La marginea toamnei

 

 

 

Îmbrăcată ca pentru bal,

luptând cu vântul ce mă transformase

în Marylin Monroe,

zoream către tine, pe tocuri cui.

 

Îmbrăcat în negru,

tu aveai cuie în inimă,

nimic și nimeni nu părea

că ți le poate extrage.

 

Trei boabe de struguri,

ba negri ba albi,

două sau mai multe vorbe,

o cafea și-o carte de poezie.

 

Dar balul nu s-a mai ținut.

 

***

 

Cerceii mei albi și cămașa ta neagră

s-au atins poate pentru o clipă.

Din clipe ne compunem viața

și din așteptări -

perle albe, pe un fundal foarte negru.

 

***

 

La marginea toamnei

facem echilibristică:

eu - pe tocuri,

tu  - pe gânduri,

ipostaze poetice de fațadă;

inimile nu-și vorbesc,

ar face-o, poate,

dar se împiedică de cuvinte.

 

***

Păreai la o mie de ani lumină,

ori mai degrabă de întuneric,

încercam zadarnic

să te aduc mai aproape,

dar aveai de străbătut amintiri

cu pasul rănitului de război,

încercând - tot zadarnic -

să te agăți de lianele necunoscutului,

să prinzi un tren înapoi

înspre tine însuți. 

 

***

 

Arătai mai tânăr,

dar erai mai bătrân,

și nu știu cum - stăteai drept,

dar păreai încovoiat;

încovoieri înlăuntru

de care se scapă doar prin iubire,

din care se iese doar deschizându-te

precum copertele acestei cărți

la o pagină albă, nescrisă.

 

 

***

 

Sub soarele rătăcind prin sălcii

la malul fluviului,

îmi spuseseși trei vorbe

care au săpat adânc,

enunțul misterios începea cu „dacă”;

Niciodată nu vom ști

ce s-ar fi întâmplat dacă;

Uneori e mai bine să nu știm.

 

***

 

Te așteptam ca pe o vacanță,

ai venit ca un război rece

în care se tace mult

ori se vorbește aiurea.

Și, precum tăcerea armelor -

tăcerea inimilor.

 

***

 

Și totuși ochii tăi

scormonind în adâncul ochilor mei

vorbeau de speranță,

de parcă ai fi găsit acolo

o irizație sublimă

de care să te agăți.

Mi-ai spus să mă gândesc,

dar în această ecuație

nu gândirea e necunoscuta.

 

***

 

Aș fi plecat degrabă,

dar o anume frumusețe m-a ținut în loc;

în fața frumuseții sunt total dezarmată.

Nimic de spus, doar de simțit,

tocmai îi zisesem cuiva

că nu știu de unde scoate atâtea cuvinte

pentru a descrie frumusețea.

 

***

 

Și când va veni ziua aceea,

voi tocmi la bal toate privighetorile

să cânte valsul unui început de toamnă

în care am fi putut fi noi, cei adevărați,

dar ne-am deghizat în alții,

jucându-ne rolul destul de prost,

ca niște actori de mâna a doua.

Ai grijă - iarna nu bate la ușă,

intră direct în case reci și în gând!

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 02 septembrie 2022

 

În Revista Culturală Leviathan