Mulțumesc doamnei profesoare Loredana Stan, ea însăși truditoare într-ale condeiului, pentru măiastra aplecare asupra romanului meu!
”Înainte de magnolii”, romanul Florentinei Loredana Dalian este o pledoarie pentru iubire, în toate
ipostazele sale. Iubirea creștinească, Erosul care metamorfozează ființa,
iubirea ca ”lung/Prilej pentru durere”, mitul androginului în care iubirea
întregește omul, sunt varii fațete ale iubirii, prezente în carte, care conferă
sensibilitate și originalitate acestei opere literare. Din această perspectivă,
această creație poate fi interpretată
ca demonstrația unor afirmații citite în
primul capitol, în cuvintele scrise în biletul călugărului: ”Aceia pe care-i
iubim nu pleacă niciodată. Niciodată nu pleacă din noi. Se duc numai pe drumul
lor. Dacă-i iubim cu adevărat, ne bucurăm. Și așteptăm clipa revederii în
veșnicie. […] ”Dragostea nu cade niciodată.””
Sintagma din titlu este
laitmotivul romanului și devine, așa cum menționa și scriitorul Nicolae
Teoharie, un spațiu-timp, un anotimp al tinereții și al candorii, al
paradisului. Magnoliile, pe care personajele cărții le întâlnesc la Grădina Botanică,
sunt simbolul unui timp fast, al visului de iubire ideală: ”mi se întâmplă și azi
să visez că mă plimb prin Grădina Botanică, ținându-ne, pentru prima oară, de
mâini”; ”mi-am dorit cu ardoare ca viața mea întreagă să se fi topit în
strângerea aceea de mâini, să fie o nesfârșită plimbare mână în mână cu David,
într-o noapte geroasă de iarnă, în care îmi era cald și bine ca-n plină vară.” Magnolia este arborele protector al iubirii
dintre Zorina și David, dar și copacul
fragil și solar care îi tutelează revelația efemerității iubirii dintre Zorina
și Claudiu. În această ecuație a dragostei există magnoliile, prea multă iubire
și prea mulți oameni așezați în paturi ale lui Procust. Destinul face ca
fiecare din cele trei personaje principale ale cărții: Claudiu Teodorini, David
Greceanu și Zorina Dinulescu să rezolve ecuația iubirii diferit, iar soluțiile
găsite individual să nu mai poată
readuce niciodată timpul magnoliilor înflorite.
Dorința de reîntoarcere în
anotimpul magnoliilor, obsesia căutării acestui tărâm leagă un dialog
intertextual cu refrenul :”Dar unde sunt zăpezile de altădată?” din ”Balada doamnelor din alte vremuri” scrisă de
Francois Villon.
Romanul e alcătuit din
douăzeci de capitole numerotate și cu titluri sugestive care anticipează
desfășurarea epică a acestora. Fiecare capitol se poate constitui într-o
povestire independentă, dar, împreună,
glasurile celor trei personaje principale se reunesc pe un portativ
comun, care dau unitate operei literare a Florentinei Loredanei Dalian.
Incipitul romanului ne
introduce ex abrupto în universul ficțional, fără vreo pregătire prealabilă,
anticipând stilul confesiv și familiarizându-ne cu vocea dominantă a
naratoarei-personaj, Zorina Dinulescu.
Începând cu al nouălea
capitol,”Visul”, perspectiva narativă e cedată unui narator obiectiv, care
narează la persoana a III-a povestea lui David, în care sunt inserate și mărturiile
acestuia. Poveștile ies, rând pe rând, ca dintr-o matrioșcă, perspectiva
narativă subiectivă alternează cu cea obiectivă, într-un puzzle epic, dezlegat
în ultimele file ale cărții. Confesiunea lui David Greceanu este scrisă, cu
litere cursive, în același stil alert, dar și reflexiv, în care se întrepătrund
natural modurile de expunere și registrele stilistice.
Din capitolul al
paisprezecelea, ”Iuda”, naratorul obiectiv introduce în trama narativă și
perspectiva personajului Claudiu Teodorini, prin intermediul căruia se
luminează trecutul celor trei protagoniști ai poveștii de iubire. Capitolele
XIV- XVI cuprind dialogul dintre Claudiu Teodorini și David Greceanu, episoade
epice de mare tensiune, reprezentative pentru criza de creație, respectiv,
existențială a acestora. Regăsirea celor doi la Paris, într-un spațiu neutru
pentru povestea lor comună, după ani de zbucium și de fugă de trecut,
declanșează revelația sensului existenței, exprimată în enunțuri simple, dar
pline de miez: ”greșelile nu pot fi reparate cu aur.[…] - Da, singura cale. Calea, Adevărul și Viața…”
Capitolul al
șaptesprezecelea, ”Întoarcerea”, este, din punctul meu de vedere, momentul
culminant al romanului, în care David îi anunță lui Claudiu, prietenului său
vechi, transformat într-un duhovnic sui-generis, decizia de a renunța la cele
lumești și de a intra în rândul monahilor. Acum este recuperată și ”vocea”
Zorinei, care încearcă să înțeleagă ”testamentul” de mirean, încredințat
pictorului Claudiu Teodorini. Ciclul existenței lui David se întoarce la experiența
religioasă, la căutarea lui Dumnezeu, începută în vremea înfloririi magnoliilor
și întreruptă brutal de destin, identificat cu o istorie nemiloasă. Toate
rătăcirile postrevoluționare ale acestui personaj: cariera de businessman și de
om politic, compromisurile democrației originale, imoralitatea și cinismul
prosperității sunt probe inițiatice, necesare în ultima aventură a ființei:
regăsirea lui Dumnezeu, dar și căi de evadare din memoria unei iubiri trăite în
epoca magnoliilor înflorite.
Ultimul capitol,
”Părintele Serafim”, încheie rotund romanul cu revenirea la imaginea unui drum,
care ne extrage din universul ficțiunii și
încheie povestea de dragoste a avocatei Zorina Dinulescu. Iubirea dintre
Zorina și David, devenit acum părintele Serafim, intră în altă vârstă, în
anotimpul în care magnoliile nu mai înfloresc decât în amintirile unei tinereți
trăite plenar.
Din perspectiva finalului
operei, iubirea se reface, la altă dimensiune, fiecare dintre cei trei
protagoniști merge pe drumul său: Claudiu alege calea artei, David pe cea
mistică, iar Zorina pe cea a profesiei și a împăcării cu sine.
Planul narativ principal
al cărții Florentinei Loredana Dalian este cel al destinelor individuale sau al
iubirii, dar subiectul operei epice este proiectat pe fundalul societății
românești ante și postrevoluționare.
Cartea oferă o interesantă radiografie a societății românești, o lecție
veritabilă de istorie, povestită neostentativ, cu lirism și emoție a evocării.
Interesantă este și pătrunderea în adâncurile psihicului feminin, prin
reflecțiile, confesiunile, poveștile eroinei cărții.
Problematica religioasă,
trimiterile către textele biblice, preceptele creștine, sunt niște exerciții de
respirație necesare cititorului ispitit de cântecele de sirenă ale prezentului.
Volumul câștigă și prin
ironia fină, comicul neostentativ, poezia rememorărilor și crearea unor
portrete de personaje care impresionează sufletul cititorului de toate
vârstele.
prof. LOREDANA STAN
Slobozia, decembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu