Plângeau narcisele-n grădină,
Zambilele scrâșneau din dinţi,
Când tu plecaseşi de la Cină
Şi ţi-ai dat viaţa pe arginţi.
Era atât de noapte-afară,
Iar stelele, de sus, vesteau
O nefirească primăvară
Şi lăcrămioarele plângeau.
Tot Universu-a tremurat
(N-ai înţeles, n-ai priceput!)
Când El, cu-amar, te-a îndemnat:
„Fă iute ce ai de făcut!”.
Când sufletul ţi l-ai pierdut
În schimbul unui fals sărut,
Plângeau şi florile-n grădină.
De-ai fi rămas atunci la Cină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu