Florentina Loredana Dalian

joi, 7 martie 2013

Anunţ matrimonial expirat (1909)

Şi răspunsul aferent


Am primit pe e-mail una chestiune amuzantă, anume un anunţ matrimonial de la anul 1909. Şi cum piticul meu jucăuş şi creator nu mă lasă-n pace, i-am şi formulat un răspuns. Cu puţină întârziere, ce-i drept...



Stimate domnule ofiţer,
Că sunteţi inteligent, nu ne mirăm, având în vedere modul în care vă expuneţi pretenţiile. Etatea de 29 de ani se poate, presupun, demonstra cu înregistrarea de la Starea Civilă. Ce n-am prea înţeles este de ce sunteţi în rezervă la această vârstă fragedă. Au, cum ar veni, de ce beteşug vă faceţi vinovat, domnule? Că nu se poate să fi trecut în rezervă la această vârstă, aşa degeaba.
Văd că sunteţi plin de coroane şi încă veţi mai fi. Asta nu-i rău. Mai înţeleg că „în lipsa cunoştinţei pe această cale…” (care cale, care cunoştinţă???), vă căutaţi soţia vieţii. Haida de! Că doar n-o să vă luaţi soţia morţii!
Am luat cunoştinţă de pretenţiile Dvs. de-a dreptul modeste (şi frumoasă şi cultă şi nepătată şi şi…).  Şi nu zic nu, că toate-acestea poate le-aş îndeplini, cu asupra de măsură (totuşi aţi uitat o cerinţă esenţială, dar presupun că aceea se subînţelege, că doar n-aţi dat anunţ pentru menajeră sau domnişoară de onoare); dar, domnule, de unde să am eu 6.000 de coroane? Că bunicul n-a fost împărat şi, chiar şi aşa, care-i nebunul acela de împărat să-şi construiască mii de coroane, pe seama poporului flămând? Că doar nu suntem în anul 2013, în plină democraţie! Şi nici împăratul nu-i preşedinte, să cheltuiască aşa, pentru sufletul lui, fără măsură.
„Mobile pentru 4 odăi…” Sunteţi sigur că nu vreţi să vin şi cu odăile după mine? Adevărată vorba aia din străbuni: „Moşiile mărită urgiile”. Dar nu vă permit, domnule, să mă jigniţi în asemenea hal, câtă vreme nu mă cunoaşteţi. De unde aţi dedus Dvs. că eu aş fi urgia secolului? Nici măcar fotografia nu mi-aţi văzut-o!
În fine… dacă cu celelalte cerinţe m-aţi dat ori nu gata, cu asta ce urmează m-aţi făcut de-a dreptul Knockout. Domnule, nu zic nu, dacă m-aş sforţa, poate m-aş pricepe cât de puţin a căzni pianul, dar aia cu învârtitul lingurii la foc e de-a dreptul halucinantă. Mă tem că la capitolul acesta, am picat cu brio şi cu magna cum-laude. Fiţi serios, domnule, până la urmă ce vă doriţi: o intelectuală sau o bucătăreasă? Ei, ştim, desigur, că vi le-aţi dori pe amândouă (într-una singură, că-i mai ieftină) şi eventual să mai fie şi stripteuză şi balerină şi amantă perfectă. Ha! Şi culmea impertineţei, v-aţi ales un motto demn de romanul lui Victor Hugo – cum îi zice? Aha! Mizerabilii! – mizerabil, de-a dreptul, auzi: „Ce agoniseşte bărbatul, femeia să ştie cruţa”.
Domnule, daţi-mi voie să vă spun că ceea ce căutaţi Dvs. nu există! A! Şi încă ceva: pe mine să nu vă bazaţi! Nu vă zic bună ziua!

Şi  tot legat de subiect, aseară mi-a spus fiu-meu un banc: "Tânăr inteligent, frumos, bogat, cu trei vile, două merţane, conturi în bancă... căcălău (iertaţi cacofonia!), nu caut nimic, doar mă laud!"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu