Investigaţii paralele care s-au încrucişat rău de
tot şi care vor da, totuşi, o anchetă ce va ajunge sigur în manualele de
specialităţi
Din totalul luărilor de poziţie referitoare la
piropopircalitseus maltensis (şi au fost surprinzător de multe) pe care le-am contabilizat
în, deocamdată, mica redacţie a Oii literare, o singură concluzie se
regăseşte la absolut toţi reclamanţii: „Sunteţi nebuni!” În rest, nu sunt două
păreri identice în răspunsurile primite. După regula că dacă nouă nebuni (care
n-or să recunoască niciodată) îi spun celui de-al zecelea că e sisi, chiar dacă
el ştie că nu e, acesta trebuie să se supună majorităţii (cam asta fiind esenţa
democraţiei), ajungând, într-un târziu, chiar să creadă că este şi să se
comporte ca atare. Noi credem că nu suntem nebuni, nebuni fiind doar cei care
ne citesc. Aşa le trebuie, dacă n-au fost cuminţi în copilărie, plătesc acum.
Pentru edificare vom enumera câteva luări de
poziţie, semnificative pentru starea de spirit existentă în zonă.
Domnul Georgică M. ne scrie următoarea epistolă:
„Multstimată Redacţie,
În viaţa mea n-am avut curajul să compun şi să şi
trimit o scrisoare către o redacţie oarecare, darămite uneia aşa de serioase ca
a dumneavoastră. Cu toate acestea, ce-am văzut în ultima vreme m-a speriat în
aşa măsură încât m-am hotărât să vă scriu, să rup tăcerea, s-o fac bucăţele şi
s-o arăt opiniei publice, care are datoria să nu tacă dacă vrem ca ţărişoara
noastră să nu mai fie considerată proasta satului, cum am auzit eu la
televiziune că ne consideră unii.
Mă cheamă (când mă strigă) Georgică M., sunt din
satul Maltezi, comuna Stelnica, judeţul Ialomiţa şi locuiesc la marnea
localităţii (pe care am enumerat-o mai sus) dinspre târla pârâtului Ciocea
Florin, deci văd aproape tot ce se întâmplă pe acolo (noaptea e mai greu, că
trebuie să mă apropii mai mult şi mă mănâncă haita de javre pe care acest Ciocea
Florin o cocoloşeşte la pieptul său, cum bine zicea doamna Loredana despre
şerpi în numărul trecut).
Văzând eu aproape tot de ani buni, om fiind, nu
pot să nu mă sperii de anomaliile
temporale care au apărut la stână în ultima vreme: nori care staţionează prea
mult deasupra saivanelor, după care dispar în ele ca duhul întors în lampa lui
Aladin; oameni dubioşi, cu mutre de complotişti prost plătiţi, care vin
sâmbăta, cam o dată pe lună, pe la ora 11 şi pleacă noaptea târziu; fumul care
iese iarna pe coşul de la pavilion, când eu ştiu că n-a făcut nimeni focul pe
acolo; oi deviante, care s-au apucat de literatură luând pâinea de la gura
adevăraţilor scriitori. Şi, peste toate, acest pui de piropopircăliţă, pe care
aţi încercat să-l descrieţi dar nu prea aţi reuşit, dovadă că ori e foarte
periculos, ori n-aţi ştiut Dumneavoastră de unde să-l agăţaţi. Cred că el mi-a
transmis şi mie acea stare de nelinişte, care-mi creează un mare disconfort
fizic şi psihic. Şi care m-a făcut să vă scriu, ceea ce e de neconceput, eu
fiind analfabet din tată-n fiu.
Deşi n-am văzut puiul, sunt convins că el e
responsabil de ce se-ntâmplă acum în zonă. Cred că el mi-a dictat şi această
scrisoare.
Pe care v-o trimit cu cele mai mari speranţe.
Sper ca informaţiile pe care vi le-am furnizat
dezinteresat să vă ajute să prindeţi şi să anihilaţi această scârbă de
piropopircăliţă care ne-a întors vieţile pe dos ca pe nişte şosete.
Vă stimez şi vă citesc cu mare atenţie
distributivă,
Georgică M. (04.03.2013, ora 13,00)
(Dobre)
Stimate
domnule Georgică- leafă- mică,
Sau nu?
Cred că mai degrabă nu, având în vedere că retribuţia, în zilele noastre, este,
de multe ori, invers proporţională cu gradul de alfabetizare şi culturalizare,
la care domnia voastră sunteţi carenţat, aşa cum bine v-aţi autodemascat, cu o
sinceritate dezarmantă (chiar şi Berthei i-ar pica din mână cazmaua) –
analfabet din tată-n fiu. Păi e puţin lucru, domnule Georgică? Iată cum, în
căutarea unei piropopircăliţe nenorocite, se dezvăluie omenirii adevăruri
ştiinţifice indestructibile – cred că trebuie să daţi fuga la OSIM, să
patentaţi această descoperire de proporţii, anume că analfabetismul se
transmite genetic. Noi ştiam că doar prostia e transmisibilă genetic, dar
cine-i perfect? Avem convingerea că informaţiile dumneavoastră preţioase şi incomensurabil
de inestimabile ne vor conduce pe urma odioasei care înfulecă aproximativ constant
din liniştea noastră. Cât despre dubioşii „cu mutre de complotişti prost
plătiţi”
(ha! Ce le-aţi zis-o!), care se-arată pe
la stâna malteziană cu exactitate de ceas elveţian sau tren japonez (pe
înţelesul Dvs., aceştia vin mai regulat decât ciclul, fix o dată pe lună, fix
la ora 11, şi pleacă fix la ore târzii), aflaţi că nu are de ce să vă fie frică
de ei. Chiar aşa, cu mutrele lor capsate şi cu aere de incontestabilă
superioritate, aflaţi că sunt mai inofensivi decât piropopircăliţa care latră,
dar nu muşcă. Pardon! Cred că am încurcat planurile. Dar ce mai contează?
Acolo, la stână, toate speciile trăiesc în pace şi armonie deplină, şi numai
din când în când starea de amorţeală perfectă mai e perturbată de câte-un
eveniment, cum ar fi: explodarea mămăligii sau a roţilor de cauciuc băgate în
sobă de iresponsabilul şi mai sus numitul Ciocea. Ziceţi că oile, dubios de
deviate, s-au apucat de scris, luând
pâinea de la gura scriitorilor? Oh! Sunteţi într-o gravidă eroare! Care pâine,
domnule Georgică? Ori nu ştiţi că scriitorul n-are pâine? (Cel mult mămăligă,
şi aia furnizată în contra-partidă de câte-un mare cioban).
În concluzie (sau în confluzie, cum
preferaţi), astă bucurie, şi la voi să fie! Cum care bucurie? Pâinea, domnule!
Pâinea scriitorului, utopia secolului, cum s-ar zice. Dacă ţara ar sta în
nădejdea pâinii mâncate de scriitori, atunci producţia de grâu a patriei ar da
– realmente – faliment. Sau am exporta la capul gol. Apoi, scriitorii au gusturi mai rafinate,
stimate maltezian din marnea satului! Păi ce credeaţi? Lor, fiinţe ce trăiesc
într-un plan superior, aproape le-a dispărut plăcerea de a mânca, exceptând-o
pe aceea de a se mânca între ei - fel
gastronomic ce nu satisface doar papilele gustative ci şi orgoliile lor tembele
şi deplasate.
Pentru combaterea
stării de nelinişte şi a disconfortului pe care-l resimţiţi, care s-au abătut
asupra domniei voastre analfabete cu forţa Uraganului Katrina, vă sfătuim să lăsaţi
pana jos. Nu pana de la pălărie, domnule, ci aia cu care scrieţi! Cu siguranţă
de-acolo vi se trage angoasa, că, nefiind obişnuit, e ca şi cum s-au încrucişat
aiurea cromozomii în arborele Dvs. ginecologic, ceea ce nu vă dorim. Mulţumindu-vă
din străfundurile miocardului şi contând în continuare pe dezvăluirile
dumneavoastră senzaţionale demne de un post de televiziune proaspăt decedat şi
sucombat totodată, rămânem ai Dvs. truditori pe ogorul Oii literare care se semnează şi pentru care contrasemnează,
Cu
nestăpânită şi indestructibilă stimă,
Loricuţa S.
(04.03.2013, 15 h)
(Nu, S nu
vine de la sexy, nu, nici de la SIDA, reveniţi-vă, domnule! Ce-aveţi? S vine –
cum altfel? – de la Secretară. Iar secretară vine de la secret. Aşadar, Loricuţa
Secreta(ra) de Redacţie).
(Loredana)
Loricuţa secretara a reuşit să ne pună pe fugă
informatorul. Nu ştim ce cuvânt din scrisoarea lui Georgică a declanşat
episodul de furie cu care l-a spulberat pe colaborator. Oricum, mi-am atins
scopul, chiar asta urmăream, să-l uşuie pe Georgică M., care părea cam suspect,
un infiltrat care dorea să ne ducă pe arătură, căci secretara de redacţie
trebuie să mai facă şi lucruri de-astea, adică să şteargă pistolul de amprente
şi să-l pună în mâna proaspătului dispărut, transformând o crimă cu premeditare
într-o banală sinucidere; să ia la trei păzeşte colaboratorii talentaţi care
fac greşeala să treacă pragul redacţiei, uneori reuşind să-i convingă chiar să
se lase de scris. Cam ăsta ar fi rolul unei secretare care se respectă. Şi pe
care Loricuţa l-a jucat la perfecţie. După acest episod, mi-e deja teamă să nu
o fure concurenţa şi să rămânem fără jăndar şi să ajungă să-şi ţină filipicele
ca la uşa redacţiei în altă parte şi pe bani infinit mai mulţi.
Dar să trecem la a doua scrisoare care,
surprinzător sau nu, vine tocmai de la cine nu ne aşteptam, adică de la
Marinică, scrisă probabil înainte de a ajunge la grădina zootehnică de la
Budareşti, că acolo i-au interzis categoric să mai comunice cu exteriorul.
„Băi tâmpiţilor, că nu meritaţi să vă zic stimată
redacţie,
Cine dreac v-a permis să mă băgaţi pe mine în
istoria voastră de doi bani? Mi-aţi cerut mie permisiunea? Sau impresarului
meu? Şi ce dacă mă am bine cu piropopircăliţa, ce, e treaba voastră pe cine
simpatizez eu sau nu?
Maidanezi nenorociţi, în viaţa vieţilor voastre
n-o să obţineţi de la mine descrierea frumoasei piropopircăliţe! Că asta
urmăriţi, mi-am dat eu seama rapid, că măgarii nu e aşa proşti cum aţi crede,
voi sunteţi proşti făcuţi grămadă şi habar nu aveţi. România e şi a mea, nu
doar a voastră! Dacă stau bine să mă gândesc, e mult mai mult a mea decât a
voastră. Uitaţi-vă-mprejur şi-o să vă convingeţi.
Încă o dată, boilor, vă spun că nu o să aflaţi
nimic de la mine, chiar dacă o să mă trimiteţi exponat la Budareşti.
JAVRELOR!
Semnat
Marinică”
(Dobre)
Urecheate
Marinică,
Noi n-am
insinuat nimic pe seama relaţiei de strânsă simpatie dintre Copităşenia Voastră
şi numita piropopircăliţă, dar, dacă Dvs. ziceţi, noi ce putem face decât să vă
credem? La fel cum vă credem că România e mai mult a dumneavoastră. E plină
ţara noastră de măgari şi pupeze, nu e nevoie să ne uităm împrejur, cum ne
sfătuiţi, e suficient să ne zgâim la televizor. Cât despre boi şi javre, cu
asta nu suntem de acord. Poate, acolo, la Budareşti, vă veţi mai eleva şi
dumneavoastră discursul, că până şi domnişoara EVA ştie să foloseşte „este” în loc de „sunt”. Ce mai
tura-vura, nu ne mai pierdem timpul cu o copitată (la Dvs. mă refeream), când
avem atâtea scrisori de citit şi atâtea răspunsuri de dat.
Nu vă zic
la revedere!
Cu
neostoită indignare,
Loricuţa S.
Iată, dragi
cititori, scrisoarea pe care am primit-o de la domnul Isprăvescu Z, din comuna Urlătoarele
(nu ştim la cine sau la ce):
„Eronată
redacţie, stigmate redactor şef,
Cum vă
spusei, fără dinadins şi cu totul din nimereală, am dat şi eu peste foaia asta
de-i zice „Mioara literară”, că-mi adusese fi-miu de la oraş nişte zeare de le
pui coloşa, la acaretu din fundu’ curţii de-i mai zice şi veceu – scuzaţi! – da’
când am văzut ce foaie îngălbenită are, am zis că o fi fost deja folosită, aşa
că m-am lăsat păgubaş în chestiunea ceea, şi m-am apucat s-o răsfoesc. Văz că
vă daţi de ceasu’ morţii să daţi de urma la o piro…aia…cum îi zice, da’ nu’ş de
ce oţi fi alergând una singură, că eu, din cât mă duce mintea, aş elucida că
sunt mai multe. După cât de bine o descrieţi, o asemui cu-n fel de grauri care
mănâncă cireşele la oameni din pom, doar că vouă vă mănâncă ficaţii şi vă
ciuguleşte inspiraţia (ce-o fi aia?). Păi de ce nu spuneţi, bre, aşa? Că numai
eu am împuşcat astă-vară vreo douăzeci, cu tot cu năravu’ lor spurcat şi, dacă
aţi fi plătit bine, poate c-o împuşcam şi pe-a voastră. E, ce ziceţi?
Altfel,
dacă tot mi-am stricat tocu’ pe de-alde voi, să vă spui şi ce-am înţeles eu din
foaia voastră cu care n-am putut nici să mă şterg la vorba-ceea. Am înţeles că
sunteţi o şleahtă de inşi care n-au ce face şi, fiindcă vă plictisiţi, vă
cătaţi de lucru alergând bestii care nu există. Da’ veniţi, taică,-ncoace, că
vă dau io sape şi coase şi lopeţi, de nu vă mai plictisiţi nici voi nici neamu’
vostru! Că treaba – pentru cine se ţine de ea – nu se termină niciodată. Aşa că
nu mă-nteresează revista voastră sau ce-o fi;
dacă vreau să mă cultivez, mai bine mă uit şi eu la televizor, abia mai
văd cine cu cine şi-n ce fel, ce mai zice Războianca, câte perechi de gumari
şi-a mai luat vreo ţâţoasă de la Paris, sau de câte ori s-a mai împreunat şi
despreunat cu acte-n regulă Bahmiluţa cu Prigonitu’ ei. Că voi nu-mi spuneţi
d-astea şi eu mă plictisesc, gata să mă ia somnul în „bebleoteca” din fundu’
curţii, tot citind la prostiile voastre.
Să trăiţi
bine şi cu cine vă place!
Isprăvescu
Z.
(Loredana)
Ce chestie! Măi, nea Isprăvescule, de ce nu rămâi
matale acolo unde ţi-e locul, adică în fundul curţii? Ia şi televizorul cu
tine. Şi opreşte-te din împuşcat fiinţe nevinovate, că graurii matale n-au nici
în clin, nici în mânecă (adică n-au de-a face) cu ce urmărim noi. Noi am pus
capcane (sute) sofisticate pe domeniul lui Florin şi aşteptăm. Între timp, am
cerut părerile cititorilor, poate aflăm şi noi, de la ei, cum arată
piropopircăliţa, să nu găsim în capcane şoareci sau stăncuţe şi să credem că am
dat lovitura, cum ai făcut mata cu amărâţii de grauri. Cât priveşte invitaţia
la sape şi cazmale, să ştii că noi de multă vreme săpăm, îngropăm şi astupăm
tot ce nu ne place. Aşa că fii atent să nu te întâlneşti cu noi, că nu se ştie
cum se va termina.
În numărul viitor (sau următor) vom încerca să
sistematizăm informaţiile primite, să le filtrăm şi să dăm, în sfârşit,
portretul robot al lighioanei care a stârnit atâtea pasiuni. Nu rataţi numărul
din aprilie! În el veţi găsi ce n-o să găsiţi nicăieri în lumea asta mare.
(Dobre)
Gheorghe Dobre & Florentina Loredana Dalian
Slobozia,
04-05 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu