Școala și noi – Declarație antirăzboi

 Întâlnire cu elevi ai Școlii Generale nr. 144 București

 

 

Că frumusețea va salva lumea a spus-o demult Dostoievschi și încă mai sunt oameni care se încăpățânează să creadă în această transformare prin frumusețe, care de cele mai multe ori e înfățișată prin artă.

Despre editorul Valentin Ajder (Eikon) știam că lucrează la asta cu insistență de ani buni și continuă să o facă. Prin mulțimea de cărți editate și prin purtarea mesajului acestora în cât mai multe locuri. Astăzi am cunoscut și alți oameni care aderă ideii, chiar dacă efortul acesta rămâne cel mai adeseori nerăsplătit. În plan material, căci, altfel – ce mai răsplată!

Doamna Elena Fântâneru, profesoară de limba și literatura română, și-a încheiat activitatea didactică, devenind pensionară, dar nu și „misiunea” din care nu poți demisiona și nici nu te poți pensiona. Lucrează în continuare cu elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 144 din București (pe care a și absolvit-o), arătându-le fața frumoasă a lumii, fie prin teatru, fie prin literatură. Ce șansă extraordinară să întâlnească un director deschis către astfel de manifestări (domnul profesor de istorie Dragoș Marinescu) , care încurajează prin toate mijloacele elevii să „guste” și din bucuria întâlnirii cu artele nu doar la clasă, ci și în timpul liber!

În trioul acesta extraordinar m-am aflat și eu astăzi în calitate de (pretinsă) scriitoare, mai exact pentru poezia din volumul „Domnișoara Nimeni” (Eikon, 2017), pe care doamna Fântâneru o citise și a ținut neapărat să mă invite. Cu alte cuvinte, am fost în rolul de „scriitor viu”.

Minunată surpriza pe care a pregătit-o cu elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, care au citit din poeziile mele, atât de frumos încât m-au convins și pe mine să-mi placă ce-am scris! Poezia s-a împletit cu muzica, cu care ne-a încântat neobositul Valentin Ajder. Tot dumnealui a susținut că nu m-a văzut niciodată atât de emoționată. Căci este, într-adevăr, o emoție deosebită să vezi, să auzi, să afli că vorbele tale reverberează și în alții.

Elevii au părut că se bucură de moment, însă nu numai ei; au fost prezenți și domnul director și câteva doamne profesoare (de română, de fizică, de franceză) care și-au mărturisit încântarea. Ori de câte ori văd profesori însoțind elevi la astfel de manifestări știu că acei copii se află pe mâini bune și îmi crește speranța în ziua de mâine.

Le mulțumesc tuturor pentru darul de a-mi arăta fața frumoasă a lumii! O școală frumoasă, cu oameni frumoși, relaxați, în care parcă domneau liniștea și înțelegerea. Să fi fost și datorită faptului că dincolo de gardul școlii se înălța o biserică? Din păcate, preoții care fuseseră invitați nu au putut ajunge. Dar poate ne-a ajuns darul rugăciunii.

Întrebat de editorul care a oferit cărți cu dărnicie (eu, cu aceeași dărnicie, am oferit autografe) de ce venim noi pe pământ, un elev a răspuns: „Pentru că avem o misiune”. Așa îl învățase bunicul. Fie ca oricare dintre noi să ne cunoaștem „misiunea” și să o putem duce la îndeplinire!

Închei cu vorbele de început ale domnului Valentin Ajder care, arătând chitara și cărțile, a afirmat că aceasta este declarația noastră antirăzboi. Eu consider că poate fi considerată și o declarație de război: războiul împotriva inculturii și a lipsei de educație. Felicitări tuturor celor care poartă doar astfel de războaie!

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 09 februarie 2023