„La izvorul Someșului”

 

Parodia premiată

Rea de votcă (Parodie după „Rea de plată” de George Coșbuc)

 

Ea vine de la gară;

Și jos, la cârciumioară

Își vede soțul, iacă,

Cum se împiedica.

„Ți-arăt eu ție plată!”

Iar ea, cumplită fată,

Ia făcălețu-ndată.

El numai se holba.

 

Îl „mângâie” pe spate.

Coloana - jumătate

E dată pe din trei.

Dar uite, felul ei:

Stă-n MAT și îi socoate

Coastele rupte toate

Și i se pare poate

Că prea-s puține trei!

 

Din nou îl altoiește,

La barman nu plătește,

Ce dac-o să rămâine

Și el dator o dat'.

N-ai să-l mai vezi cât veacul

Pe omul ei, săracul,

Plimbându-și iar rucsacul

La cârciumă, în sat!      

Florentina Loredana Dalian          

......

Rea de plată        (George Coșbuc)                    

Ea vine de la moară;                        
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu! - "Cum? - "Pe plată!
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie

Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!

Şi iată-mă, săracul,

Ducând o poștie sacul

Pe-un singur sărutat!

 

Caricatură de Leonte Năstase

Despre creativitate și frumusețe (mai 2022)

 

Mi s-a spus

 

Motto: „A pleca înseamnă a muri puțin”

 

Mi s-a spus c-ai murit

Într-o țară, demult,

În pământ țărmurit

Lângă marea-n tumult.

 

Mi s-a spus c-ai plecat

Într-un ceas fără cuc

Și-ntr-o toamnă-ai mâncat

Toată frunza de nuc.

 

Mi s-a spus că ești viu

Doar în poza cu miri,

C-ai ajuns prea târziu

La trecute iubiri.

 

Mi s-a spus c-ai plecat

Într-o noapte pe roți

Și că drumul uitat

Înapoi nu-l mai poți.

 

Mi s-a spus c-ai murit

Într-un tren către Rai

Și că-n cer azurit

Te-ai mutat într-un mai.

 

Chiar și fără de lege

Multe vorbe s-au spus:

Cum că poate-ai fi rege

Într-o țară de sus.

 

Câte n-am auzit

A le crede nu pot,

Căci eu știu c-ai murit

Doar puțin, incomplet, nu de tot.

 

Slobozia, 23 august 2022                 

Din Ostrovul meu, pentru Marian Ștefan (In memoriam)

 

 

Astăzi am aflat, prin postarea făcută de nepotul său drag, artistul Valentin Albeșteanu, că Marian Ștefan a plecat. Domnul Marian Ștefan, că era domn în toate cele. Când pleacă un om, așa, definitiv și irevocabil, nu contează cine a fost profesional, ca om, în familie, în societate, ci felul în care ți-a atins inima. Iar Marian Ștefan - omul, prietenul, istoricul, scriitorul - mi-a atins-o în mii de feluri, punând o amprentă doar a lui ca pecetluire a unei rare prietenii, după care tânjea, după care tânjeam.

Când se întâlnea cu prietenii de la „Helis”, părea că fericirea lui nu are margini și nu se sfia s-o arate. Apoi, atins de oarece neputințe, nu s-a mai putut întâlni, dar ne suna ori ne „întâlneam” în revistă, prin scris. În perioada când scriam poeziile din volumul „Ostrov”, pe măsură ce le scriam, le puneam pe blogul meu, pe care îl urmărea. Mă trezeam la o zi două cu e-mail în care îmi dădea replica. Îi plăceau jocurile intelectual-literare. De cele mai multe ori îi replicam și eu. Îmi sugerase să public grupajul acesta, dialogul nostru literar, la sfârșitul volumului „Ostrov”. N-am făcut-o, nu știu de ce n-am făcut-o. Probabil că soarta acelui dialog va fi trebuit să fie alta. Nu i-am îndeplinit nici dorința de a scrie despre dragul lui Valentin. Îi promisesem c-o fac atunci când voi simți că pot spune cât mai frumos, pe măsura aprecierii mele față de violonistul-nepot. O voi face poate și pe aceasta cândva.  

„Dragă Loredana, știu că ți-a plăcut spectacolul, vorbesc despre Valentin și ai lui; de  ce, mă întrebam eu, n-ar da Flori ceva cu condeiul despre așa ceva și în Helisul nostru? Mie mi-ar plăcea... În rest, mă țin și eu cu tot sufletul după tine, dar ești cam mișcăreață rău... Jurnalul acela să-l citești nu ca pe o carte de literatură, că nu e, el este o valoroasă bancă de date pentru cei care vor fi prin 2090!  Pupându-ți fruntea și ochii, mă retrag în bârlogul meu,

                                                              Moromete”

(On Sunday, June 13, 2021, 2:17:26 PM GMT+3, marian stefan)

 

„Draga mea, în primul rând te felicit pentru textul premiat: e foarte bun. Totuși cu dragostea asta mărturisită public s-ar putea să ai și reacții mocofănești din partea unora. Cu ce leat lăcuși armata, că m-ai năucit cu acuratețea limbajului de specialitate. Nu știu de ce, însă nu mi-a plăcut să aud din gura ta toți acei termeni; te rog să lepezi tunica și scrie ceva în Helis despre Valentin, găsești tu un clenci..

Deja te-am plictisit... Scuze!” (Sun, Jun 13, 2021 at 7:39 PM)

 

Nu, nu mă plictisise, da-n viața asta ne găsim atât de puțin timp pentru toate și uneori poate prioritizăm greșit. Lăsăm pe mai târziu atâtea nefăcute, nespuse...

