Toamnă deocheată

Dialoguri poetice Marian Ştefan - Lori Dalian

Am auzit

că Ostrovul tău e obosit

„de stridenţele acestei toamne“.

Iartă-mă, Doamne!

Eu ce să mai zic?

O ştiam o doamnă politicoasă

Şi o aşteptam să vină ca de obicei

Cu alai de funigei şi braţe de flori,

Nu ştiu ce i s-a-ntâmplat pe drum

Că e toată numai ceaţă şi fum.

Năbădăioasă,

A dat buzna la mine-n terasă.

N-a bătut la poartă,

A sărit gardul ca o hoaţă şi toată ziua e pusă pe harţă.

Din zori până seara târziu

Se uită la mine saşiu.

Mă şi mir,

De unde atâta sictir?

Sunt profund dezolat.

Fiind anotimpul meu preferat

Întotdeauna am vorbit despre ea admirativ...

Practic, n-ar avea nici un motiv.

Comportarea ei mi se pare extrem de ciudată,

Tu ce crezi, o fi cumva deocheată?

MŞ, Bucureşti, 15 octombrie 2015

Prietene, cum văd,

Toamna ţi-a dat buzna prin viaţă

(ori poate numa-n terasă,

dar mie ce-mi pasă?)

şi face prăpăd.

Să recapitulăm:

năbădăioasă –

te pomeneşti că-i geloasă?!

pusă pe ceartă –

e şi asta o artă!

„din zori până seara târziu”…

şi din seară în zori? – vreau să ştiu!

Văd c-o admiri, o şi lauzi – că e de rasă

te superi când e nepoliticoasă,

pretinde, urlă, te sictireşte

(hm… mie îmi pare că te iubeşte!)

Ia vezi, prietene, ia mai gândeşte

la toate acestea – ce-nseamnă?

fii sincer şi zi cine-ţi rugineşte

prin gânduri, prin terasă, prin viaţă

(bun, am înţeles că-i o hoaţă!)

dar nu cumva

Toamna aceasta-i o… doamnă?

Văd că te-ntrebi dacă-i deocheată…

au nu cumva-i vorba de-o fată?

care-ţi porneşte motorul să bată

(de inimă zic,

dar eu nu-ţi prezic!)

atâta doar mai spun

(că nu mă pun cu-n nebun):

Năbădăioasa, oricine-ar fi –

fată sau doamnă –

dar nu-i drept, să ştii

să dai vina pe Toamnă!

FLD, Slobozia, 15 octombrie 2015