Străinul acela

Ce mai contează – i-am spus – o oră sau două din această unică viață,

Uită și tu, străine, pentru o clipă mai lungă, cine ești,

Uită-ți rădăcinile, lasă-ți ancorele, izbânzile, spinii...

Fă lucrurile acelea nebunești pe care doar le-ai visat!

Mâine te vei întoarce spășit la ale tale,

Vei arde păcatele nestatorniciei, vei pune lacăt chiar și la vise,

La florile galbene, la nuferii din lac,

Vei pune cătușe veseliei vinovate care te-a invadat.

Lasă, toate acestea le vei face mâine,

Azi doar trăiește și tu un pic,

Gustă din cealaltă felie de viață,

Fă-i loc, n-o sufoca!

Viața se cere trăită, nu știai?

 

Și-a lăsat lin pleoapele peste ochi,

Ca și când ai închide o carte,

Ca și când ai pune capac unei fântâni părăsite,

Ca și când ai închide în tine, ca-ntr-o clepsidră, clipele uitării de sine,

Ca și când...

 

Mult mai târziu am înțeles

Că străinul acela sunt eu. 

 

F. L. Dalian

mai 2025 

În revista „Helis” aprilie-iunie 2025