Vai, săniile-acelea, arătându-se-n plină vară,
unde vor ele să mă ducă
și ce ninsori să-mi ningă diminețile?
Vai, carele toamnei pline ochi de roade –
cât a dat Dumnezeu –
plimbându-și melancolia în tropotul șters, monoton al cailor,
ultimii cai rămași în satul aproape pustiu.
Cine și de ce îmi tulbură strălucirea verii,
picurând fărâme de amintire
dintr-un alt veac?
FLD,
Slobozia, 06 august 2018
Multă nostalgie,doar intr-o farima de amintire a ... altui veac. Poem suplu, concis și de savurat. .. la gura unei halbe cu bere!
RăspundețiȘtergereN-ar fi mai bine cu vin fiert? :) Mulțumesc, domnule Cicu!
ȘtergereLa iarnă îmi voi aduce aminte de sfatul tău ,acum că e încă vara în toi mă las în voia unei beri. La Maltezi, pe malul Dunării, dacă veți face în toamna asta vreun festin literar și ne chemați și pe noi, buzoienii, un vin fiert ar însemna cât un poem ca cel postat aici. Multumesc de propunere.
RăspundețiȘtergereDesigur, desigur. Iată că a trecut vara și nu ne-am poezit la mal de Dunăre. Dar cred că ar fi interesant si toamna. Ținem aproape.
Ștergere