Concursul literar "Visul", Orăştie, 2011

Contratimp

O vară obosită

și amintirea celor ce-ar fi putut să fie.

defazaje, ratări, contratimp

zboruri la joasă înălțime

obsedantul „și dacă…”

câte veri obosite să mai las

să treacă vârtej prin inima mea

și de ce Doamne e-atâta toamnă 

pe la noi prin vis?

Slobozia, 28 august 2011

Colocviul National de Haiku, Constanta, octombrie 2011

În perioada 07-09 octombrie 2011, a avut loc la Constanța Colocviul Național de Haiku, ediția a XVIII-a, sub genericul: „Lirică japoneză – teorie și practică”, organizat de Societatea de Haiku din Constanța, având în colectivul de organizare nume ca: Anastasia Dumitru, Laura Văceanu, Alexandra Flora Munteanu, Radu Patrichi, Anişoara Iordache, Gabi Vlad, Mariana Sîrbu, Iuliana Badiu, Ştefan Rus.

         Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, 08 octombrie 2011, la Colegiul Naţional „Constantin Brătescu”, unde au adresat un cuvânt de bun venit directoarea Colegiului - doamna profesor Anamaria Ciobotaru, Preşedinta Societății de Haiku din  Constanţa - doamna Laura Văceanu și doamna prof. univ. dr. Olga Duţu. În continuare, participanții s-au bucurat de prezența unor copii de grădiniță care au susținut un emoționant recital de haiku (băiețeii) și un dans (fetițele).

         Au urmat comunicările și lansările de carte incluse în program, dintre care amintim:

         Florin Grigoriu (București) – File din istoria haiku

         Alexandra Flora Munteanu - Despre Kato Ikuya şi studiul lui Ito Isao

         Güner Acmolla - prezentare de carte: Fascinaţia literaturii fantastice; Ghid pentru lectură şi scriere creativă, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011, de Anastasia Dumitru

         „Din suflet pentru suflete” versuri, de Cidem Narcis Brăslaşu (Constanţa) – prezentarea autoarei și a doamnei Laura Văceanu

         Florentina Loredana Dalian – lectură tanka și prezentare video

         Mariana Tărăcilă (Slobozia) – prezentare de carte: „Scrisori netrimise”, miniroman, de Florentina Loredana Dalian (Slobozia), Ed. Fundaţia Culturală Antares, Galați, 2011

         Marilena Toxin (Bistriţa) - Metodică in origami

         Elena Raftu, educator la grădinița „Perluțele mării”, Constanța - Contribuţia grădiniţelor constănţene la ed. interculturală; colaborarea cu SHC

         Octavian Mareș din Bacău a avut o interesantă expoziție de haiga

Jules Cohn Botea (Bucureşti) -   lansare de carte: Zâmbete în stil japonez – Senryu

Victoria Fătu Nalaţiu (Bistriţa) - recital de poezie clasică, haiku şi haibun

Horaţiu Chiuzan (Bistriţa) – o prezență nouă, student la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, secția Engleză-Japoneză, a susținut un recital de lirică japoneză, în limbile română, engleză și japoneză (traduceri proprii în engleză și japoneză)      

După pauza de prânz, doamna Laura Văceanu a prezentat o comunicare privind asemănări și deosebiri între haiku și tanka și a fost susținut un recital de literatură diversă în lectura autorilor.

Încă o umbră

 

Cu înc-o umbră                                                  

mai săracă e halta
de azi înainte -
în depărtare trenul
care nu te-a adus

From now on

there is one shadow missing

in the flag station…

too far away the train

that didn’t bring you here

À partir de maintenant
il y a un ombre de moins
dans la station ferroviaire ...
trop loin le train
qui ne vous a pas amené ici

RO, EN - Florentina Loredana Dalian

FR - Radu Claudiu Popa

La ceas de seară

 

La ceas de seară                                                  

picurându-mi amarul

unui prea-târziu –

prea desfrunziţi copacii

acestui octombrie

At the evening time

dripping me the bitterness

of a `too late`…

so leafless the tries

of this hopeless October

À l'heure du soir
des gouttes d’amertume
d'un «trop tard» ...
les arbres sans les feuilles
de cet Octobre désespéré

RO, EN - Florentina Loredana Dalian

FR - Radu Claudiu Popa

O altfel de noapte: Noaptea Bibliotecilor

„Şi cum scoboară noaptea, altdată aşteptată,

Îmi pare veche luna - şi steaua ce se-arată...” ¹⁾

Numai iniţiativa este nouă şi remarcabilă. Ideea de a desfăşura un astfel de eveniment în timpul nopţii mi se pare strălucită. Noaptea se face simţită o undă de mister şi chiar o emoţie în plus, misterul şi emoţia fiind „ingrediente” compatibile cu literatura.

