Ziua Bibliotecii „Virgil Țuican” din Vlădeni, 2019

Ziua Bibliotecii „Ion Ghelu Destelnica”, 2019

Zâna Zorilor, spaima aeroporturilor

La controlul vamal din București, operatorul de securitate îmi oprește bagajul de mână în care îngrămădisem tot soiul de mărunțișuri trebuincioase la casa omului și mai ales la casa femeii, mai cu seamă a femeii singure care musai trebuie să care după ea în poșetă chestii diverse, de la ruj, până la bormașină, holtșuruburi, chei franceze, cric și alte alea.

          Omul caută, nu-ș' ce caută și tot nu găsește. Mă înduioșez gândindu-mă ce greu trebuie să fie când ești agent de securitate la aeroport, mai ales atunci când scormonești prin gențile cucoanelor. Până la urmă, cu o ușoară iritare în glas, mă interoghează: „Unde ați pus tirbușonul, doamnă?” Eu, ingenuă, îi răspund: „În sacoșa tip bucătărie portabilă” și ne apucăm să scotocim amândoi prin ea. Enervat că nu găsește (îl ascunsesem bine, așadar), revine în crescendo: „Ce faceți cu tirbușonul în avion, doamnă?!” Poeta poetelor răspunde distrată, încercând să-l lămurească pe om cât mai aproape de adevăr: „Aaa, dar nu l-am luat pentru tirbușon, ci pentru că are cuțit.” În momentul acela, am auzit vreo două plombe căzând. Ăla se sufoca, dădea ochii peste cap și deja mă privea ca pe un criminal în serie, în timp ce eu zâmbeam ca Zâna Zorilor surprinsă de paparazzi în cămașă de noapte.

          Mâinile apărătorului vieții pe Pământ au început să caute febril arma crimei, tot fără succes. Întrucât mi-a rupt inima, mă ofer să-l ajut, îi smulg bucătăria din brațe, vâr o mână stângă expertă (la mine, stânga e responsabilă cu IQ-ul), îl extrag rapid și i-l prezint victorioasă. Deloc impresionat de calitățile mele de prestidigitator, mă privește de parcă am omorât-o pe mă-sa cu toți descendenții până la al șaptelea neam și-n loc să mă premieze, ori măcar să mă felicite, inamicul se încrunta și mai tare.

          Un alt tânăr ofițer care privea distrat de pe margine (probabil șeful ăluia) intervine în momentul când dușmanul femeilor cu tirbușon și cuțit la purtător tocmai mă anunța că se confiscă: „Dacă lama nu e prea mare, lăsați-l!” Îi arăt și lui odiosul obiect și conchide zâmbind că îl pot păstra. Am vrut să fac o glumă, zicând că am înjunghiat oameni cu lame și mai mici, dar nu eram sigură că domnii ofițeri aveau simțul umorului când vine vorba de cel al omorului, ori că acesta e permis de fișa postului. Așa că n-am riscat, i-am mulțumit frumușelului de pe mar'ne, păstrându-mi gluma pentru operatorul englez care va căuta, și el, în Londra, obiectul suspect.

 

(26 aprilie 2019, Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni)

Gardul

Gard firav din lemn de fag,
Te știam din tinerețe.
Te-am zărit pe-acel drumeag...
Ai rămas vreo două bețe.

Dincolo de tine-o casă,
Unde ani mi-am petrecut.
Ce sărmană-i și ce joasă!
Cum m-aruncă în trecut!

În grădină, iarba-i deasă,
Căci pe-acolo n-a trecut
Mângâiere – nicio coasă,
Și-n neștire a crescut. 

M-am oprit o clipă-n cale,
Aș fi vrut să te ajut,
Să te sprijin, dar o jale
Și-un fior m-au străbătut. 

Mi-am văzut copilăria
Și întreagă viața mea
Care sta și ea să cadă...
Nimenea n-o sprijinea. 

Gard frumos de-odinioară,
Martor de copil mi-ai fost,
Dar acuma te lăsară
Toți; la drum, n-ai niciun rost.

Te-am văzut din stradă-aseară,
Stăteai trist și aplecat,
Se topește-n suflet ceară,
Că m-am dus și te-am lăsat. 

Florentina Loredana Dalian, Slobozia, 22 aprilie 2019
Sursa foto: internet

Întâlnirea Umoriștilor - 20 aprilie 2019

Forţă de sugestie şi acurateţe lirică rară

Mulțumesc poetului Ion Roșioru pentru această recenzie la volumul de poezie „Ostrov”!

                                  

         Afirmată şi cunoscută îndeosebi ca prozatare cu nerv satirico-umoristic, Florentina Loredana Dalian străluceşte parcă şi mai orbitor în ipostaza de poetă, volumul său Ostrov, apărut recent la Editura Detectiv literar (Bucureşti, 2019) şi cuprinzând exclusiv poeme de dragoste, consolidând un nume ce nu mai are demult nevoie de nicio prezentare. Prefaţa cărţii este semnată de Firiţă Carp, postfaţa de Romeo Aurelian Ilie, iar coperta a patra beneficiază de cuvintele pertinente şi pe bună dreptate avântate ale poetei Daniela Şontică, din care cităm: „Înclinaţia spre calin face din autoare o căutătoare a sensului care duce spre bine, spre frumos şi adevăr, noţiuni pe care şi le-a săpat în conştiinţă, sunt convinsă, cu litere mari şi strălucitoare. Când se lasă întunericul unei situaţii-limită, se aprind luminile interioare”.

         Poeta simte, încă din textul-prag al cărţii sale, că inima i-a devenit dependentă de modulaţiile vocii unui bărbat cu care în plină noapte vorbeşte la telefon (Să nu taci!). Visul şi realitatea imediată se confundă până la identificare paroxistică: „Se auzeau acorduri dintr-un cântec rusesc/ şi mirosea a zambile roz./ Soarele perfid/ mi s-a amestecat în vise/ punându-mi lumina în ochi/ I-am deschis./ Din oglindă,/ cu sprânceana stângă ridicată,/ mă privea Scarlett O’Hara/ cu iubirea ei imposibilă cu tot” (Scarlett). Poeta se arată nu o singură dată sceptică în privinţa că altcineva din jurul nostru, fie chiar Divinitatea absolută, ne-ar putea spulbera singurătatea. Nu crede nici în vorbele convenţionale de îmbărbătare care sunt completamente vidate de sens metafizic (Aici nu mai suntem singuri). Ea devine purtătoarea de cuvânt a inimii sale ale cărei porniri nu pot fi cenzurate nicicum, libertatea fiind, în fond, dreptul de a nu minţi, cum ar spune, de pildă, Albert Camus. Sesizează un contratimp între vis şi realitate, entităţi pe care nu le mai poate pune, oricât s-ar strădui, de acord: „Câte veri obosite să mai las/ să treacă vârtej prin inima mea?/ şi, Doamne, e-atâta toamnă/ pe la noi prin vis” (Contratimp). Mereu şi mereu, poeta îşi pune în fel şi fel de ecuaţii lirice inima şi raţiunea, prima voluntară şi zvăpăiată, cea de a doua pusă pe chemarea la ordine şi ascultarea de cenzura afectivă, prima zbenguindu-se şi rătăcindu-se prin vis şi reverie, a doua menţinându-se lucidă. (Nimic). Partenerii de dialog se situează în anotimpuri diferite: unul este în vară, iar celălalt în toamnă. Un zid inescaladabil îi separă  şi îndrăgostita, mai practică, aşa cum sunt de obicei femeile, viseasă să dinamiteze acest zid ca amândoi, după ce vor fi reconstituit cuplul adamic, să poată zburda prin Rai (Dorinţă). Cuvintelor, oricât de meşteşugite, ea le preferă tăcerea metodică pe care o socoteşte singura bună conducătoare de iubire (Secretul zambilei roz). Cuvintele alienează pentru că aparţin tuturor în vreme ce doar tăcerea poate fi personalizată şi asimilată organic (Gustul cireşelor amare). Este statornică în iubire şi sentimentală ca în acest autoportret cam în zeflemea, à la Topârceanu: „Aş fi vrut  -/ pe toţi zeii care nu există  -/ aş fi vrut să fiu Mata Hari!// În loc de asta, sunt eu,/ aşa cum mă ştii:/ moacă împiedicată, ascunzându-mi trăirile/ în spatele unui evantai./ Sunt eu, aşa cum nu mă ştii,/ vărsând după tine lacrimi sărate şi dulci,/ cu plânsul sălbaticei Borivoje...” (Sunt eu). Spre a continua în alt poem pe un ton serios, de data aceasta: „Dacă azi sunt plecată din mine,/ e numai pentru că azi sunt geloasă/ pe sunete, pe gânduri/ pe fiecare surâs care nu-mi este adresat:// Nu ştiu să mint însă dacă aş face-o,/ aş zice că toate acestea nu contează” (Asediul cuvintelor). Notaţiile elegiace îşi au farmecul lor surprinzând o trăire tragică. „Plângeam ca la o nuntă preafrumoasă/ în care mireasa nu eram eu;/ în care mireasa e totdeauna cealaltă.// Plângeam şi i-am zis că pesemne,/ în clipele acelea, te lepădai de mine/ de trei ori, ca de satana” (Ca la o nuntă preafrumoasă).

         Există în discursul liric al Florentiei Loredana Dalian un motiv a timpului. Ea aşteaptă clipa propice pentru iubirea care stă să înflorească sau să-şi ia avânt spre azurul reconfortant (Aceste drumuri). Poeta nu încetează să se identifice cu Ana care aşteaptă să se producă o fisură în zidul mănăstirii manolice sau să fie dinamitată uşa încremenită (Ploaia sau dragostea). Ca îndrăgostită, poeta a cunoscut clipa faustică alături de cel drag  şi-l îmbie pe acesta s-o păstreze în inimă ca într-o firidă de bibliotecă (Clepsidră). Militează pentru preţuirea secundei în care el a strâns-o de mână şi i-a inoculat în sufletul pârjolit o trăire lamurială rară (Anti-uitare). În poemul titular al cărţii, poeta se proiectează pe sine ca pe un ostrov scos de sub acţiunea corozivă a timpului ineluctabil: „îţi scriu şi mă-ntreb/ când va ajunge această epistolă/ ce ape va învolbura,/ ce simţire va face să tresară, ori poate/ va fi ca un mesaj într-o sticlă/ rătăcită pe mare/ înghiţită de vreun rechin/ rechinul acesta  -   Timpul/ care an de an mai pune un rid, o zăbrea...” (p.61). Timpul a fost abolit din utopia poetei, dar nu se ştie până când şi dacă definitiv: „Vezi, ne pleacă iar cocorii,/ purtând pe aripi dorul depărtărilor,/ lăsând în urmă umbra iubirilor ne-ntâmplate.../pe ostrovu-acesta iarba a prins a rugini,/ cotele apelor sunt în creştere,/ o amintire păşeşte cu sfială între răsărit şi apus;/ doar magnoliile au înflorit a doua oară,/ vestind izbânda unei duminici/ când toamna miroase a poezie, a rugă şi-a dragoste./ Ştiu, vine o vreme când toate pleacă spre alt ţărm,/ dar eu nu cred în plecări,/ deci pune-ţi aripile de venire” (p.86). Pe insula utopică a poetei se schimbă doar anotimpurile şi doar arareori vin aici ştiri din afară unde toate îşi urmează cursul lor firesc spre niciunde. Ostrovul ei este toposul celor „care nu ştiu să piardă în iubire”  (p.74). Deloc puţine sunt în acest amplu poem sonurile ce-l trimit pe cititor cu gândul la Cântarea Cântărilor. Imaginea sărutului transmis de iubit prin vinul din strugurii zdrobiţi de tălpile intangibilei iubite este de-o inegalabilă frumuseţe, forţă de sugestie şi acurateţe lirică: „S-au copt strugurii înainte de vreme  -/ asta se poate doar pe ostrovul F  -/ iubite, sau cum să-ţi spun, prietene,/ când vinul îţi va străluci în pahar/ să ştii că vei bea struguri zdrobiţi de tălpile mele  -/ ce nu-ţi convine?-/ Poate în felul acesta/ voi primi sărutarea visată/ da, da/ când vei duce paharul la gură/ va fi ca şi cum mi-ai săruta uşor tălpile/ iar eu voi şti, îţi voi lua sărutarea/ voi pune-o la presat împreună cu alte ierburi,/ cu alte flori tămăduitoare/ de pe ostrovul acesta în care aştept/ tot aştept,/ să vină cineva” (p.68). Imaginea sărutului mijlocit de elementele naturii revine şi la pagina 81: „Privesc ce necuprinsă-i zarea,/ Ascult un cântec de vestale/ Şi buzele-mi sărută marea/ care-a scăldat tălpile tale”.

