Destin când vine toamna

Poveşti cu zâne

Nu, viaţa nu-i o poveste cu zâne

în care dorinţele se-mplinesc cu bagheta fermecată

pac rochia de bal, pac prinţul cel frumos

şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

nu, viaţa e o poveste cu zmei

cu-n făt-frumos uneori

venind de departe

cu braţele pline de flori galbene şi roşii

lâsându-şi caii-putere la umbra unui castan

alergând prin ploaie

după o-mbrăţişare, după un sărut fugar

dispărând apoi în noapte

fără vreo urmă afară de florile galbene

de florile roşii...

nu, viaţa nu-i o poveste cu zâne

viaţa e o poveste cu zmei

şi uneori cu-n făt-frumos

dispărând din poveste

de bună-voie sau poate

trimis în exil de autor.

Slobozia, 27 septembrie 2014

Brusc, se-ntunecase

Gânduri expirate (final)

Eu îţi vorbeam de iubire

tu îi dădeai zor cu

Fâşia Gaza

te durea de ea cum mă doare pe mine

de calea ferată

din Patagonia

zadarnic încercam să te-aduc mai aproape

Fâşia Gaza era mai presus de durerea

pe care-o găzduiam în pântece

s-au rupt cu troznet                                                         

crengile unui pom

o vrabie-şi luase zborul

eu tot te mai ascultam

admirând mantia

de laşitate

pe care-o aruncai peste vise

şi n-am înţeles de ce

brusc

se-ntunecase…

....................................

- END -

Slobozia, ianuarie 2009

Din trei în trei anotimpuri

 

Gânduri expirate

O dată la trei

anotimpuri

cutia poştală se umple

cu jumătăţi de scrisoare

n-am învăţat să dezleg ghicitori

şi totuşi

o dată la trei anotimpuri

îmi zdrobesc neuronii

să desluşesc înţelesuri ascunse

am învăţat în schimb

printr-un legământ

să ferec bine cuvintele

ce năvălesc să iasă

dar iată şi ceea ce cred

că nu voi putea învăţa niciodată

eu nu

chiar nu voi putea

să iubesc

din trei în trei anotimpuri...

Slobozia, ianuarie 2009

Tren fără de gară

Gânduri expirate

Îmi beau ceaiul

acesta amar

privesc printr-un ochi de fereastră

o frunză

dar n-o văd

ascult o pasăre

pe care n-o aud

gândul îmi zboară ca un Inter-City

în timp ce viaţa

mă depăşeşte

ca un accelerat

în care am vrut să urc o dată

dar şeful de tren

mi-a zis că nu mai sunt locuri

nici măcar în picioare

ce să fac? l-am întrebat

nu mă priveşte

n-ai decât să te-ntinzi pe şine

sau pe Centură

problema ta

încerc să m-adun

privesc jardiniera

în care sădisem flori

- a crescut pelin -

cineva spunea

„semăn iubire, dar culeg uitare”

şi totuşi eu scrisesem cândva

„nu e tren fără de gară”

mă credeam subtilă va să zică

şi ceaiul devine

din ce în ce mai amar...

Slobozia, ianuarie 2009

Septembrie la Urziceni

Întâlnire între scriitori de dincoace şi de dincolo de Ocean, 13 septembrie 2014

Jurnal de risipită

De la stânga la dreapta: Grigore Spermezan, Marian Ştefan, G.Th. Popescu, Ghe. Dobre, Marius Stan, doamna Stan, Dan Elias, Lili Balcan, Vasile Iordache, Adrian Bucurescu, Costel Bunoaica, F.L. Dalian

Când vine Marius din America înseamnă că vine toamna. Sau invers... De vreo trei ani, în calendarul scriitorilor ialomiţeni, luna septembrie are un semn reprezentând întâlnirea cu un confrate drag aflat prin cele lumi americane. Cu alte cuvinte, dacă e septembrie, e Marius Stan. Semnul din calendar a prilejuit şi anul acesta scriitorilor care gravitează în jurul revistei „Helis” întâlnirea pe care o aşteptau încă de anul trecut, după lansarea cărţii „Câteva zile” semnată Marius Stan. Timpul şi locul faptei: sâmbătă, 13 septembrie 2014, Centrul Cultural Municipal Urziceni. Gazdele noastre primitoare au fost: Nicolae Petrache – directorul Centrului amintit şi Alexandru Bulandra – directorul Bibliotecii Municipale din aceeaşi localitate. Au răspuns apelului următorii (în ordinea în care au fost aşezaţi, de la stânga mea, într-un cerc... aproximativ): Adrian Bucurescu, Vasile Iordache, Costel Bunoaica, Dan Elias, Marius Stan (evident!), Gheorghe Dobre (şi mai evident), George Theodor Popescu, Marian Ştefan, Titi Damian, Lili Balcan, Grigore Spermezan şi profesorul Dumitrescu, fost deputat, fost consilier la B.N.R, iubitor de literatură. A, şi subsemnata. Ne-au onorat cu prezenţa domnul inginer Florian şi operatorul de serviciu de la televiziunea din Fierbinţi, care au luat interviuri şi au înregistrat evenimentul.

La sugestia lui Marius Stan, fiecare din cei prezenţi a glăsuit pe teme literare, creaţii proprii, aproximativ 5 minute fiecare, unii aducând în atenţie poezia, alţii proza, reportajul sau doar propriile gânduri şi opinii adecvate momentului. Au fost aproximativ trei ore în care, într-o linişte desăvârşită (lucru rar când se adună mai mult de trei scriitori), toată lumea şi-a ascultat cu încântare confraţii, dovadă că, atunci când vrem, chiar putem. După care, Gheorghe Dobre a dat drumul la „haos”. La semnalul său, organizarea s-a transformat în mişcare browniană, iar cei care stătuseră rigizi în scaunele lor au migrat iute către zonele de interes: masa, expoziţia de pictură (colecţia Nicolae Petrache), prietenii de care le fusese dor, cu care aveau de împărtăşit una, alta, locul de fumat etc. În scurtă vreme (că vorba poeţilor de americani: Time is money), ne-am împrăştiat fiecare de pe unde venise: Bucureşti, Urziceni, Fierbinţi, Slobozia. America mai târziu.

Din declaraţiile „colegilor” am aflat că unii lucrează la volume de poezie (Marius Stan), alţii la romane (Dan Elias. Atenţie! S-a consemnat, nu mai puteţi da înapoi), Titi Damian la trilogia transformată în tetralogie, alţii... la cine pot şi ei. În sfârşit, după pupăturile de rigoare şi strânsul mâinilor (nu în uşă!), ne-am promis o revedere... la anul viitor.

Slobozia, 20 septembrie 2014

 

S-au scuturat salcâmii

Gânduri expirate

Pe-aici

aceeaşi linişte

aceeaşi câmpie

un soare arzându-ne-n ciudă

când şi când o ploaie repede

peste pământul nesătul

nicio denivelare nimic

doar sufletul mai chircit pe zi ce trece

sub povara

atâtor întrebări

s-au scuturat salcâmii

de la balconul meu un castan

pare c-ar vrea să intre nepoftit

am să-i tai crengile

sătulă de-atâtea inflorescenţe

de la tine

cum se mai vede viaţa

printre zăbrelele

singurătăţii?

Slobozia, ianuarie 2009