Inventar, când dă să vină iarna

Ce poţi face într-o zi friguroasă

decât să declari, pe propria răspundere,

sub ameninţarea anotimpului ce stă să vină,

că ai avut câteva lucruri, din care unele ţi-au mai rămas.

Declaraţia de inventar sună a gol,

un fel de ce-am avut şi ce-am pierdut.

Ce-am avut, aşadar? Stoc scriptic:

câţiva gărgăuni, câteva iluzii de fericire,

un curaj nebun, urmat de regretul inevitabil,

trei-virgulă-cinci minute de exaltare,

un as în mânecă, doi şeptari şi-un popă de roşu,

- nici măcar de-o chintă spartă -

un drum până la Blue Laguna, dus-întors.

Ce-am pierdut?

În afară de timp (pe ăsta să-l caute Proust):

asul din mânecă, doi şeptari şi aşa mai departe.

Nici maseurul n-a venit -

îl trecem şi pe el la obiecte pierdute

(nu, nu-l casăm, mâinile lui fac minuni).

Stoc faptic:

alţi câţiva gărgăuni, vreo două speranţe,

un vals care-mi urlă în cap,

o voce (nu, nu mai multe!)

şi sufletul acesta întors pe dos

ca o cămaşă veche purtată

la care nu se mai cunoaşte faţa.

Slobozia, 26 octombrie 2014