         Poeta se exprimă în vers liber, dar atunci când adoptă forma clasică a versului, o face în chip impecabil (a se vedea şi scanda în acest sens, Mâinile-au scris, respectiv Anti-uitare). Pe întreg parcursul cărţii se întâlnesc versuri memorabile: „Nătânga asta de inimă şi-a pierdut cheia sol” (p.32); „Omul-copac a prins rădăcini în inima mea” (p.33); „Arată-mi, Doamne, mai des urmele cuielor Tale” (p.73); „poezia mea incurabilă eşti tu” (p.59); „Uneori mi se năzăreşte c-aş fi bătaia inimii tale” (p.83); „De fapt, e ca un somn fără vise această lipsă de tine” (p.90) ş.a.m.d.

         Florentina Loredana Dalian este întru totul o poetă fermecătoare, majoritatea poemelor din Ostrov putând oricând să onoreze orice antologie a poeziei de dragoste din literatura română şi nu numai.

Ion Roşioru, aprilie 2019

Întâlnirea Umoriștilor, Brăila 2019

Casa Memorială "Petre Ștefănescu-Goangă" va găzdui, sâmbătă, 20 aprilie 2019, începând cu ora 17.00, Gala Laureaților celei de a doua ediții a Festivalului Concurs "Întâlnirea Umoriștilor", manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) "Ștefan Tropcea".
În cadrul Galei vor fi prezenți câștigătorii concursului lansat în luna februarie a acestui an. Au răspuns provocării 60 de umoriști din țară și din Republica Moldova, care au trimis lucrări pe cele două secțiuni ale concursului. Pentru secțiunea UMOR PE RIME (fabulă şi poezie umoristică) a fost aleasă tema "Jocul cu focul" , iar pentru secțiunea PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme) tema a dost "Datul la cap". Spectacolul va fi prezentat de Raul Brebu, realizatorul Matinalului de la Radio "Magic FM".
În preambulul manifestării, de la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură "Cititul din priviri" a artistului plastic Florin Gabriel Călin, urmată de lansarea volumelor "Povestiri vesele" (proză umoristică) – Mihai Frunză și "Tatuaje pe cortex" - Alexandru Hanganu, cărți prezentate de Lucian Mănăilescu, Mihai Frunză și Emanoil Mircea Ciucașu.
Festivalul Concurs "Întâlnirea Umoriștilor" se dorește a fi un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice – fabula, poezia epigramatică, schița umoristică, aforismul - în literatura de gen a urbei.

(Casa de Cultură Brăila)