Florentina Loredana Dalian: Scriitor, la școala mea

sâmbătă, 24 februarie 2018

Scriitor, la școala mea

Biblioteca Munteni-Buzău, Ialomița, 23 februarie 2018

Vineri, 23 februarie 2018, m-am întâlnit pentru prima dată, în calitate de scriitor, cu elevi ai școlii generale nr. 1 Munteni-Buzău, școala în care am învățat și eu în clasele I-VIII. Peste 40 de elevi din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, mă așteptau, la inițiativa doamnei bibliotecar Mihaela Ardeleanu, însoțiți de doamna profesoară de română Raluca Agapie, părintele Gică Ardeleanu și doamna Doina Popescu. La întâlnire, ne-a onorat cu prezența și doamna Elena Balog, manager al Bibiliotecii Județene Ialomița.

Trei dintre elevi - Daniela Dumitru, Andreea Moise și Andrei Ardeleanu - mi-au făcut o frumoasă surpriză recitând poeziile mele „Poem ratat”, „Nostagie și „Așeptări” din volumul „Domnișoara Nimeni”. Doamna Mihaela Ardeleanu a lecturat un scurt fragment, inspirat ales, din textul „Pe lângă duzii fără dude”, din volumul de debut „Și copiii se îndrăgostesc”, spunându-le elevilor că multe din temele de inspirație a textelor mele se găsesc în lumea satului nostru.

Pregătisem și eu texte pentru lectură, însă la unele dintre ele am renunțat, întrucât am fost asaltată de întrebări, de micile-marile lor curiozități vis-a-vis de un scriitor „viu” (adică nu d-ăla din tablouri, de pe pereți). Curiozitatea și exuberanța lor au fost extraordinare, niciodată la întâlnirile mele cu elevii n-am avut parte de atâtea întrebări, de atâtea mâini pe sus, nerăbdători să le vină rândul. Pur și simplu nu mi-au dat timp să respir, lucru care, evident, m-a bucurat, astfel că nici nu ne-am dat seama când au trecut două ore. Mihai, Ștefan, Marian, Denis, Andrei, Paula, Ștefania, Andreea, Roxana, Andreea, Andrei, Mihaela, Maria, Alexandru, Iulian, Doru, Cristian și Ionuț au vrut să știe multe și de toate: de ce am ales să fiu inginer chimist, de ce nu m-am făcut profesoară de română, de unde-mi iau inspirația, ce simt când mă întorc acasă, ce înțeleg prin „Cartea face sensul, sensul face viața”, când am scris prima poezie, care e prima carte pe care am citit-o, ce materie preda profesorul meu preferat, ce alte pasiuni mai am în afară de scris, dacă voi renunța vreodată la scris, câte cărți am, câte mai vreau să scriu, ce mai am în lucru, cum am ales titlurile cărților, care este povestea copertelor, la câte concursuri am participat, care e premiul care m-a bucurat cel mai mult, dacă mai am pe cineva din familie la Munteni-Buzău, ce-mi place mai mult, proza sau poezia, ce alte specii literare mai abordez, ce părere am de cartea „Din lumea celor care nu cuvântă”, dacă citesc literatură străină și modernă, care e scriitorul meu preferat, care e scriitorul cel mai popular pe care-l cunosc, ce profesie și-a ales fiul meu și alte și alte întrebări, la care m-am bucurat să răspund.

Printre picături, am mai avut și eu timp să-i întreb câte ceva legat de pasiunile lor, și astfel am aflat că există și elevi cărora le place să scrie, altora să deseneze, alții iubesc fotbalul sau tenisul. După ce au terminat cu întrebările, i-am întrebat dacă vor să le citesc. Mă așteptam să refuze, plictisiți, dar răspunsul a venit în cor: „Daaa!” N-am abuzat de răbdarea și timpul lor, dar am făcut-o atât cât să le stârnesc interesul să deschidă o carte. De altfel, au „amenințat-o” pe doamna bibliotecar că de luni vor merge să împrumute cărțile mele de la bibliotecă.

La final, au insistat să le dau autografe: pe cărțile și revistele oferite (chiar dacă le-am spus că nu prea e în regulă să le fac dedicații pe cărțile scrise de alții, am făcut-o de dragul lor), pe o foaie pe care aveau poezia mea, iar alții mai originali au vrut chiar pe... bluză, pe cămașă (ce „felicitări” o să-mi iau de la mamele lor!), direct pe braț sau chiar pe obraz. Ne-am jucat, cum să nu intri în jocul lor, cum să nu te bucuri de exuberanța lor, mai ales când totul a fost construit pe temelia literaturii! Îi auzeam sporovăind, în timp ce se serveau din bunătățile oferite de doamna Ardeleanu: „Bluza asta nu se mai spală, așa rămâne!” „Nici eu nu mă mai spăl pe mână!” :)

Nici eu n-o să mă mai spăl pe suflet de bucuria de-a fi întâlnit tineri din satul meu, frumoși, inteligenți, dezinvolți, curioși, jucăuși, așa cum le stă bine copiilor. Mulțumesc tuturor pentru prezență, pentru minunatele flori și pentru darul acestei bucurii de februarie!