„Ostrov” la Ziua Dunării

În ziua de sâmbătă, 29 iunie 2019, țările din bazinul fluviului Dunărea, sub auspiciile Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea( ICPDR), cu sediul la Viena, vor sărbători Ziua Dunării. Tema propusă de ICPDR pentru acest eveniment este „Be active for a safer Danube”-„Fii activ pentru o Dunăre mai sigură”, având în vedere implicarea activă și contribuția fiecăruia dintre noi la protejarea resurselor de apă conduc la dezvoltarea economică și social a regiunii dunărene.
Această zi marchează semnarea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment ce a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia (Bulgaria).
Ziua Dunării înseamnă solidaritate între popoarele care împart acest bun comun, în ciuda diferențelor de cultură și istorie, având în schimb o dorința comună-responsabilitatea de a proteja această resursă prețioasă.
Ziua Dunării reprezintă, totodată, o ocazie pentru promovarea imaginii României în lume, precum și a eforturilor dedicate conservării fluviului Dunărea, a acțiunilor întreprinse la nivel național și la nivelul bazinului Dunării și a activităților de informare și conștientizare a publicului.

Cu acest prilej, Muzeul Județean Ialomița, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița și Consiliul Județean Ialomița, organizează Ziua Dunării – Diversitate și unicitate în arealul ialomițean al Dunării, eveniment ce se va desfășura în data de 29 iunie 2019, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci, comuna Giurgeni!
Program:
 Primirea participanţilor la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci;
 cuvânt de salut din partea organizatorilor;
 vizionare film documentar Dunărea de la intrarea în țară la vărsarea în mare;
 comunicarea Dinamica locuirii în arealul ialomițean al Dunării, Simona Munteanu, Radu Coman, Florin Vlad, Muzeul Județean Ialomița;
 prezentarea lucrării Marele război în amintirea locuitorilor de pe malul stâng al brațului Borcea, autor Viorel Dobre, Liceul Teoretic „Carol I” Fetești;
 comunicarea Ștefan Bănulescu, un scriitor al spațiului dunărean, Floarea Ecaterina, BibliotecaJudețeană „Ștefan Bănulescu”, Ialomița;
 lansare de carte Ostrov, autor Florentina Loredana Dalian, Asociația Culturală „Helis”;
 recital poetic Poezia Câmpiei, Ilie Cioacă;
 prezentarea expoziției Marele fluviu în colecțiile de carte ale Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu”, Ialomița;
 prezentarea expoziției foto-documentare Dunărea - oameni, istorie, natură, autori: Simona Munteanu, Radu Coman, Florin Vlad, Muzeul Județean Ialomița;
 prezentarea expoziției culinare cu preparate specifice din zonă. Organizatori Muzeul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”, Ialomița;
Vă așteptăm!

(Muzeul Județean Ialomița)

Pe tema singurătății - Costin Tuchilă despre volumul „Ostrov” în „Lumina literară și artistică”

Ziarul Lumina, suplimentul „Lumina literară și artistică”

          După şase cărţi de proză (romanele Scrisori netrimise şi Înainte de magnolii şi culegerile de proză scurtă Şi copiii se îndrăgostesc, Aceeaşi lună peste sat, A unsprezecea poruncă, Miss Univers), Florentina Loredana Dalian a publicat două volume de versuri: Domnişoara Nimeni (Editura Eikon, 2017) şi, recent, Ostrov (Editura Detectiv Literar). Îmi amintesc că, în octombrie 2017, în cadrul Colocviului de literatură creştină organizat de Ziarul Lumina, ascultam, în lectura autoarei, un poem care mă impresiona prin felul în care anecdoticul era transformat cu tâlc, cu o ironie de substanţă, în poezie, într-o construcţie artistică fără cusur. În Domnişoara Nimeni, titlu de reţinut, această modalitate este curentă. Putem vorbi mai puţin de lirism, de stare poetică, de sentimentalism, de exprimare metaforică şi toate celelalte care ar fi proprii, generic, poeziei. Ochiul prozatorului, atent mereu la crearea de personaje viabile şi la detaliul care le circumstanţializează, la descriere şi atmosferă, îşi întinde reflexele şi în poeziile din Domnişoara Nimeni. Tentaţia simili-narativă, anecdoticul inventat sunt evidente: îodată un sculptor mi-a dedicat/ o domnişoară - nu râde - /o domnişoară care se numea Nimeni/ pentru că nevastă-sa geloasă/ i-a zis cine mai e şi fâţa asta /el săracuâ/ a vrut doar s-o imite pe/ domnişoara Pogany/ dar fiindcă nevastă-sa ar fi zis/ tot o fâţă şi asta/ i-a explicat / aceasta se numeşte domnişoara Nimeni/ şi-aşa a rămas”. Am observat, eu şi alţii, înclinaţia spre „poveste” pe care o are Florentina Loredana Dalian. (Termenul e oricum rău şi folosit astăzi tot mai des şi aberant: piesa de teatru „spune povestea”, filmul „spune povestea”, ba chiar şi o suită muzicală sau o operă „spun povestea”.) Îl putem accepta doar din acel unghi al anecdocticului pe care autoarea îl transfigurează în vers, cu ironie, autoironie, uneori cu cinism.
          Iată însă că acest Ostrov lansat în pri­mă­vara lui 2019 schim­bă complet accentul, textele din volum apropiindu-se mai degrabă de un sentimentalism prelucrat poetic, într-un decupaj artistic sigur, decât de ironia şi autoironia, în apele anecdocticii, din Domnişoara Nimeni. Nimic cu tentă de aşa-zisă „poveste”. Dimpotrivă, mai degrabă o stare de însingurare şi aşteptare, în care nu mai e loc de detaşare ironică: „Ploua ca la sfârşit de lume/ în dimineaţa aceea,/ curând ploaia mi s-a mutat în ochi/ când mi-am amintit că/ o uşă spre tine-i zidită./ Eu, ca o altă Ană,/ purtându-mi încercuirea în cărămizi invizibile,/ aştept o fisură/ - Duminica strângerii de mână -/ prin care să respir aerul tău/ înveşmântat în roşu” (Ploaia sau dragostea).
           Ostrov, poemul care dă titlul volumului, este o suită unitară alcătuită din 37 de secvenţe lirice pe tema singurătăţii. Ostrovul e o metaforă a izolării care poate conduce la anxietate şi depersonalizare şi în care comunicarea imaginară rămâne singura şansă de supravieţuire. Prin extindere, poate deveni formă sau chiar condiţie de viaţă: „De pe ostrovu-acesta în care/ nimic nu-mi aparţine cum/ nimic din lume nu ne e dat pentru noi,/ doar gândurile (uneori le suspectez şi pe-acestea)/ şi simţămintele să zicem c-ar fi, totuşi, ale/ noastre/ de-aici, cum spuneam, îţi trimit un gând/ atâta am, de atât pot dispune./ Restul aparţine celor deştepţi/ care ştiu să-şi facă prietenă viaţa./ Eu doar am făcut un pact cu ea/ Nu te bagi peste mine, nu mă bag peste tine/ i-am zis/ şi ea a râs, ce-a mai râs!/ Mai râde şi azi...” În acest ostrov răzbate uneori terifiant, ca pentru a adânci singurătatea şi decepţia, zgomotul lumii: „Uneori, mai vin ştirile şi pe ostrovu-acesta,/ răzbesc pe calea apelor micile tristeţi, marile/ dureri,/ nimic nou sub soare!/ Mai aflu şi eu ce se vinde,/ ce se mai cumpără, ce e la mare căutare./ Astăzi, Iisus răstignit se vindea pe internet/ la preţ negociabil./ Nimeni nu voia să-L cumpere./ Oamenii dau parale pe pâine, pe vin,/ dar nu-i interesează prefacerea lor,/ cumpără lucruri de strictă necesitate:/ vezi bine, carne, multe tone de carne,/ sare, oţet şi cartofi,/ uneori niscaiva iluzii, trei la preţ de una.”

Costin Tuchilă

București, 20 iunie 2019

Apărut în „Lumina literară și artistică” din 23 iunie 2019

Născut la 8 octombrie 1954, la Ploieşti, Costin Tuchilă este absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea din Bucureşti, specializarea limba română – limba portugheză. Din 1996 este realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. Este autorul mai multor volume de studii, critică literară, critică muzicală, eseuri și proză scurtă. Este redactor-șef al Revistei Culturale Leviathan și președintele Asociației culturale cu același nume.

Holiday-iubi

Ăsta e anul meu norocos. Citesc un anunț cu efect de plombe picate instantaneu: „Pentru modesta sumă de o mie de euro, doamnele și domnișoarele singure care doresc un instagram-iubi, îl pot avea, în carne și oase. Ce puteți face cu el: să vă pozați împreună în diverse locuri exotice la mare (marea e la alegerea pacientului), să le postați pe Facebook și Instagram, să vă dați mare și tare, să crape nu numai capra vecinei, ci și fierea în ea de oftică. Sună tentant? Dar asta nu e totul. Insta-iubi este și fotograf profesionist și, pentru un mizerabil supliment de 500 de euro, el vă poate surprinde (fotografic, desigur) în cele mai neașteptate poziții și dispoziții, astfel încât marile dive ale ecranului să pară niște spălătorese jenante pe lângă dumneavoastră. Vă imaginați, cred, culoarea verde-smarald cu irizații de ou de rață, a tenului urmăritoarelor dumneavoastră, când vă vor vedea fotografiile profesioniste pe splendidul fundal albastru al Mării Egee. Acestea se vor simți de parcă ar fi intrat pe jumătate în Marea Moartă. Nu ratați oferta noastră de vacanță, care presupune că pentru alți nenorociți de 350 de euro face-iubi să pună și un comentariu cu multe inimioare străpunse de săgeți roz, la una dintre fotografiile la alegere, iar dacă vă crapă obrazul de rușine să-i oferiți o sumă atât de mică pentru o așa de mare și emoționantă declarație de iubire, puteți să vă spălați rușinea cu încă 250 de euro, pentru care holiday-iubi va face și o declarație verbală (verbală-scrisă, că doar trebuie s-o vadă marțafoancele), printr-o frază aproximativ coerentă și multi-lingvă, în genul melodiilor la mare modă azi: Te iubesc și te ador, cara mia, mio-amor! Mă rog, n-au importanță cuvintele, nici ordinea, nici gramatica, important e să priceapă nasoalele alea de la birou cât sunteți dumneavoastră de fericită cu un asemenea macho-iubi care e al dumneavoastră și numai al dumneavoastră (asta în cazul în care a murit mă-sa), care vă adoră și vă iubește cu toți mușchii și toate inimioarele din dotare etc. Dacă ați priceput cum stă treaba, dacă nu vreți să fiți și anul acesta frustrata grupului, care doar ea n-are pe  nimeni, în timp ce toate trudele și-au găsit câte-un prost să  le țină trena și cu care să se afișeze de-a-mboulea pe rețelele de socializare, dacă nu vreți să vă apuce depresia, să vă arate lumea (cu) degetul, să vă „felicite” șeful cu tot felul de invective printre care ne...pricepută și alte ne...reguli, nu ezitați nicio clipă! Alegeți oferta noastră! Vacanța dumneavoastră nu va fi mai bună, dar ziua dușmancelor pe care le aveți va fi mai rea. Nu ratați ocazia de-a le servi un upercut virtual la ficat! Foto-iubi la minut vă așteaptă cu drag! ”

Era exact ce-mi trebuia. Mi-am aranjat fața cât am putut de mult, cu niscai botoxel, după care am intrat în depresie, că mama mi-a zis că semăn cu vițelul lui tanti Stela de peste drum, când caută țâța vacii, nerăbdător să sugă. Ca să ies din depresie, mi-am cumpărat sutien și chiloței cu push-up, sperând că astfel voi îndrepta atenția privitorilor spre alte zone (la fel de sensibile) ale corpului și că totodată voi da lovitura semănând cu Jenifer Lopez în „Pe aripile vântului”: (Lasă, măi, nu contează filmul, contează personajul!) În realitate, am reușit doar să aduc de departe cu bunică-sa după ce a născut cinci copii și începuseră să-i cam pice toate. În fine, am mai dres ce se putea drege, adică mi-am făcut manichiura și m-am coafat (stilul smuls și proaspăt bufnit de sobă) și m-am prezentat la agenția de închiriere a iubitului de vacanță pentru fotografii pe Facebook și Instagram (prescurtat AÎIVFFI). Acolo, am avut fericirea să mă întâmpine photo-iubi chiar la intrare. Se învârtea în jurul clădirii (de nerăbdare, am bănuit), tot numai mușchi și cu ceva ce am presupus a fi aparatul de făcut sefli-uri cu bățul aferent în mână. I-am întins-o pe-a mea și m-am prezentat politicos, încercând să fiu cât mai șarmantă, agitându-mi genele din dotare și alte dotări. Iubi avea o mână neagră, dar am crezut că i se trage de la bronz, ce să facă, săracul, riscurile meseriei, dacă munca ta presupune sacrificii, cum ar fi să stai toată ziua la mare și să te tragi în poză. I-am zis, plină de motivație:

-          Presupun că dumneavoastră sunteți Erick, eroul meu de vacanță  pe Facebook, care-o să-mi faceți multe poze și-o să-mi trimiteți mesaje cu multe inimioare străpunse de săgeți roz. Iar acesta din mâna dumneavoastră este aparatul de împlinit vise instagramate.

