Târla oilor, târla poeților
05 august 2023
Știe că-mi place să-l ascult și-mi repetă poveștile, eu îl instig, să le audă și ceilalți. „Ce mai viață frumoasă am dus! Cinci mii de oi, treizeci de ciobani, dădeam cu bani după câini!” Își mai amintește: „Pe câți nu i-am ajutat! Era lumea săracă, n-aveau ce mânca, le dădeam brânză, lapte, îi și îmbrăcam...” Îmi explic de ce fiul său a ieșit cum a ieșit, hrănind armate de poeți, fericit că-i are aproape, că-i îndeamnă la toate nebuniile din capul lui.
Cenaclul e un război al nervilor, ce nebunie să țipi poezia, dar cum altfel s-o citești, când vântul nu te lasă?! Dar nici noi nu ne lăsăm, că de aia ne-am dus, să-i ducem Dunării poezia noastră.
Nea Mitru ne ascultă aproape cu religiozitate. Zâmbește, îi lucesc ochii, nu se dă dus când i se propune. „Mai stau!”
Îmi face ochi dulci și îmi arată chimirul, deschide un compartiment și-mi arată banii. „Pe toți ți-i dau!” Imaginează o poveste, cum ar avea el vreo șaizeci de ani, hai și șai’șapte, zice, și cum ne-am duce noi la târla oilor, colo, peste dig… dacă târla ar mai exista și dacă el ar mai avea vreo șaizeci de ani, fie și șai’șapte. Zău că i-aș lua, nea Mitrule, aș face o excepție în viața mea, ți-aș lua toți banii, așa cum se iau și cum eu nu i-am luat niciodată, că prea te bucuri să oferi.
Mai deschide un compartiment al chimirului veritabil, din piele, și îmi arată cuțitul, să știu eu că el e bărbat și, la o adică, m-ar apăra. De lupi, de oameni, de fiare. Mai are și alte compartimente secrete, dar alea nu-s pentru ochii oricui.
Îl lăsăm privind după noi dispărând în zare, colo, după dig, unde era târla oilor și tinerețea sa haiducească și viața lui frumoasă care nu se mai întoarce.
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 05 august 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu