Adeseori am întins o mână. Uneori a rămas aşa, fără a primi vreun răspuns.
Alteori, mi-a fost smulsă din umăr. Cu ură, cu cruzime chiar, nejustificată în niciun fel, pentru o biată mână întinsă.
Câteodată, surprinsă, am simţit pielea-i fină atinsă de răceala de şarpe a unui bănuţ. M-am scuturat iute de povara lui şi-am căutat să dau înzecit înapoi.
Alte dăți, prea rar, mi-a fost strânsă cu căldură, o secundă mai mult decat ar fi trebuit, în cleştele înroşit de focul ce arde in noi. M-am speriat şi-am fugit. Dar n-am ezitat s-o întind iar.
Uneori, ca noi toţi, am căzut în capcana de-a fi dat cioara din mână pe vrabia de pe gard. Şi m-am ales tot cu o mână întinsă. Sau cu o vrabie ce s-a dovedit a fi cioară. Mai urâtă chiar decât cea care tocmai plecase, schiopătând, alungată.
Nu există nici vrabie, nici gard. Există doar mintea noastră care transformă cioara-n dihor şi vrabia-n privighetoare. Şi sufletul nostru care gonește aiurea dupa iluzii inveşmântate în fir de aur ce se destramă la prima săgeată necruţătoare a dimineţii.
Şi ritmul de cântec de leagăn ce aminteşte de Lorelei: "Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei cu dragostea de mâna. Şi am rămas cu mâna întinsă ca a Regelui Lear..."
Alteori, mi-a fost smulsă din umăr. Cu ură, cu cruzime chiar, nejustificată în niciun fel, pentru o biată mână întinsă.
Câteodată, surprinsă, am simţit pielea-i fină atinsă de răceala de şarpe a unui bănuţ. M-am scuturat iute de povara lui şi-am căutat să dau înzecit înapoi.
Alte dăți, prea rar, mi-a fost strânsă cu căldură, o secundă mai mult decat ar fi trebuit, în cleştele înroşit de focul ce arde in noi. M-am speriat şi-am fugit. Dar n-am ezitat s-o întind iar.
Uneori, ca noi toţi, am căzut în capcana de-a fi dat cioara din mână pe vrabia de pe gard. Şi m-am ales tot cu o mână întinsă. Sau cu o vrabie ce s-a dovedit a fi cioară. Mai urâtă chiar decât cea care tocmai plecase, schiopătând, alungată.
Nu există nici vrabie, nici gard. Există doar mintea noastră care transformă cioara-n dihor şi vrabia-n privighetoare. Şi sufletul nostru care gonește aiurea dupa iluzii inveşmântate în fir de aur ce se destramă la prima săgeată necruţătoare a dimineţii.
Şi ritmul de cântec de leagăn ce aminteşte de Lorelei: "Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei cu dragostea de mâna. Şi am rămas cu mâna întinsă ca a Regelui Lear..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu