumoasă poza de pe coperta IV cu umbrela japoneză. Şi nu se aseamănă cu a
gheişelor deşi şi ele cîntă, dansează şi spun poezii!
P.P.S. În locul pianistului
mexican Cortazar eu îl prefer mai mult pe
polonezul Frederic Chopin. Am nişte CD-uri cu muzica lui la casa de la ţară
unde merg să-l pot asculta în linişte, departe de lumea dezlănţuită! Felicitări
pentru cartea aceasta atât de frumoasă! Văd că şi dl Firiţă Carp a făcut-o
frumoasă!
Valentin Nicolițov
București, 17 mai
2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu