Geneza

 

 

          Aceasta e tema expoziției spre vernisajul căreia mă grăbeam aseară, pe o vreme de primăvară-iarnă, la Muzeul Județean Ialomița unde Amy, pe care n-am mai văzut-o demult, a adus o expoziție itinerantă cu zeci de artiști plastici. Nu, n-am să zic despre expoziție, că desul de bine au zis cei care au vorbit-o: Amy, Amelia, dl. Petre. Florin V. - nevorbit de doi ani de pandemie - se răzbună, dar nu știu cum, parcă ne și bucurăm. E drept că mă și amuz puțin cu Vasile I. aflat de-a stânga mea. De-a dreapta mea - domnul profesor Aionesei. E și Gică D. Afară, la țigară. Vine mai târziu. Mai salut câțiva, până la momentul oficial, mă bucur de revederea cu Doinița, cu Amy, după multă vreme. Lume buluc, cum n-am mai văzut demult la o manifestare culturală. Asta-i bine. O revăd chiar și pe Vali R., veche cunoștință, pe care n-o mai văzusem de o sută de ani. Eu am recunoscut-o, ea, pe mine - nu. E clar că m-am schimbat mult (asta, ca să rămân în registrul optimist). Ea e la fel cum o știam: optimistă. Abia așteaptă s-o taie în Tenerife la plajă. Și, bineînțeles, la bridge.

          Ascultăm alocuțiunile, ne bucurăm (sau ne întristăm, după caz) de picturi, expuse la două etaje, admirăm, vorbim, formăm grupuri-grupulețe și neapărat ne pozăm. Să fie, să știm, să păstrăm memoria clipei. Îmi vine târziu ideea să-i iau un interviu lui Amy. Dar nu prea târziu. Mergem jos și facem interviul în acordurile unei muzici frumoase instrumentale care învăluie tot muzeul. Amy e obosită și emoționată, dar nu se lasă.

          La întoarcere, deja se înnoptase, fulguia ușor în lumina farurilor, părea că merg printr-o poveste. E frig. Lumii noastre îi e frig. În povestea asta e bine, că frigul de afară se compensează cu căldura venită dinspre oameni. Dar în altă poveste, frigul se face și mai frig. Acolo e război. Sau, mă rog, cum i-o fi zicând: operațiunea Albă-ca-Zăpada, Crinul-Alb sau Scufița Roșie. Totuna, câtă vreme  vorbește de frigurile lumii, de sloiurile de gheață din oameni. Arta ne mai salvează. Ne mai salvează măcar speranța. Și ce frumos ar fi, dacă ne-am iubi!

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 11 martie 2022