Ziua Limbii Române la Fierbinţi

Şcoala Generală Fierbinţi, 30 august 2013

Începând de anul acesta, avem prin lege (53/ 2013) şi o Zi a Limbii Române (ziua de 31 august). O fi bine, o fi rău? Părerile sunt împărţite. Dan Elias susţine că ziua Limbii Române ar trebui să fie în fiecare zi, Nicolae Teoharie ne aminteşte că, din păcate, limba română e batjocorită în fiecare zi, aşadar e bine să ne amintim într-o zi anume despre frumuseţea ei, Gheorghe Dobre afirmă că, prin instituirea unei zile a limbii române în România, ne comportăm de parcă am fi atacaţi, că, în timp ce în Republica Moldova aceasta îşi justifică existenţa (fiind sărbătorită începând din 1990), în România nu prea. Oricum ar fi, această sărbătoare a prilejuit şi truditorilor limbii române de la „Helis” o întâlnire frumoasă, la care au participat scriitori, profesori, elevi, aşadar iubitori ai limbii române.

Ideea şi organizarea au aparţinut domnului Dan Elias (economist Daniel Teodorescu), scriitor helisian şi, totodată, director al Centrului de Asistenţă Medico-Socială Fierbinţi, fost primar al oraşului. Preţuiesc enorm oamenii de acţiune, aceia care îşi propun şi fac, care nu aşteaptă „indicaţii” de la partid şi subvenţii de la guvern, pentru a demara o activitate. Daniel şi-a propus şi a reuşit să adune câţiva (nu puţini) oameni care au serbat, în felul lor, acest instrument nepreţuit al scriitorului (şi nu numai) – cuvântul (românesc, în cazul de faţă). Fără artificii, fără foc de tabără, fără zorzonele. Locul desfăşurării: Şcoala Generală din Fierbinţi. Am citit pe internet despre cum s-au desfăşurat manifestrile prilejuite de această zi la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, adică în marile oraşe şi centre universitare ale ţării. Prin întâlnirea organizată de Dan Elias la Fierbinţi, consider că această localitate s-a înscris în lista celor de mai sus. Nu râdeţi!

Dan Elias a vorbit în deschiderea evenimentului, prezentând invitaţii: prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Marian Ştefan, Marin Constantin, Mihail Matei, Gheorghe Dobre, Florin Ciocea, Nicolae Teoharie, Costel Bunoaica, Dan Laurenţiu, Alexandru Bulandra, Lili Balcan şi Florentina Loredana Dalian, pe care i-a numit prieteni ai limbii române, fiind corectat de Marian Ştefan: „slujitori ai limbii române, dacă nu cumva chiar robi”. Abia acum înţeleg de ce mi-am intitulat un viitor volum de proză „Eu, servitoarea”.

Domnul Marian Ştefan a supus atenţiei auditoriului două documente medievale, datate 1480, primul emis din Cancelaria Domnitorului Ştefan cel Mare, o circulară trimisă de domnul Moldovei tuturor boierilor şi locuitorilor Ţării Româneşti, celălalt, răspunsul primit din partea boierilor brăileni (despre care domnia sa Ştefan – cel Marian, nu cel Mare – opinează că ar putea fi considerat unul din primele pamflete româneşti).

Domnul profesor Nicolae Constantinescu (Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti) a ţinut o prelegere interesantă şi savuroasă despre limba noastră cea română, punctând şi pe două din proverbele bine cunoscute: „Vorba dulce mult aduce” şi „Tăcerea e ca mierea”. Păi, ori e vorbă ori e tăcere, se întreabă domnia sa, intrigat de acest contrast. Domnule profesor, dacă-mi permiteţi, eu am găsit cumva legătura dintre ele: dacă vorba nu poate fi dulce, atunci să fie tăcere. Nu acră, nu amară, nu cătrănită.

Tot despre tăcere, aminteşte Nicolae Teoharie spusa lui Anton Pann: „Zi ceva mai bun decât tăcerea!”, sintagmă care l-a salvat pe Costel Bunoaica în momentul când i s-a dat cuvântul, spunând că îi va mulţumi autorului, atunci când va fi să-l „întâlnească”. Teoharie afirmă, printre altele: „Noi am găsit limba română şi încă o mai căutăm, o primenim...”

S-au mai citit creaţii proprii: Dan Laurenţiu - „Gânduri dintr-un august torid”, Mihail Matei - „Testament lacustru”, Gheorghe Dobre – poezie, subsemnata – o pagină din „Scrisori netrimise”, cu trimitere directă la limba română. Marin Constantin a recitat poezii la temă, scrise de: George Sion, Alexei Mateevici şi Grigore Vieru, dar şi o poezie abia scrisă şi dedicată locurilor natale.

Marian Ştefan a ţinut să amintească faptul (bine cunoscut) că limba română datorează mult celor mai vechi slujitori ai ei: preoţii. Aici aş dori să fac o menţiune importantă: anume că, din punct de vedere al limbii scrise/ vorbite, noi, românii, datorăm cel mai mult preoţilor noştri, comparativ cu alte neamuri, fie şi numai dacă ne gândim la faptul că România este singura ţară ortodoxă în care slujbele se ţin în limba actuală (actualizată), în timp ce în Grecia, acestea sunt ţinute în greaca veche, iar în Rusia, Bulgaria, Serbia şi Polonia – în slavona veche.

Doamna profesoară Dorina Crasnea ne-a prezentat elevele cu bune rezultate la învăţătură şi la concursuri extraşcolare care au fost prezente, într-o zi de vacanţă, alături de noi. Una dintre ele a recitat o poezie scrisă de Marian Ştefan. Felicitări distinselor domnişoare şi profesorilor care le îndrumă!

Astfel s-a încheiat momentul oficial al zilei. Sărbătoarea a continuat într-un cadru frumos, unde, în cerc mai restâns, scriitorii au cinstit limba română prin lecturi din creaţii proprii sau ale altor autori. Lili Balcan a citit două din textele sale din recenta carte apărută la Editura Helis, după ce mai întâi ne-a recitat un fragment din „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu; Alexandru Bulandra ne-a delectat cu o savuroasă povestire proprie, ceva cu nişte „hire” de înaltă tensiune şi un Neluţu care vedea stele verzi, în timp ce babele îi turnau cositorul la cap; Costel Bunoaica n-a mai tăcut (şi bine a făcut!), citind o superbă poezie; de asemenea, Nicu Teoharie. Gheorghe Dobre ne-a citit un text adevărat (ficţiune zero!) despre jocul de berbunca (el îi zice altfel, dar zău că n-am reţinut) inventat de foştii membrii ai Cenaclului din Urziceni „Dor fără saţiu” (a propos de limba română – superbă sintagmă!!!). Eu am scos-o din memorie (precum iluzionistul, iepurii din joben) pe Domnişoara Nimeni, pe care o ţin de rezervă pentru situaţiile de urgenţă, când sunt luată prin surprindere, prinsă fără texte la mine (cele două cărţi pe care le avusesem le oferisem şi mi-a fost jenă să le cer înapoi). Va trebui să mai învăţ şi eu o poezie, nu de alta dar cred că lumea s-a cam săturat de domnişoara asta, pe care nici măcar n-a aflat nimeni cum o cheamă. Marin Constantin a strălucit cu nişte sonete uşor sonate, vreau să zic amuzante şi pline de curată limbă românească. În rest, discuţii, discuţii... Numai Florin Ciocea a fost cuminţel, cuminţel (ce-o fi fost cu el? Iertaţi rima neintenţionată!). La un moment dat, încercase să ne convingă că peste câteva sute de ani, nu vor mai exista limbi (adică limbaje vorbite), că oamenii vor găsi alte modalităţi de comunicare (probabil se referea la cele telepatice). Argument care, la o astfel de sărbătoare, nu ne-a picat chiar bine. Dar cine ştie, până la urmă, ce va fi peste... era să zic ce va fi când nu vom mai fi. Dar aş fi făcut o greşeală.

Am reţinut supărarea lui Marian Ştefan, care şi-a admonestat la un moment dat interlocutorul: „Lasă-mă, domnule, să vorbesc! Că dumneata nu mă laşi să vorbesc, iar eu mor, dacă nu vorbesc!”. Nici eu nu pot să închei textul acesta până nu voi face vorbire despre excelenta organizare şi modul exemplar în care am fost primiţi în locul absolut superb din Fierbinţi, într-un cadru natural minunat, cu o curte plină de copaci splendizi, despre străduinţa celor din „culise” (oamenii de la bucătărie, care au avut grijă ca şi bucatele şi băuturile să fie de calitate), oameni care, din păcate, adeseori nu au nume. Adâncă plecăciune, alese mulţumiri tuturor, precum şi „dirijorului” Dan Elias, pentru o zi minunată din care parcă nimeni nu se îndura să plece.

Slobozia, 31 august 2013