-          Nu, doamnă – zice ăla – eu sunt Elie, eroul lu’ nevastă-mea (altfel mă trece pe pufuleți), care tund iarba din curte. Iar ăsta din mâna mea e aparatul de făcut meseria cu el: îi zice motocositoare.

Mă rog, mojici găsești la tot pasul. În cele din urmă l-am cunoscut și pe Erick (nume de scenă), care avea mai puțini mușchi decât Elie, dar a zis că nu-i problemă, la poze o să și-i umfle cu un secret profesional, mâna mai puțin neagră (da’ bronu’-bronz!) și care mi-a pus devizul cu antecalculația în față, deodată cu oglinda, sfătuindu-mă să mă aranjez pentru poză. Și eu care mă consideram aranjată, că doar stătusem două ore jumate în coafor! Mă rog... I-am dat banii, ce să faci, afacerile serioase din țară și de pe variantă așa lucrează, cu banii înainte, apoi mă așteptam să ne avântăm împreună spre marea mult dorită (alesesem Turcia, că așa mi se păruse mie, mai exotic, marea Marmara). Și ne-am avântat, ce-i drept, dar nu dincolo de mări și țări, ci dincolo de o draperie, și-n loc de Marmara m-am ales c-o înmărmureală de zile mari când Erick-the lover m-a-nghesuit într-un studio cum erau cele fotografice de pe vremuri, m-a așezat în fața unui perete pe care erau zgâriate niște valuri – ai fi jurat că-i Marea Moartă! - și mi-a zis să stau nemișcată că el va trage trei cadre cu noi doi în postura de iubiți. Să mă uit la el sub nu-știu-care unghi, apoi să-mi plec capul pe umărul lui și să-l privesc pe sub gene, iar într-a treia să ne prefacem îmbrățișați, dar să nu care cumva să-l ating, că el are nu-ș’-de-care fobie și până s-apuc eu să mă bucur de noul iubit, mi-a pus trei fotografii în brațe, adică în telefon, la pachet cu înjurătura: „Vă mai așteptăm și altă dată”. Eu, tot înmărmurită, că nu-mi venea să cred că asta a fost toată vacanța mea de care ar fi urmat să se oftice jumătate din populația globului, i-am arătat bagajele făcute pentru o săptămână, întrebându-l: „Cu astea, acuma, ce fac?”, la care el mi-a răspuns nonșalant: „Nicio problemă, dacă nu mai aveți ce face cu ele, le găsim noi altă întrebuințare”, mi le-a și luat din mână până s-apuc eu să protestez și mi-a făcut vânt de la malul mării (mă rog, din fața peretului cu valuri desenate), zicând că trebuie să sosească următoarea fraieră (clientă, cum ar veni). N-a uitat să adauge la final: „Vă dorim vacanță plăcută în continuare!”.

Când am ieșit din clădire, Elie terminase iarba, acu’ îl termina iarba pe el, vreau să zic terminase de cosit, sta jos și trăgea din țigară. L-am întrebat dacă, în schimbul a 50 de euro, e de acord să se pozeze cu mine pe malul lacului Amara (măcar ăla era real și, cu puțină imaginație, putea fi asemănat cu o mare).

-          Cum să nu, domniță? – mi-a răspuns. De banii ăștia vă și cosesc grădina o dată.

Ce fericire! Aveam acum doi iubiți, prietenele mele vor crăpa de invidie, mă dusesem în două locuri exotice de toată frumusețea (la Mar-mara și A-mara), să moară nu doar capra de vecina, ci și puricii de iarbă și alte viețuitoare de pe lângă casa omului! Eu n-o să mai am purici de iarbă, că n-o să mai am iarbă, c-o să mi-o cosească Elie, bonus la poza de pe malul lacului. Doamne, ce vacanță de vis am avut! (Nu trebuie să uit să adaug finalul ăsta pe Facebook!).

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 31 ianuarie 2019

 (Text premiat la Bistrița la festivalul-concurs de literatură umoristică „Mărul de aur”, 01 iunie 2019, tema „tare la mare”)