ANTOLOGIILE DE POEZIE ŞI PROZĂ ALE
REVISTEI „SINGUR”
(coordonatori: ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ şi
GABRIEL COJOCARU)[1]
...În
grelele ceasuri (pentru literatura română AUTENTICĂ!), în care „Marii Pontifi”
ai U.S.R. (ne referim, evident, în primul rând, la dl prof. univ. dr. NICOLAE
MANOLESCU şi la dl ALEX ŞTEFĂNESCU...) vor, cu orice preţ, să-l asasineze pe
Eminescu (şi, prin el, axiologia artistică românească şi Canonul Suprem al Literaturii
Românilor) a doua oară (...unii nu ştiu - ... pentru că nu se află
mulţi curajoşi să le-o spună... – nici despre primul asasinat!), prin
promovarea, pe post de „Canon al Literaturii Românilor”, pe
scatologicul Mihail Gălăţanu - ...iată că, în aceste momente de răscruce,
pentru viitorul literaturii româneşti, se găsesc, în mod surprinzător şi
nesperat, câţiva oameni (în frunte cu cel mai inimos şi truditor, „până
la obsesie”, dintre ei, ŞTEFAN
DORU DĂNCUŞ! – cel care s-a „înhămat”, precum Atlas, la muncile toate,
de la coordonare de texte şi până la supraveghere „cerberică” a
tipografilor...ba chiar a intrat, „de nevinovat”, în munca sisifică, „rudă” şi
ucigaşă cât şi un război... a expedierii cărţilor!...de unde mult amar i s-a
mai tras...), care să „treacă fără păs” peste „comenzile literare
insinuate” pervers, de către U.S.R., şi să alcătuiască două
antologii (una de Poezie, cealaltă de Proză românească - ambele, din „contemporaneitatea
scriitoare”!), absolut uluitoare.
Unice,
în felul lor, cel puţin pe tărâm naţional.
În ce
constă „unicatul”, dar şi valoarea artistică şi vaticinară a acestor antologii?
În
primul rând, ele nu ţin cont de niciun fel de „indicaţii de la centru”,
dar (şi exact acest lucru le face uluitoare!) NICI DE PREJUDECĂŢILE „CONSACRĂRII”,
prin „membria” (obligatorie!) useristică. Ştiut este (de către cei care mai au
un rest de conştiinţă umană - morală şi axiologică) faptul că U.S.R. nu
mai are, de mult, autoritatea morală, necesară pentru a impune „autorităţi”
literar-artistice. „Compromisul” (uneori scandalos de
grosolan!) este cuvântul de ordine, în toate filialele U.S.R. din România
(...după venirea dlui N. Manolescu la conducerea „trebilor”
scriitoriceşti-româneşti, via...Paris...! - intrarea în „uniune” se face nu
pentru cine ştie ce merite estetice ori cultural-artistice, ci pe criterii cu
totul extraestetice, despre care, însă, nu ne propunem, aici, să discutăm...
- deşi, într-un fel, aceste două antologii, coordonate de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ şi de GABRIEL COJOCARU reprezintă tocmai reacţia – de mult
aşteptată, de nimeni şi deloc sperată! – faţă de nulităţile artistice, care au
împânzit, cu grohăituri...”artistice”, ceea ce se mai numeşte „uniune”, deşi a
devenit „canonico-modelară”, alături de „politichia” românească,
pentru...”Duhul Dezbinării” şi al anarhiei axiologice româneşti!).
Înainte
de a merge mai departe, să amintim că materialele au fost „selecţionate
şi aprobate”, pentru ambele antologii (de Poezie şi de Proză), de FELIX NICOLAU, IOAN GROŞAN şi IOAN
ES POP.
Şi să
nici nu uităm a-l cita pe atât de sincer-mărturisitorul autor al
pseudo-prefeţei la Antolgia de Poezie, GRIGORE
TIMOCEANU: „(...)
Proiectul Antologiilor Revistei SINGUR a necesitat o muncă uriaşă; nervii ne-au
fost întinşi la maximum, am primit telefoane Ştefan Doru Dăncuş, creierul
acestui proiect, a reuşit ceva fără precedent: a rămas în sediu de la ora 14.00
până la ora 8.00 dimineaţa, ţinând legătura cu fiecare autor pe cele şase
calculatoare şi plecând apoi, ba la vreo tipografie, ba la vreo întâlnire de
afaceri. Nu vom uita uşor dimineţile în care veneam <<la muncă>> şi
ne primea ca pe nişte colindători, senin, de parcă nu era mare lucru să stai
peste program. Nu vom uita nici momentele în care striga, cu energia
inepuizabilă pe care numai credinţa o poate dărui omului, să nu ne uităm la
titlurile de glorie înşirate de diverşi autori de CV-uri, să gândim cu
propriile minţi, să fim atenţi ce şi cui răspundem (…). Mă simt fericit şi
totuşi trist. Îmi va fid or de cafeaua de atunci, de micile petreceri
organizate la câte-un final de săptămână, de zgomotul tastaturilor, de
discuţiile încinse asupra unor subiecte prioritare ce vizau bunul mers al
derulării proiectului. Păstrez însă nădejdea că vom fi chemaţi să lucrăm la
alte proiecte, iar <<Echipa de Aur>> (cum ne-a botezat Dăncuş) nu
se va destrăma aşa uşor…”.
Da, şi
eu, care port corespondenţă “emailată” cu dl ŞTEFAN
DORU DĂNCUŞ, pot da mărturie că o aşa forţă de muncă şi o aşa
concentrare, întru rugă, pe textul NU recomandat de…”oficialităţi”, ci de
Însuşi Dumnezeu! – este nu doar o trudă, ci este, de-a dreptul, O JERTFĂ ADUSĂ
HRISTOSULUI - “CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”!!!
...Ei
bine, dacă Antologia de
Poezie conţine, totuşi
(pe lângă cei „fără de nume în Ceruri”, acei ce realizează,
aproape, „incognito”-ul, anonimitatea Lui Dumnezeu! – 51 la număr), un „snop”
(cu „loc rezervat”...mai „la coadă”), de
artişti consacraţi şi cvasi-consacraţi (Paul Aretzu, Dana Banu, Eugen Evu, Ion
Scorobete, Miron Ţic, Gheorghe Neagu etc. – în total, doar 19 nume) – Antologia de Proză se supune perfect poruncii
„meşterului” DĂNCUŞ (precum sună mărturia dlui Timoceanu:
„să nu ne uităm la titlurile de glorie înşirate de diverşi autori de
CV-uri, să gândim cu propriile minţi, să fim atenţi ce şi cui răspundem…”) – da, această a doua Antologie, cea de Proză,este
total dezinhibată sub aspectul...”consacrării” celor
antologaţi! Din 52 de nume (şi, eventual, opere) antologate – noi nu
recunoaştem decât cel mult cinci-şase...ne referim la nume care apar şi
circulă, „în draci” (de parcă ar fi făcut „aranjamente/contracte monopoliste”
cu ...„unioniştii”!) în presa scrisă şi audio-vizuală!
„Cum
este posibil aşa ceva? Sigur şi-au publicat-antologat finii şi vecinii,
neamurile până la a şaptea spiţă!” – ar sări, ca ars, cineva dintre
„unionişti” (da, într-adevăr, „unioniştii” sunt cei mai în măsură să
„devoaleze” fraudele morale...!) – dacă n-ar pune mâna, cu nădejde şi interes,
să citească textele celor antologaţi.
Ei
bine, credem că trebuie să fii de completă rea-credinţă să mai afirmi aşa ceva,
după ce ai citit cel puţin jumătate din paginile vreuneia dintre antologiile
sus-amintite!
Şi, de
ce să nu mărturisim, „că dacă nu mărturisim noi, se vor ridica pietrele
să dea mărturie” – nici noi n-am fi crezut că un grup minuscul de
oameni (pentru care niciodatăTV România Cultural nu şi-a creat spaţiu, timp ori -
ce glumă! - rubrică, de tip „patapievicean”!, pentru a-i face auziţi
Neamului Românesc, Neam care să-i asculte, pe îndelete, în dezvoltarea
discursivă a viziunii lor critice, asupra literaturii române...!) – ar reuşi,
cu atâta succes, să „dibuiască”/detecteze, cu o intuiţie aproape fără greş,
talentele autentice, „aurul pur”, care (din motive de timiditate sau de
complexe provincialiste) au răsărit, cu o discreţie incredibilă, nu doar
„într-o zonă” (ori oraş-„buricul pământului”!), ci peste tot, pe pământul
României! - ...de la Baia Mare (Dana Valentina Puiu sau Alexandra
Iliescu), la Bistriţa-Năsăud (Victoria Fătu Nalaţiu), la Cluj-Napoca (Doru
Emanuel Iconar – 16 ani! – dar cu o bună ştiinţă atât a naraţiunii, cât şi a
„vitalităţii” dialogului! – pe care nu le întâlneşti decât la puţini
scriitori...”unionişti”...!), ori la Timişoara (Simion Todorescu), ori la
Dej (Alexandru Petria) ori Caransebeş (Sorin Olariu) ori la
Bocşa-Română/Caraş-Severin (Viorel Tăutan), şi până la Bucureşti (Angela Nache
Mamier, Sorin Lucaci, Florentina Loredana Dalian – ultima, prin textul A unsprezecea poruncă,
bătând recordul în ce priveşte scrisul eliptic şi maxim rezolutiv, imagistic
senzualist), până în comuna Râca/Argeş (Ion Ionescu Bucovu), ori la comuna
Pecineaga (Virgil Stan), până la Râmnicu Vâlcea (Emilia Dănescu) ori
Câmpulung-Muscel (Gabriel Cazan), până la Iaşi (Pavel Nedelcu – 17
ani! – dar cu texte incredibil de mature, cu interogaţii halucinant-suprarealiste,
ca şi viziunea artistică, din ciclul Cafea),
sau la Brăila (Emanuel Pope – care credem că, prin ştiinţa dialogului viu – „Cu
revoluţia în vine” -, poate, de-acum, să-şi încerce forţele în
dramaturgie, fără „scremături” ori ...dureri de cap!) - sau comuna
Trifeşti/Neamţ (Gheorghe Neagu, actualmente scriitor focşăneano-vrâncean) sau
comuna Călmăţuiu/Teleorman (Viorel Ploeşteanu) – ...dar şi până
la...Chiperceni/Republica Moldova (Valeria Dascăl) ori Chişinău/Republica
Moldova (Mihai Carabet) sau chiar...Québec/Canada (Ionuţ Caragea – „cel
născut pe Google”, 35 de ani, un talent, poetic şi de proză
science-fiction, cu totul ieşit din comun, născut...la malul Mării Negre:
Constanţa! – fost rugbist...).
...Unii
dintre cei antologaţi nici n-au debutat prin volum. Cel mult, au debutat
revuistic (în sensul clasic al cuvântului: în reviste „de hârtie”!). Spre
exemplu, poetul Ioan Barb, cu o poezie de o expresivitate
antropocentric-panteistă şocantă: „pianul privea morocănos/ din mijlocul
salonului/ îşi acorda singur clapele/când mă apropiam îmi simţea pulsul/şi se
oprea (...) în curând pe cerul din Betleem/va deschide ochii o stea”
- sau Laurenţiu Belizan, extrem de expansiv în metafore şi în
expresii revelatorii („o să te muşc de umeri până îţi va da soarele”, „lumina
pâlpâie şi lasă umbre în patul meu/catedrală unde privighetorile nu au voie să
cânte”).
Alţii
n-au debutat, propriu-zis, revuistic, în sensul clasic al cuvântului „debut
revuistic”, ci ...direct pe Internet – e drept, în prestigioase
(de-acum!) reviste culturale online: spre exemplu, acelaşi excelent poet
Laurenţiu Belizan, din Slobozia (care a publicat pe site-urile: poezia.ro, rolitera.ro, hermeneia.com, reteaualiterara.ning.com, fdl.com,boomlit.com)
sau basarabeanul Mihai Carabet („Publicaţii: numai pe Internet –
cititordeproza.ning.com, poezie.ro, lira21.ro”). Acest nou mod de
exhibare/exprimare, Internetul, cel puţin în cazul celor antologaţi de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ şi GABRIEL
COJOCARU, n-a dăunat valorii estetice (de ce să ne mirăm, când printre
cei mai talentaţi şi violent-expresivi/explozivi în expresie, dar cu Har
indubitabil, poeţi de limbă română, din lume! – în această epocă a globalizării
informaţiei... - se numără, cu cinste, „cel născut pe Google”-
poetul excepţional şi prozatorul incandescent-imaginativ IONUŢ CARAGEA?!)
- cum nici vârsta: „copilul” Mihai Carabet scrie o poezie textualistă...dar
fără, neapărat, „autonimicirea autorului”, cum predică,
apocaliptic, Marin Mincu...!: „acum vreau să-ţi fac rău (...) să te
strangulez cu numărul meu de telefon” etc.
...Nu
putem, în final, decât să “lăudăm
osârdiia lui ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ vornicul şi a lui GABRIEL COJOCARU stolnicul,
carile, amândoi, au făcut de dragostea ţărâi letopiseţul lor”… - Antologiile Cele Două,
prin care (ei şi cei trei “meşteri” într-ajutor: pot demonstra Terrei întregi
că nu e nevoie de “unionişti” corupţi, pentru a scoate la lumină Harul
Scriitorilor Românilor! – şi că nu vârsta şi nici locul naşterii (ori trudei
de-o viaţă!) şi nici (măcar…!) averea cea trecătoare (şi în cele patru vânturi
risipitoare!) nu sunt factori determinanţi, în stabilirea criteriilor
axiologice artistice - nici în Sfânta Poezie, cum nici în mucenicia Prozei!
…Spuneam,
în deschiderea prezentării acestei adevărate “ofrande biblice” (de la “biblos”-carte…)
– ceva despre spiritual
vaticinar al acestor Antologii ale revistei SINGUR.
Da, prin aceste două Antologii,
noi am căpătat optimism şi nădejde, pentru că acum ştim că viitorul nu va
aparţine nici “politichiei”, nici politicaştrilor – CI VIITORUL ROMÂNILOR ESTE
SCRIS ŞI PROOROCIT, CU LITERE DE FOC, ÎN ACESTE PAGINI DE ÎNALT HAR!
Cei ce se tot plâng de “dispariţia Neamului Românilor”, să facă
bine să citească aceste două adevărate “cărţi revelate/pentru Revelaţie”:
şi se vor convinge că Dumnezeu-Cuvântul este, pentru Neamul Românilor
(răspândiţi prin colţuri umile, sau mai puţin umile, de Românie şi de lume
- dar şi creând, prin “slova” lor, Unghiuri
Terestre Magnifice!) - …Dumnezeu-Cuvântul, ziceam, se află prin imediata apropiere!
prof. dr. Adrian Botez
[1] - Antologiile revistei SINGUR,
vol. I – Poezie,
vol. al II-lea – Proză,
Editura Singur, Târgovişte, 2010 şi Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu