Arde focu-n paie ude și vânătoarea de „muști”

 

Cronică de stână (21)

 

 

Am comis-o iară cu prietenii mei pe la stâna din Maltezi, unde Florin și liota de câini ne așteaptă cu aceeași bucurie din totdeauna.

Cum vremea a fost splendidă și soarele se bucura și el că ne vede (ori noi, pe el), am stat destul de mult pe afară. Conform tradiției, am încropit și un foc, dar cum data trecută ne reușise unul orizontal de-a dreptul, de data aceasta romanticul Tic (alias Nicolae Tache) s-a implicat trup și suflet să-l determine să ardă vertical. I-a reușit un minunat foc în paie ude, spre satisfacția lui Florin, care îl tot bombănise că nu pune bine lemnele, că vălătucii de ciulini trebuie călcați etc. Cu această ocazie, am ascultat și cântecul: „Arde focu-n paie ude/ Nime, nime nu m-aude.” Variantă: „Strig la mândra, nu m-aude”. Păi dacă nu știi s-o strigi!

Singura mândră pe-acolo (adică cea mai mândră-ntre poeți) eram eu, dar nu prea mă striga nimeni, companionii mei fiind ocupați ori cu focul (Florin și Tic), ori cu legănatul (Dobre și Costel).

Obosit de atâta „focăreală”, Tic s-a dus în coteț, să-i pozeze ouăle lui Florin. A ieșit dezamăgit, zicând că are doar unul. Așadar, a pozat oul. Dar eu cred că și acela era din plastic, pus acolo pentru a ști roșcatele lui Florin (găinile) cam ce ar trebui să facă.

Unii au băut minunata căpșunică, specialitatea de vin marca Dan Elias (eu mi-am luat acasă, sâc!), alții compot natural de caise, marca FC. Pe lângă paharele cu suc se învârteau niște albinuțe, dezmorțite și ele de căldura de-afară, despre care Florin a întrebat dacă sunt albine sau „muști”. Muști, Florine, dă-l încolo de plural, tu muști, eu muști, noi muștim.

Erau albine (albini), dar în cameră ne-a deranjat și o muscă mare, pe care am vrut s-o dobor cu un linguroi de lemn, dar Florin nu m-a lăsat, că îi spărgeam geamul. S-a sacrificat Tic, care a doborât musca folosindu-se de o cârpă de bucătărie.

Telefoane cu alți prieteni (Teo și Daniel), controverse privind locul în care se va desfășura un apropiat eveniment, demonstrații de yoga făcute mie de către Florin, doar-doar m-oi contorsiona cât să rămân contorsionată, pupat cu toți câinii (în special cu urșii albi de Matezi în vârstă de 5 luni), povești de-ale mele cu Maria Tănase dintr-o carte apărută acum zece ani la Eikon, amintiri din Deltă, despre una, despre alta.

„Și deloc n-am observat/ că demult s-a-ntunecat.” Și-am încălecat. Pe șaua Opelului care ne-a dus acasă. Pe fiecare, la casa lui.

 

Florentina Loredana DALIAN                  

Slobozia, 19 februarie 2023