Îmi vor rămâne pentru totdeauna în amintire eleganța lui desăvârșită, vocea de actor al marilor scene și licărul șugubăț din privirea albastră când rostea, mai mult glumind: „De-aș fi fost cu douăzeci de ani mai tânăr!...” Și încurajările pe care mi le transmitea prin telefon, aprecierile și toate vorbele frumoase care mă făceau să cred despre mine că aș fi o persoană mai bună.

A lăsat mult în urmă, în oameni, de aceea empatizez cu durerea care trebuie să-i încerce pe cei care i-au fost aproape: familie, prieteni. Avea un cult al prieteniei, pe care puțini îl au. Avea un dar de a te face să-l asculți.

N-am vrut să scriu nimic, la aflarea veștii. Sunt momente când cuvintele par de prisos. Dar m-am gândit că, dacă prin absurd, s-ar trezi din somnul acela, ar fi vrut să citească. O ultimă depeșă din Ostrovul meu, pe care l-a înfrumusețat și i-a dat culoare cu umor jucăuș.

 

„Așteptam să văd ce ai consemnat în „Jurnal de risipă“, pe care îl citesc cu mare plăcere. Textul acestui jurnal, revăzut și bine selectat, poate constitui materia unei cărți fabuloase, beneficiind și de ilustrație pe măsură. Poate nu e încă timpul, dar e bine să ai în vedere acest lucru. Ar fi o interesantă „istorie“ a literaturii și culturii române de la început de mileniu, privită însă de la periferie spre centru...

     Nebunii de-ale lui Moromete: dacă el nu mai poate lucra, dă sarcini altora. Dar cam toată viața mea am vândut ponturi și am dat sugestii, iar cei care le-au primit mi-au devenit și rămas prieteni.

      Te îmbrățișez cu drag și multă, multă nostalgie,

               Moromete” (Wednesday, November 29, 2017 9:58 PM)

 

 

Așa că am scris, transformând lacrimile în cuvinte. Și pentru că știu că și asta i-ar fi plăcut, las mai jos un fragment din dialogul nostru literar.

Dumnezeu să vă odihnească, Moromete, și să vă răsplătească tot binele pe care l-ați făcut și a rămas nerăsplătit (cel puțin din partea mea)!

          Lori

Slobozia, 03 august 2022

 

Şi a mai trecut o vreme. Am aflat pe unde ai mai umblat, ce vise ţi-au mai încolțit la tâmplă, ce amintiri te mai cheamă în trecut, cum mai stăm cu iubirea de țară. Și, dintr-o dată, căzuși răpusă de tristețe și singurătate.

 

Ia-ţi geamantanul

 

Te plângi că prin ostrov e ceaţă şi frig,

Că nu se mai vede până la dig,

Că apa îngeață la mal

Și totul alunecă trist în banal…

Ți-e greu și oftezi că n-ai cui

O vorbă duioasă să-i spui.

X a plecat și-a uitat să se-ntoarcă?

Ia-ți geamantanul și urcă-te-n barcă,

De ce să mai plîngi, n-are rost,

Tipul acela, bag seama,-i un prost!,

Să vadă și el, căpcăunul,

Cum e să fii singur când vine Crăciunul!”

 

MȘ, București, 14 decembrie 2015

 

 

Mai bine iau vâsla

 

Dragă prietene, eu nu mă plâng

Și n-am să mă smiorcăi pentr-un nătâng.

Așa-s bărbații, niște eroi,

Când ai nevoie de ei, o tulesc la război.

Își fac din asta un țel înalt

Și iau cetăți mii cu asalt.

Ce treabă au ei cu Crăciunul?

Mai bine să tragă cu tunul.

Or avea și războaiele astea vreun rost,

Lasă-l pe X, că nu-i prost!

Cât despre altele... nu mă bag;

Mai bine iau vâsla. Pe post de ciomag!

 

FLD, Slobozia, 14 decembrie 2015

 

 

Ți-am spus

 

Ți-am spus că stau cu ochii pe tine,

nu-ți vine să crezi;

Ei, bine,

Vreau să citesc cum a fost la Maltezi.

 

Spune-mi ceva despre Gică,

Ce mai scrie Costel?

Florin și-a găsit vreo gagică,

Nicu și-a adus cafeaua cu el?

 

Le-ai spus cât de tare mă mistuie dorul?

Aștept să se facă bine piciorul

Și-ndată spre voi îmi iau zborul!

 

(Marian Ştefan, Bucureşti, 18 ianuarie 2015)

 

 

Să-ţi zic...

 

... să-ţi fac, să-ţi dreg,

nu, nu asta era ideea!

din moţul patului aleg

să-ţi spun acum epopeea.

 

la Maltezi e cum bine tu ştii,

ca într-o lume nebună:

văcuţele fată pui vii,

poeţii aleargă, smintiţi, după lună.

 

ba încă unii mai naşparlii,

susţin că au prins-o de-un colţ,

şi ca s-o vezi, când ai să vii

Florin o s-o prindă-ntr-un bolţ.

Gică e tot aşa cum îl ştii,

Costel scrie de parcă mâine-ar muri,

Florin de gagici n-are timp,

iar Nicu, în fumul ţigării, se-nvăluie ca într-un nimb.

 

eu printre ei mă strecor

şi mă gândesc că ţi-e dor.

hai, drege-ţi odată piciorul

şi spre Maltezi cată-ţi zborul!

 

(Lori, Slobozia, 18 ianuarie 2015)

 

Zbor lin printre îngeri, dragul nostru prieten, Marian Ștefan!

 

FLD, 3 august 2022