Spovedanie

O ştiu prea bine
şi n-am nicio îndoială
cu mine sau fără
Pământul rămâne la fel de rotund
şi îşi exercită sfidător mişcarea de revoluţie
cu aceeaşi exactitate enervantă
cu mine sau fără
oamenii îşi trăiesc la fel
dramele
sau fericirile
acelea mărunte ori cele
de pe muntele lor
şi totuşi Doamne
eu nu pot trăi fără mine
(cum nici fără de Tine)
îmi sunt prea necesară (nu şi suficientă)
destul de dragă şi uneori
mi-e dor de mine aşa cum sunt
un pic zevzecă
o ţâră plecată
călătorind cu juma’ de bilet
dintr-o iluzie-n alta
(nu n-am crescut de ajuns
cât să merit bilet întreg
nici aripi nu mi-au crescut
cât să-mi iau zborul din mine)

în rest
cum mă ştii
nu mai iau lecţii
nici de iluzii nici de
singurătate
(paharul acesta l-am tot băut)
îmi pun mănuşi de catifea
atunci când umblu cu mine
nu cumva să mă zgârii
nu cumva să mă vatăm
mă laud nemernic că Te iubesc
dar n-aş fi în stare să urc pe Cruce
în locul Tău
(eu Crucea o port la gât
mi se pare
mult mai rezonabil)
nici să-Ţi privesc
răstignirea în ochi
la primul cui aş leşina
sau m-aş lepăda ca Petru
nu de trei ci de zece ori
apoi aş plânge
la fiecare cântat
al cocoşilor

acestea Doamne voiam să Ţi le spun
cu părere de rău că poate
am mai bătut un piron
că poate
Ţi-a mai curs o lacrimă
acestea voiam să Ţi le spun
chiar dacă Tu toate
le ştii