La Slobozia, ca şi în alte oraşe din ţară, Noaptea Bibliotecilor (fericită coincidenţă cu prima zi a Salonului anual de carte)  a început seara şi s-a putut întinde până dimineaţa. O noapte ceva mai lungă. Dar binevenită.

Deschiderea oficială a fost făcută de către doamna Mihaela Racoviţeanu, Directoarea Bibliotecii „Ştefan Bănulescu” Ialomiţa. A vorbit, ca de obicei cu multă căldură, unui auditoriu numeros căruia a transmis entuziasmul şi bucuria organizării unui eveniment cultural care a stârnit interesul iubitorilor de carte, aparţinând diferitelor categorii de vârstă şi profesionale.

Domnul Silvian Ciupercă, Preşedintele C.J. Ialomiţa, deja cunoscut pentru pasiunea domniei sale pentru cultură, a avut un discurs nu doar elevat, ci şi extrem de adecvat timpurilor şi provocărilor pe care le trăim. A suprapus profilul „consumatorului” de cultură peste cel al „devoratorului” de Prime Time News, felicitându-i pe cei din sală pentru că fac parte din prima categorie.

Vice-Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Ioan Martin a vorbit puţin, comasând esenţialul în câteva fraze, după care a pasat, cu modestie, microfonul. Atipic, pentru o ţară în care se vorbeşte mult şi se face puţin.

Au fost apoi prezentate programele editoriale ale editurilor: ANCA din Urziceni (prezentare: George Călin, directorul editurii), STARTIPP  din Slobozia (prezentare: director Eugen Cristea) şi HELIS (Slobozia, prezentare Gheorghe Dobre, care nu mai are nevoie de prezentare). Desigur, nu ne-am propus să facem o enumerare a tuturor cărţilor lansate, nici a tuturor celor prezenţi sau care au luat cuvântul. Rog pe cei omişi să nu se supere. Pentru că tot vorbeam de emoţie la începutul materialului, voi încerca să mă extrag din stilul jurnalistic, rigid, în care am prezentat până acum evenimentul, reintrând în „pielea” mea de cronicar atipic, apolitic, a... nemic şi toate a- urile care vă mai vin în minte.

Mie, de exemplu, îmi vin în minte alte nopţi. Hei! Unde vă gândiţi? Ziceam de „Noaptea Generalilor”, filmul pe care, cu siguranţă, l-aţi văzut, ori dacă nu, încă mai e vreme, „Noaptea de Sânziene” a lui Eliade, „Nopţile” lui Macedonski şi chiar „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, care ne-a rămas moştenire (literară) de la Camil Petrescu. Şi pentru că mintea mea neastâmpărată e-n căutare permanentă de analogii şi conexiuni care mai de care mai ciudate, ori neaşteptate, mi-a căşunat că Noaptea Bibliotecilor de la Slobozia, din data de 01 octombrie 2011, a avut câte ceva din fiecare dintre nopţile amintite. Din noaptea generalilor a împrumutat sobrietatea, din noaptea de Sânziene – misterul, din nopţile lui Macedonski – poezia şi emoţia, iar din nopţile lui Camil – dragostea. Căci din ce alt motiv veniseră cei prezenţi acolo, dacă nu din dragoste pentru literatură, pentru actul cultural? Cât despre război... nu, acolo nu şi-a avut locul. Dar mă gândesc că trebuie să fi izbucnit pe undeva vreunul, în care probabil s-au înrolat (voluntar sau involuntar) marii absenţi ai acestei frumoase şi interesante manifestări. Vorbim chiar de câţiva dintre cei care fuseseră incluşi în program, din păcate chiar helisieni, pe care eu mi-aş fi dorit să-i revăd, dar sunt convinsă că nu doar eu: scriitorii Dan Elias, Titi Damian şi Vasile Radu. Parol, domnilor! Dacă tot v-aţi dus la răzbel, sper să vă întoarceţi măcar generali de acolo! (Nu ştiu ce-am, mă bântuie generalii!). Ca să ne mândrim şi noi că Asociaţia Culturală Helis a intrat în rândul lumii. Se poartă generalii, mai ceva decât marca Chanel. Au fost, în schimb, prezenţi, poetul Costel Bunoaica, scriitorul Alexandru Bulandra cu „Minunata istorie a cărţii lui Iov” şi scriitorul Ioan Neşu care a lansat două cărţi: romanul „Ăştia” şi „Iepuraşul cel viteaz” – carte pentru copii. Ce bine că se mai gândeşte cineva şi la ei! În materie literară, vorbim. Adria Bănescu, de asemenea membră a Asociaţiei Helis, ne-a adus aminte de o fostă revistă – Tribuna literar-culturală ialomiţeană  – din care ne-a prezentat o pagină îngălbenită de vreme - şi de doi scriitori ale căror nume sunt acum scrise în cer – Anghel Macedon şi Ion Ianole, în memoria cărora a propus un moment de reculegere. Poetul Theodor Răpan, o prezenţă discretă, modestă şi amabilă ne-a onorat cu discursul domniei sale, iar Nicolae Puiu Iliescu a stârnit zâmbete cu fabule inspirate. Colegul nostru drag Florin Ciocea a stat tare cuminţel – să nu-i fie de deochi! – nedorind să spună ori să citească ceva. Iar domnul profesor Vitalie Buzu ne-a ameninţat a nu ştiu câta oară cu vizita noastră la Chişinău, pe meleagurile sale natale. Dar nici noi nu ne lăsăm mai prejos: de câte ori ne ameninţă el că ne invită, de tot atâtea ori îl ameninţăm şi noi că acceptăm. S-ar zice că suntem chit. Deocamdată, până să ajungem noi acolo, aud că vine Chişinăul la noi, prin Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, domnul Mihai Cimpoi. Veste pe care am primit-o cu mare bucurie. 

La un moment dat, m-am trezit şi eu cu microfonul în mână. Ca de obicei, când trebuie să vorbesc în public, fie spun lucruri neesenţiale, fie vorbesc prea repede, de teamă să nu „înghit” microfonul, privându-i pe alţii de acestă bucurie, fie mă lungesc inutil, fie uit exact ce mi-am propus. Oratoria nu e punctul meu forte, nu. Ca şi acum, când am uitat să mulţumesc  doamnei Racoviţeanu pentru invitaţie şi includerea cărţii mele în program, domnului Gheorghe Dobre pentru încrederea şi publicarea constantă în paginile revistei Helis, etc. Mă prevalez de acest prilej pentru a le adresa mulţumirile mele călduroase. Mulţumesc, de asemenea, doamnei profesoare Mariana Tărăcilă pentru frumoasa surpriză pe care mi-a făcut-o vorbind cu sensibilitate la adresa cărţii mele – „Scrisori netrimise” – căreia i-a făcut o succintă, dar emoţionantă descriere, încât mă întrebam „oare despre cine vorbeşte” şi mă gândeam că trebuie neapărat să intru şi eu în posesia acelei cărţi. Voila! Mulţumesc şi altor două doamne care au dat curs invitaţiei de a ni se alătura: doamna economist Ana Papacu şi scriitoarea Nina Beciu (atenţie! O cheamă Beciu, nu Pivniţă, aşa cum îmi povestea, cu umor, că o striga cineva pe stradă: „doamna Pivniţă! doamna Pivniţă!”). Şi, nu în ultimul rând, celui care ne-a onorat în mod deosebit cu prezenţa, P.C. Pr. Dumitru Drăghici, Protoiereul Sloboziei.

La ieşirea din Centrul Cultural, am inspirat puternic şi mi s-a făcut deodată toamnă. Emoţia şi poezia mi-au adus în suflet versurile stănesciene: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva/ Cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta” ²⁾. 

Se cuvine a adresa felicitări truditorilor pentru reuşita acestui eveniment, iar dacă a existat şi o oarecare abatere de la programul anunţat, să-i înţelegem, întrucât nu sunt singurii responsabili de aceasta. Iar la ediţiile următoare să ne vedem cu bine, din ce în ce mai mulţi, mai buni şi mai... iubitori de carte! 

Personal, ca urmare a trăirilor din această Noapte a Bibliotecilor, pot afirma precum poetul: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...” ³⁾

Slobozia, 02 octombrie 2011

1)      Tudor Arghezi – „Toamna”

2)      Nichita Stănescu – „Emoţie de toamnă”

3)      Tudor Arghezi – „Niciodată toamna”

Foto: Gheorghe Dobre

Vreau să călcați pe inima mea (Cronică de stână - 6)

„ nu e bine să te îndrăgosteşti în timp ce ninge

şi ninge. şi gigi dobre vine şi bate la uşă

şi ninge. deschid

hai mă teo să bem ceva am ceva vid

în mine hai să astupăm această întristare

această groapă de mirare. Dă-mi o ţigară şi haidem.

recomandabil ar fi să fi fost şi îngerul de faţă

şi îngerul să poarte numele de bianca

mai tacă-ţi fleanca, zise helistul.

eu o fac pe tristul şi bem şi vorbim şi vorbim

până aproape de ţintirim

şi întorcându-mă acasă şi vâjâindu-mi capul îmi zic

trebe că am ceva nimic

trebe că am făcut-o lată

prin viscol trecu o părere de fată

şi ninge şi ninge până la cantina săracilor

şi lupul singuratic are în ochi un ultim fior

pleacă, sunt prea bătrân şi prea departe de dor”

         Aceasta a fost poezia lui Nicolae Teoharie la prima temă dată de mine: „Îndrăgostire”. Mi-a dat voie s-o includ în articol. Astfel, nădăjduiesc că mi-a crescut şi mie cota. Ei, nu vorbesc de cotele celea care mi-au cam crescut în ultimul timp şi care, zice-se, în mod normal trebuie să fie 60. Văleu!

         Teoharie ne-a dat şi el o temă. De gândire. Zice că a observat, trâgând cu urechea ba ici, ba colo, ba, mai cu seamă la televizor, câte vorbe deşarte folosesc oamenii în conversaţii. Câte banalităţii şi inutilităţi spun doar de dragul de a se auzi vorbind. E-adevărat, atât de des uităm avertismentul Mântuitorului: „Vă spun Eu vouă că pentru orice vorbă deşartă pe care o vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.” (Matei: 12, 36). Dacă am crede aceasta (păi de ce s-o credem? E mai demn de crezare un neica-nimeni care înşiră tâmpenii la televizor!), ne-am cutremura. Şi am fi mai atenţi cu fiecare vorbă rostită. Teoharie are şi o soluţie (brr!): încearcă să-şi imagineze o lume în care oamenii ar avea „de cheltuit” un anumit număr de cuvinte pe zi („Femeile mai puţine”, zice, uitându-se către mine. Păi da! Şi vă mai miraţi când femeile devin extremiste. Am vrut să zic feministe). Crede că, dacă li s-ar aloca numai un anumit număr de cuvinte pe zi, oamenii ar fi mult mai atenţi cu ceea ce spun. Şi – zic eu – şi-ar perfecţiona arta mimatului. Mi-a sugerat c-aş putea folosi ideea în proză. Mă voi strădui să n-o ratez şi să fiu la înălţime… atunci când o astfel de idee mă va inspira.

         Întâlnirea noastră a avut loc, ca de obicei, sâmbăta. Pe 06 august. Au semnat condica: C. Bunoaica, Ghe. Dobre, N. Teoharie, F. Ciocea, subsemnata şi… Căprioara. Nu ştiţi cine-i Căprioara? Se cuvine să vă spun: Căprioara e soţia lui Florin (ciobăniţa, cum ar veni). Ei, o cheamă Teodora, dar nu asta-i important. Porecla de Căprioara şi-a câştigat-o pe merit. Ca să fiu sinceră, eu aş fi preferat s-o „cheme” Melcuşoara. Sau Ţestosişoara. Veţi vedea de ce. Într-un sfârşit de săptămână din iulie, am fost la munte împreună cu Florin, Căprioara şi alţi câţiva prieteni. Această exasperantă Căprioară, împreună cu al său consort (Căpriorul, va să zică) au scos sufletul din mine. Într-una din zile, am urcat către vârful Iezeru-Păpuşa. Şi-am urcat, şi-am urcat… Şi cine credeţi că era mereu în fruntea plutonului? Căprioara! Mă enerva la culme. Pândeam momentul când rămânea în urmă, să mai culeagă nişte fragi, nişte plante medicinale. O luam şi eu mai repede la picior şi-mi ziceam, victorioasă: „Adio, Căprioară!”. Dar ţi-ai găsit! Când mă bucuram mai tare, numai ce-o vedeam trecând pe lângă mine ca un Inter-City pe lângă o haltă părăsită. Nici măcar n-aveam timp să-i pun piedică. Şi mai şi zâmbea! Şi mă mai şi încuraja: „Hai că mai e puţin!”. Să vă mai spun că are şi nişte ani în plus faţă de mine? Florin, şi el, pe de altă parte, cu încurajările: „Hai că acum urmează o pantă lină!”. Atât de lină, încât respiram ca peştele pe uscat. Vorba lui Bogdan, unul dintre tinerii veniţi cu noi (reţineţi, tineri!): „Dacă asta e pantă lină, nu-mi doresc să aflu cum arată o pantă abruptă la nenea Florin!”. Nici eu, se-nţelege.

         Mi se pare mie, sau aşteptaţi ceva? Dacă aşteptaţi să vă spun ce s-a petrecut la stână, aşteptaţi mult şi bine! S-au petrecut nişte lucruri atât de înalte, încât eu, care nu stau prea bine cu înaltele, ci mai degrabă cu sunetele joase, am preferat să ies afară, la câini. Ăia nu umblă cu farafastâcuri. Ori te mănâncă, ori te iubesc. Mi-a ajutat Dumnezeu de-am scăpat nemâncată. Dar te pui cu fiinţa superioară numită om! Omul a inventat acea noţiune zisă şi „dragoste cu năbădăi”. I-am lăsat pe prietenii mei să-şi „declare dragostea” reciproc, pe tonuri care mai de care mai înalte, apoi, când m-am întors, sătulă de dragostea canină exprimată cu salivă din abundenţă, spiritele deja se mai calmaseră, iar „combatanţii” trecuseră la declaraţii adevărate şi demne de luat în seamă. Cândva, Dobre ne spusese: „Voi, orice-aţi face, rămâneţi prietenii mei şi, orice mi-aţi face, eu tot vă iubesc. De iubirea mea nu scăpaţi. Iar pe tine – zice către mine – eu aşa te percep, dar sunt convins că şi ceilalţi, ca pe sora noastră. Fie că-ţi place, fie că nu”. Îmi place, cum să nu? Cu atât mai mult cu cât – recunosc – eu n-am ajuns atât de sus pe scara iubirii, încât să continui să iubesc pe cineva orice mi-ar face. Dar tind către asta. Ceea ce înseamnă că am şanse să şi reuşesc. Sau cum ne-a spus Teoharie acum: „Voi nu-nţelegeţi? Eu chiar vreau să călcaţi pe inima mea!” Ce declaraţie de dragoste mai frumoasă ţi-ai dori? Ei, dragi prieteni, scumpii mei fraţi, şi eu vreau să călcaţi pe inima mea. Însă vă rog, scoateţi-vă bocancii-nainte! Promit că şi eu voi face la fel. O inimă nu-i nici tren de aterizare, nici drum de călcat cu şenilele. În schimb, poate să-ţi fie palat, câtă vreme te găzduieşte într-însa.

         Închei rotund, tot cu una dintre poeziile poetului Nicolae Teoharie, scrisă la cea de-a doua temă: „Iubire şi credinţă”:

„ eram eu, eu şi bunul Dumnezeu

pe o stradă însorită şi înverzită în munteni-buzău

o grămadă de nisip

o mină uşoară fără chip, aproape săracă

şi patru copii la joacă.

şi zice un copil: eu nu am frică

mama are maşină mică şi mulţi bani şi-i frumoasă

şi mama, zise altul,

îmi aduce dulciuri şi înaltul când vine acasă.

eu, zice adi, o ajut pe mama şi o ascult

ea munceşte până la mult. şi o dor şalele

şi o ajut să-și pună sandalele, să se ridice sus

c-o vrea și ea să fie mângâiată de Iisus…”

 Slobozia, 27 august 2011

Publicat în „Helis”, septembrie 2011