Pasión - Sarah Brightman & Fernando Lima

Faceţi loc

Te-au desenat, Doamne, în mii de Icoane,

Te-au pus în vitrine de lux, în Altare,

şi-au făcut din Tine podoabe,

Te-au agăţat peste tot,

pe pereţi, la maşini,

Te poartă la gât, la mâini, în urechi...

doar în inimi nu s-a mai găsit loc.

Faceţi loooc!

E Unul, Dumnezeu,

Care nu are unde să-Şi plece capul.

Faceţi-i pernă din inima voastră!

(Muzica: Albinoni - Adagio în G minor)

Carmen Tănase, poeta care împachetează iluzii într-un viitor roz

"Născută în Slobozia, pe 01 ianuarie 1973, absolventă a facultăţii M.A.E.I din cadrul Universităţii Spiru Haret (licenţiată – specialitatea Marketing)…. şi nu de puţine ori m-am întrebat de ce… Am început să scriu…(nu împlinisem 14 ani) încurajată de d-na prof.Chelaru Ana care a simţit atracţia mea pentru poezie. Aşa am văzut marea (prima dată!) câştigând diferite premii la defuncta “Cântarea României”. În prezent postez poezii pe mai multe site-uri literare. Îmi place în mod deosebit versul alb - nu mă încorsetează: mă pot relaxa în voie pe limita întunericului privind cum se odihneşte lumina. Întrucât, într-o vreme, viaţa nu mai voia sa-mi ţină de urât, am început să  scriu poeme de alungat singurătatea. De 12 ani împachetez iluzii într-un viitor roz (lucrez ca  simplu funcţionar la C.N. Loteria Romana S.A. , cu aceasta am încheiat un contract de confidenţialitate, motiv pentru care mă opresc aici).”

          Astfel se descrie cu modestie autoarea Carmen Tănase, slobozeancă, pe care am descoperit-o recent pe un site literar. Gruparea de la Helis nu ştia că mai există un truditor (poate mai sunt şi alţii!) care scrie cuminte, în colţul său „în care am încetat să mai forez/ după siguranţa zilei de mâine”, fără să facă vâlvă, fără să ia cu asalt revistele sau scriitorii cunoscuţi, fără să o intereseze atât de vremelnica glorie literară, cât mai ales Poezia. I-am trimis un link redactorului şef Gheorghe Dobre care, la fel ca şi mine, a simţit că autoarea are ceva de spus în poezie şi i-a solicitat câteva texte pentru numărul viitor al revistei. Ulterior, ne-am cunoscut la închiderea Salonului Anual de Carte (Slobozia, 31 octombrie 2013). Părea un pic bulversată, un pic stingheră în lumea uneori zgomotoasă a celor care scriu: agitaţie, gălăgie, pupături, poveşti, apostrofări amicale, strângeri de mâini… vorbe… Apoi, a mai apărut şi Nicolae Tache, prietenul nostru helisian, care, atunci când i-am prezentat-o, nici una, nici două, mi-a dat tema: „Câteva vorbe despre ea, un scurt articol pentru ziar!”. Desigur, eu abia am aşteptat. E frumos să „ne arătăm cu degetul” unii pe alţii, în sensul bun. Să ne arătăm lumii. Scot pălăria, domnule Tic!

          Pentru că nu am avut timp să schimb suficiente replici cu ea, închiderea salonului fiind un eveniment cu multe puncte pe ordinea de zi, am rugat-o pe Carmen să-mi spună ceva despre ea. „Dar ce s-ar putea spune despre mine?” Da, sunt oameni care se consideră absolut normali, în rând cu lumea, care cred că despre ei nu se poate spune nimic. Care trudesc pe un tărâm sau altul şi care se roagă la fel ca şi ea, în finalul poeziei „Între cauză şi efect”: „învaţă-mă Tu/ cum să mă feresc acum de greul cuvintelor”. Care întreabă tăcând: „Voi, pe care discuţiile/ deschise/  nu vă sperie/ ştiţi ce înseamnă să nu mai găseşti/ pe pervazul ferestrei/  nici un argument” („De altfel nimic deosebit”). Nu voi da nici eu năvală cu vorbele mele, o voi lăsa pe Carmen să ne vorbească despre tăcerea ei, în poezia de mai jos, nu înainte de a-i ura drum deschis şi presărat cu succes pe calea adeseori spinoasă a literaturii!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 01 noiembrie 2013

Din când în când

(soarta clipelor)

îmi fac rezerve de cuvinte

le înghesui până memoria le striveşte

şi scuipă remuşcările - cheaguri

în spatele cărora nu mă mai pot ascunde

oricât aş încerca

tăcerea

se încolăceşte în jurul meu

absoarbe cuvintele pline de sudoare

şi mă închide într-o margine a rostirii

din care

cu greu mă smulg

sub paşii mei se multiplică neobosită

viaţa - un bilet doar dus...

şi ce altceva îmi mai rămâne

decât

să-mi asum soarta clipelor

dintre azi şi mâine?

(Carmen  TĂNASE)

                                                                                                    

Articolul în ziarul "Ialomiţa"

ANIMUS - Întâlnirile Cercului de lectură (08 noiembrie 2013)

Ograda-vals şi Helis-tango

Simfonie la Ograda şi lansarea antologiei „Scriitori din Zodia Helis”, la Salonul anual de carte, 2013

„De câte ori gândul meu nu fuge hoinar, descătuşat de convenienţele rosturilor mele în depărtările străinătăţii, de câte ori cugetul meu nu evada din emisferele universului muzical pentru a-mi oferi un popas la Ograda, satul meu natal, din marea ialomiţeană a spicelor de grâu a Bărăganului, de câte ori cu încălţămintea pe marmura marilor săli de concerte şi de operă din America sau din centrele muzicale ale Europei, nu mi-aş fi dorit tălpile desculţe în pulberea uliţelor din Ograda, după cum visam o plimbare în forfota străzilor bucureştene…” Această destăinuire vecină cu poezia aparţine genialului muzician (dirijor şi compozitor) Ionel Perlea, poate cea mai proeminentă (şi eminentă) personalitate ialomiţeană a tuturor timpurilor, după cum afirma prof. dr. Cristian Obrejan, Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, în deschiderea spectacolului „Ograda Vals”, un omagiu adus lui Ionel Perlea, desfăşurat sub genericul „Simfonie la Ograda”, în data de 30 octombrie 2013, la Casa Memorială ce-i poartă numele. Proiectul, finanţat de Consiliul Judeţean Ialomiţa, s-a desfăşurat sub egida Fundaţiei Culturale „Ionel Perlea”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ionel Perlea” Ograda şi Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Spectacolul, susţinut de Cvintetul Bucureşti şi doi laureaţi ai unor ediţii precedente ale Concursului Naţional de Lied „Ionel Perlea”, actualmente solişti la Opera Română din Bucureşti – soprana Simonida Luţescu şi tenorul Andrei Lazăr, a fost unul de înaltă ţinută şi care a încântat publicul select şi iubitor de muzică cultă, printre care s-au aflat şi reprezentanţi ai unor instituţii importante din judeţ:  Consiliul Judeţean Ialomiţa, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Primăria Ograda, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa. Regia spectacolului a fost semnată de regizorul Marcel Stănciucu. Frumuseţea evenimentului a constat nu doar în repertoriul abordat şi calitatea incontestabilă a interpretării, ci şi în atmosfera specială dată de misterul şi amprenta casei memoriale, precum şi de senzaţia de întoarcere în timp, pe care a indus-o asistenţei încă de la început domnul Obrejan, amintind faptul că în acest mod se desfăşurau seratele muzicale de altădată, în casele marilor artişti sau oameni iubitori de artă, într-o sală doar ceva mai mare decât o cameră obişnuită, cu public nu foarte numeros, dar însetat de muzică. Felicitări iniţiatorilor, organizatorilor şi protagoniştilor! Felicitări speciale doamnei Doina Roşca, Director al Centrului Cultural „Ionel Perlea”, care a pus mult suflet în realizarea acestei seri, precum şi în „scoaterea la lumină” a casei memoriale a ilustrului muzician. După cum s-a afirmat de către vorbitori, se doreşte ca, pe viitor, să aibă loc şi alte serate cel puţin la acelaşi nivel calitativ al actului artistic. Ceea ce ne dorim şi noi şi sperăm că se va realiza!

A doua zi, în data de 31 octombrie 2013, a avut loc închiderea oficială a Salonului anual de carte, un maraton literar care a durat, ca de obicei, pe tot parcursul lunii octombrie, manifestare ce are loc anual, fiind organizată de Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” Ialomiţa. În deschidere, a vorbit doamna Mihaela Racoviţeanu, Director al Bibliotecii Judeţene, care a intervenit şi pe parcurs pentru prezentarea invitaţilor şi cărţilor care s-au lansat. Din partea Consiliului Judeţean au fost prezenţi domnii Adrian Ionescu şi Ştefan Muşoiu, care au avut scurte alocuţiuni prin care au felicitat scriitorii şi oamenii de cultură, asigurându-i totodată de sprijinul domniilor lor. Aşteptăm cu interes faptele care vor susţine elevatele discursuri.

Au fost prezenţi cu lansare de carte următorii:

Scriitorul Petru Botezatu, din Cahul, R. Moldova, care a transmis celor prezenţi îmbrăţişările frăţeşti ale celor de peste Prut şi a lansat cartea „Eu, la plural”.

O carte despre deportaţii din Bărăgan s-a bucurat de prezentarea domnului Ilie Cioacă.

Domnul bibliotecar al comunei Maia a prezentat „Retrăiri istorice în veacul al XXI-lea”, carte editată de primăria Maia, în care au fost sintetizate lucrările sesiunii de comunicări ştiinţifice care a avut loc anul trecut la Maia.

Doamna Lili Balcan a ţinut un scurt discurs referitor la cartea sa, apărută anul acesta la editura „Helis”: „Momente din viaţa oamenilor simpli de provincie, de ieri şi de azi”.

Ilie Comăniţa a încântat asistenţa cu sonete din cartea „Invazie de fluturi” (Editura „Helis”, 2013); şi pentru că cineva l-a agasat cu întrebarea „Cine-i muza?”, a dat răspunsul tot printr-un sonet, intitulat chiar „Muza”, prin care concluzionează că... „muza-i muză!” Întrucât această întrebare se adresează destul de frecvent celor care scriu, e bine să se înţeleagă odată pentru totdeauna că întrebarea e demnă de tabloidele de prost gust care ne-au invadat existenţa, dar în niciun caz de literatură. Poeţii nu-şi divulgă muza (presupunând că ştiu chiar ei cine este!) nu din motivele pentru care ziariştii nu-şi divulgă anumite surse (pentru a le proteja), ci pentru că în jurul oricărui act creator, poetic trebuie să existe o undă de mister care nu trebuie stricat cu niciun chip de aceia care insistă să intre cu bocancii plini de noroi în poezie. Nedivulgând muza, poetul protejează însăşi Poezia! În plus, ce treabă ar mai avea posteritatea, dacă i s-ar da totul pe tavă? Istoricii literari cum şi-ar mai câştiga pâinea, dacă totul ar fi trecut dinainte într-un proces verbal de... predare-primire a muzei? Aşadar, stimaţi curioşi, să nu mai confundăm literatura (care e Artă!) cu rialitişourili de la tembelizor.

Alexandru Bulandra a vorbit despre cartea sa „Iov, Socrate şi Divinitatea”. Cine-i muza, domnule Bulandra? S-ar zice că aţi avut... trei?

Pr. Lucian Scărlătescu din Urziceni a prezentat trei monografii realizate de sfinţia sa. În monografia localităţii Fierbinţii de Jos, Părintele menţionează un fapt demn de istorie literară, anume că pentru nuvela „Întâlnirea din pământuri”, scriitorul Marin Preda s-a inspirat din Fierbinţii de Jos (fapt neconsemnat nicăieri altundeva, după afirmaţia Părintelui Scărlătescu).

Cel mai aşteptat moment al zilei a fost lansarea antologiei „Scriitori din Zodia Helis”, autor prof. Titi Damian, apărută anul acesta (adică scoasă de două zile de la tipar, cu eforturi pe care numai Gheorghe Dobre le cunoaşte, în ce priveşte tipărirea şi obţinerea de fonduri), la editura „Helis”. Conform afirmaţiilor scriitorului Gheorghe Dobre, această carte se constituie ca o piatră de hotar după 10 ani de „Helis”, o carte de grup, realizată şi îngrijită de minuţiosul şi perfecţionistul profesor şi scriitor Titi Damian. Cronologic, cartea acoperă 36 de ani (1977 – 2013) şi conţine peste patruzeci de autori, cei mai mulţi dintre ei „în plină viteză creatoare”. Doamna Racoviţeanu a făcut gestul lăudabil de a da citire tuturor numelor cuprinse în carte şi se cuvine a-i aminti şi aici, în ordinea apariţiei (alfabetică): Aurel Anghel, Lili Balcan, Petru Botezatu, Adrian Bucurescu, Alexandru Bulandra, Costel Bunoaica, Florin Ciocea, Şerban Codrin, Ilie Comăniţa, Florentina Loredana Dalian, Titi Damian, Gheorghe Dobre, Dan Elias, Ştefan Grigorescu, Ioan Man, Augustin Mocanu, Ioan Neşu, George Theodor Popescu, Ion Roşioru, Grigore Spermezan, Marius Stan, Nicolae Stan, Marian Ştefan, Nicolae Teoharie, Ion Văduva, Florian Abel, Vitalie Buzu, Laurenţiu Dan, Victor Nicolae, Valeriu Stoica, Ion Ianole, Anghel Macedon, Ioan Vlasia (ultimii trei, cuprinşi la capitolul „In memoriam”), dar şi unii dintre autorii fostului cenaclu „Dor fără saţiu” de la Urziceni. 

Despre carte a vorbit cu entuziasm şi scriitorul bucureştean Florentin Popescu, redactorul şef al revistei „Bucureştiul literar şi artistic”, care a menţionat printre altele importanţa funcţiilor multiple pe care le îndeplineşte aceast volum, anume: monografie, studiu critic, istorie literară, instrument de lucru.

Antologatorul Titi Damian, după o introducere în care a evocat începuturile sale ca tânăr profesor de limba şi literatura română în Munteni-Buzău, Ialomiţa, continuând cu amintirile legate de cenaclul „Dor fără saţiu”, a mărturisit că, pentru realizarea acestei antologii, au fost necesari 2-3 ani de muncă asiduă, în care a citit peste 6.000 de pagini, a fişat, a selectat etc. şi a adus mulţumiri soţiei sale, doamna Victoria Damian, care l-a susţinut (şi) prin realizarea culegerii computerizate şi a adresat felicitări doamnei Veronica Panţuru, cea care s-a ocupat de tehnoredactare. Domnul Damian a mai spus că, prin această carte, realizată intenţionat în stil didactic, putând fi utilizată şi ca manual, a dorit să ofere cititorului un alt model de lectură, având ca unic criteriu de selecţie criteriul estetic.

Vorbind despre carte, poetul Şerban Codrin a afirmat că „Helis” nu e doar o revistă, o editură sau o asociaţie, ci a devenit de-a dreptul o instituţie de care, dacă suntem sinceri, nu se mai poate face abstracţie şi că prin această carte a fost adus un omagiu literaturii române.

Cartea va fi distribuită bibliotecilor mari din ţară, dar şi celor şcolare din judeţul Ialomiţa.

Marian Ştefan

La  momentul... dăruiri, Gheorghe Dobre a oferit lui Petru Botezatu, venit special pentru eveniment din Basarabia, 10 exemplare din antologie, pentru bibliotecile din „ţara vecină” în care încă mai avem nevoie de paşaport ca să punem piciorul, iar Marian Ştefan, venit numai de la Bucureşti, după ce a afirmat cu francheţea-i obişnuită: „Am venit că mă trăgea aţa. Eu tot plec spre dumneavostră de două săptămâni de zile”, a oferit Bibliotecii judeţene două cărţi: o teză de doctorat a doamnei Nadia Manea şi o carte despre Bucureşti a academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici.

Momentul poetic din final a fost asigurat de invitatul Petru Botezatu, care a citit poezii superbe din cartea sa: „Eu, la plural”.

Discuţiile au continuat în cadru neoficial, la masă şi cafea.

Felicitări truditoarelor de la biblioteca judeţeană, doamnele bibliotecare conduse de ing. Mihaela Racoviţeanu, pentru acest eveniment care, de fapt, reprezintă un omagiu adus cărţii, scriitorilor şi tuturor iubitorilor de lectură!

Şi pentru că, recitind articolul, stilul îmi pare sec şi apropiat de cel jurnalistic, nu mă lasă inima să nu strecor şi un pic de poezie (că de ea vorbirăm!), măcar în final; însă nu înainte de a adresa şi eu îndemnul, parafrazându-l pe Ion Heliade Rădulescu („Scrieţi, băieţi, scrieţi, orice, numai scrieţi!”): Citiţi, băieţi, citiţi!

O carte-mi ţine-ades tovărăşie
Şi-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.

Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nşală visul bun şi mă gândesc
Că-mi urmăreşti lectura peste umăr,
Şi, dacă taci, e pentru că citesc.

(Magda Isanos)

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 03 noiembrie 2013

Fotografii: Doina Roşca (Ograda) şi Gheorghe Dobre (Salon de carte)

Evenimentul in presa:

Ziarul "Ialomiţa"

Angela Gheorghiu - Copacul

Onorată instanţă

- Eronată istanţă, cucoană preşedintă, cum să vă spui? Io taman mă-ntorceam de la câmp că să-nserase de-a binelea şi nici calu’ nu mai putea darmite bou’ adică io. În poartă la Joiţoiu, mă-ntâlnesc cu vecinu-meu Gheorghe pă care l-a lăsat nevasta să tot fie anu şi are şi vreo cinci copii nici nu ştie ai cui îs săracu’...
- Mai pe scurt, vă rog!
- Pă scurt, pă scurt, c-aşa-i şi viaţa bat-o norocu’ s-o bată! Cum vă ziceam dă Gheorghe să tot aibă fo cinzeci de ani că-i leat cu Mărin a lu’ Stana zis şi Papuc că când era mic îşi pierdea mereu papucii da’ arată mai bătrân că după ce l-a lăsat nevasta s-a luat de băut nici copiii nu-i mai calcă prin bătătură să duce si doarme la alde Şchiopu că are casa mare şi niciun copil că cic-a blestemat-o nu-ş cine pă nevastă-sa care s-a ţinut de tânără cu Ion a lu’ Pantel care...
- Gata! Reveniţi la subiect!
- Viu, cucoană, viu, da cum să viu dacă mata mă tot opreşti? N-apuc io să  deschiz gura să zic două vorbe, că nu mă laşi neam. Vine-acu şi subiectu’ buşi-l-ar boala! Da’ nu m-ai pus să spui tot? Iaca spui! N-oi vrea să zic doar pă jumate să mă bată Ăl de sus, că i-os om cu frica lu’ Dumnezeu c-am fost om dă serviciu la biserică si multe-am mai învăţat de la părintele odihnească-se-n pace acolo unde-o fi că uite-aşa nu stie omu’ unde-ajunge cât s-ar zbate şi câţi colaci ar mânca şi el şi porcu’...
- Iar v-aţi abătut!
- M-am, cucoană, c-aşa-mi zice şi nevastă-mea “Iar te-ai abătut pă la alde Tarcoci fi-le-ar sămânţa de râs!“ când mă vede că nu mai nimeresc vorba ceea. Da’ io m-abat, cum să nu m-abat că face ăia un trăscău de stă mâţa-n coadă.
- Şi Gheorghe?
- Ptiu, bată-te să te bată! Mă făcuşi să uit dă Gheorghe cu oprelile matale. Ce tot îmi iei vorba din gură? Lasă-mă să zic. Iaca zic - cum veneam io cu sapa-ntr-o mână şi cu calu-n alta, că calu’ ca calu’ mai oboseşte şi el şi trage săracu da tre’ să ştii cum să-l iei ca să mai facă ş-a doua zi şi ce era să mă mai urc şi io pă el...
- Pe cine?
- Pă cal, vezi bine.
- Şi Gheorghe?
- Asa, că dă el vorbeam. Cum veneam io cum ziceam cu amândouă mâinile ocopate da mintea era lejeră adică slobodă şi tot umbla săraca pă alte coclauri că mi-adusesem aminte dă tinereţe şi de-o mândreţe dă ibovnică cu care m-am ţinut sări-i-ar ochii lu’ Petrea Vasile că mi-a suflat-o n-aş avea parte de ochii lui că dac-am fost prost şi m-am încrezut că să uită la ce arătare dă flăcău sunt da când colo ea a poftit la pământu’ ăluia astupa-l-ar de viu să-l astupe...
- Şi Gheorghe?
- Ce-ai cucoană, ce tot îi tragi cu Gheorghe? Io mă perpelesc acu’ că mi-am adus aminte de Petrea Vasile juca-l-ar ielele să-l joace si matale-ţi arde dă Gheorghe! Că io acuma-i zic lu’ Dumnezeu “Pardon“ şi că-mi trag jurământu-napoi, c-am mai făcut io d-astea şi m-a iertat şi te las cu buza umflată de nu mai afli nimic şi neam de neamu matale că io când oi tăcea tac, ca peştele tac. Apăi dă ce m-ai adus aici? Nu să zic? Iaca zic!
- De Gheorghe!

- Dă Gheorghe, alegi-s-ar prafu de neamu lu’ ta-su că cin l-o fi pus să-mi iasă-nainte taman când eram cu sapa-n mână şi cu Petrea Vasile-n cap? Nu că n-aş vedea bine; cu amândoi ochii văz, da cum v-am zis să cam înnoptase şi mintea-mi era tulbure că de, doar mi-adusesem aminte de năzdrăvăniile celea şi numai ce-mi căşună că Gheorghe-i Vasile. Adică nenorocitu ăla de v-am zis că mi-a furat mândreţe de ibovnică că poftise la pământu’ lui cum v-am zis mânca-i-ar gujăliile pământu’ să i-l mănânce! Şi ce vină am io să n-apuc să mă mişc d-acia dacă la momentu-ăla Gheorghe semăna cu Vasile şi mi s-a dus sapa nuş’ cum direct în ţeasta lu’ Vasile adică lu’ Gheorghe care vra să zică de i-a crăpat-o fix în două? Şi ce vină am eu mă jur pă sapă că taman ce-o ascuţisem în dimineaţa ceea că zic că dacă tot faci o treabă barem s-o faci calumea?
- Destul! Am înteles.
- Apăi, oi fi-nţeles matale, da’ nu-i dăstul. Că io când mă pornesc nu mă mai opresc. Daravela abia acu-ncepe, că venise şi Istrate Mutu şi Ilie Ştirbu şi dacă tot m-am jurat să zic apăi zic. Cum vă spuneam, eronată istanţă...
- Linişte! Şedinta se suspendă pentru zece minute.

Slobozia, mai 2004