Plicul cu scris frumos

        Dar nu pot să tac. De ce-aș tăcea? Dacă atât de mult se face vorbire asupra relelor și urâtelor din astă lume, cu atât mai mult simt nevoia să vorbesc despre frumusețea și eleganța ei, atunci când o descopăr.

          Când găsesc în cutia poștală un plic cu scris elegant, caligrafic, cu adresa redactată super-îngrijit, de parcă ar fi cel puțin vreo misivă regală, știu sigur că ea vine de la unul dintre prietenii mei bărbați trecuți de 70 de ani. Mai rămâne doar să descopăr dacă ea vine de la București, Iași, Timișoara, ori Bârlad. Ieri a venit de la București. Așa îmi amintesc și eu, ca o maimuță întârziată ce sunt, că au venit Sărbătorile și pentru acești dragi prieteni ai mei dar nu și ai internetului, oameni rămași în epoca scrisului frumos de mână și a mesajelor profunde. Că pentru ei trebuie să-mi mișc partea dorsală până la o librărie, de unde să cumpăr felicitări, să le scriu și să le trimit. Și fac asta cu mare drag, doar că - așa cum ziceam - de-abia după ce unul dintre ei îmi aduce aminte.

          Pe inginerul pensionar Paul Corneliu Imbrescu l-am întâlnit o singură dată la Muzeul Național al Satului din București, cu ocazia vernisajului unei expoziții de icoane avându-l curator pe Valeriu Stoica (pictorul, iconarul, zugravul de biserici, ca să evit confuzia cu un altul mai celebru; am mai fost întrebată), vernisaj în cadrul căruia am recitat două sau trei poezii religioase de-ale mele. La sfârșitul programului artistic prezentat, domnul Imbrescu a ținut să mă felicite pentru poezia „Spovedanie” și să mă roage să i-o trimit. Din discuțiile cu însoțitorii dumnealui, am aflat că este fiul preotului Ilie Imbrescu, trecut prin pușcăriile comuniste, decedat la Aiud, la vârsta de numai 42 de ani. Numai gândul că stau lângă fiul unui martir m-a cutremurat și m-a umplut de stimă. Am primit ulterior și cartea părintelui - „V-am scris vouă, tinerilor” - din care am aflat mai multe despre scurta și trista-i trecere prin această lume, dar și despre faptul că ea n-a fost zadarnică.

          De fapt, care e subiectul? Despre eleganța unor vremuri de normalitate, despre mesajul venit dincolo de timp, despre dialogul dintre generații și despre tot ce-ar mai putea trezi în noi gingășia unui mesaj ca acesta: „... și împlinirea nemuritoarei speranțe în izbânda binelui asupra tuturor relelor! La Mulți Ani! Mântuitorul să fie mereu cu noi!” Acesta este mesajul pe care voiam să-l transmit și eu tuturor celor care mă citesc, dar pentru că mie nu mi-ar fi reușit atât de frumos, l-am citat, cu introducerea cuvenită. Da, să credem în izbânda binelui, în ciuda tuturor relelor acestei lumi!

Slobozia, 22 decembrie 2016