Semnal editorial – „Frumusețe străină” de Florentina Loredana Dalian

 

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița

 

Recent, a ieșit de la tipar, în condiții grafice de înaltă calitate, cartea de proză scurtă „Frumusețe străină” a autoarei ialomițene Florentina Loredana Dalian. Volumul a fost publicat la editura „Metamorfosi”/ tipografia „Artprint” din Slobozia și a fost susținut financiar de Consiliul Județean Ialomița, prin programul finanţărilor nerambursabile alocate din bugetul judeţului Ialomiţa  pentru activităţi nonprofit de interes general pentru anul 2024, domeniul „Cultură, culte și religie”.

Cartea conține 22 de proze scurte al căror subiect gravitează în jurul mesajului anunțat prin titlu, fiecare dintre acestea fiind însoțit de o imagine grafică realizată după text, sub semnătura renumitului grafician Marian Avramescu, cel care a realizat și coperta.

În perioada august – noiembrie 2024, volumul va fi lansat în mai multe instituții culturale, dar și în spații neconvenționale, urmând să ajungă la toți cititorii interesați, inclusiv prin intermediul bibliotecilor. Datele lansărilor vor fi anunțate în timp util în presă și pe rețelele de socializare.

 

23 Iulie 2024

O zi președinte

 

Mereu mi-am dorit să fiu președinte. Încă de mic, când mă întrebau babele de la drum ce vreau să mă fac atunci când oi fi mare, răspundeam nu ca alți copii – fotbalist, actor, navigator – ci președinte. Nu știam ce înseamnă, dar auzisem cuvântul prin sat, când îi spuneau oamenii președintelui de CAP „Să trăiți, tov. Președinte!” și îmi plăcea cum sună. Mi se părea interesantă combinația dintre preș și dinte, deși n-am prea reușit să pricep care-i legătura dintre ele. Un fel de dinte stricat căzut pe preșul murdar de la intrare.

Și uite, cum, necum, am ajuns. Nu chiar președinte de CAP, că ăla s-a desființat între timp, când a năvălit democrația peste noi, ca rușii în Cehoslovacia, nici de țară, însă de partid. Mi-am făcut partidul meu, că doar n-oi fi eu mai prost decât alții, m-am ales în unanimitate președinte, am pus-o pe soacră-mea locțiitor, că altfel nu mai aveam liniște nici în casă, nici în partid, nici pe lumea asta, nici pe ailaltă și în niciun univers paralel, pe nevastă-mea secretară, că de nu, „pufuleți” scria pe mine și pe farfuria mea, am convins câțiva fraieri să mi se alăture și gata tot. Dar n-a fost chiar atât de ușor. A trebuit să fac și platformă electorală, orice o fi vrând să mai însemne și asta. L-am intitulat PDS – Partidul Dezbinării Sociale – că toate numele cu îmbinarea, comasarea și coagularea erau luate. Avem și câteva obiective importante și neapărat originale, clare și precise, să știe omul ce votează:

1.    Dezunirea românilor, că de unire ne-am săturat. Mai bine zis, am văzut cum funcționează.

2.    Viziunea asupra omului: Am decis să susținem că omul l-a făcut pe Dumnezeu, și nu invers. Și de povestea asta ne-am cam săturat, că ne dă cu virgulă la capitolul „chipul și asemănarea”. Care chip, care asemănare, omul e o fiară sălbatică și-așa vrea să rămână.

3.    Viziunea parlamentară: Susținem reducerea numărului de parlamentari de la 300 la 500. Nu de alta, dar să avem loc și noi.

4.    Familie și demografie: He, la capitolul ăsta, promitem să ne implicăm cu trup și suflet, dar mai ales trup, la creșterea demografică a scumpului nostru popor. Cât privește înlocuirea termenilor de mamă și tată cu părinte 1 și părinte 2, suntem de acord, dar soacra trebuie să rămână soacră, că n-ar accepta locul 2 nici picată cu ceară. Cu ceara mă-sii!

5.    Tinerii și bătrânii vor fi tratați la același capitol, în codevălmășie, fără discriminări, că de ce adică numai cei din urmă să primească pensie pe seama celor dintâi, ori e democrație, ori nu mai e!

6.    Biserica și comunitățile religioase: Vezi mai sus, punctul 2. Măcar noi suntem sinceri și nu ne dăm contrafăcuți prin biserici, cu cruci mari cât casa, când nouă nu ne stă gândul decât la case, la cât mai multe case.

7.    Limba română. Aici avem o problemă, că nu mai știe nimeni ce limbă vorbim de ani buni încoace. Am englezit-o, țigănit-o, bulevardit-o, de nu mai reușesc s-o deslușească nici cei mai aprigi academicieni. Așa rămâne! Fiecare să-și vorbească păsăreasca lui și, dacă nu ne înțelegem, cu atât mai bine, că doar de aia suntem un partid al dezbinării.

8.    Dezvoltare și prosperitate: Pe bune???

9.    Sistemul administrativ și juridic, împreună cu cel politic vor fi tot o apă și-un pământ (de flori), în felul ăsta nu mai poate niciunul să dea vina pe ălălalt atunci când treaba se-mpute.

10. Securitatea națională va fi asigurată internațional. Asta nu-i o treabă prea nouă pentru țara noastră, peste care au năvălit tot timpul ba turcii, ba tătarii, ba rușii, ba ungurii. UDMR-ul să tacă!

11. Apartenența la NATO va fi privită conform principiului străvechi: „NAT’O frântă, că ți-am dres-o!”

12. Educația: Nu se află printre prioritățile noastre, dar, dacă-i musai, ne-om descurca și cu asta, că românul – se știe doar – e descurcăreț. Abandonul școlar va fi tratat cu mare atenție și încurajat, în sensul că, pentru renunțarea la școală, se va plăti o taxă de abandon. În felul acesta, sperăm să creștem considerabil veniturile la bugetul țării noastre aflată pe culmile cele mai înalte. Nu știm ale cui. Vom încuraja mai puțin sportul de performanță, în favoarea sportului de masă, care constă în statul la masă și mâncatul ca porcul, cu berica aferentă într-o mână și țuica națională în alta.

13. Resursele naturale, energetice și strategice: Aicișa ne descurcă UE. Noi doar le încurcăm.

14. Prețul energiei și al resurselor energetice: Va crește precum Făt-Frumos, într-un an, cât alții în zece.

15. Resursa umană: Ce-i aia?

16. Industria: Fuse și se duse.

17. Sistemul bancar: Ăsta da! Vom susține înființarea câte unei bănci de fiecare familie. Să avem și noi rockefellerii noștri! 

18. Agricultura și siguranța alimentară: Vom încuraja formal și sistematic agricultura (prin galerii constituite adhoc), că și așa noi mâncăm de la alții.

19. Inovarea și cercetarea: Savanții vor fi stimulați să afle noi metode de supraviețuire în condiții limită, pe modelul japonez de a bea ceai dintr-o ceașcă goală.

20. Sănătatea: Dacă ne mai trimite chinzeu’ vreun virus d-ăla mic și ciufulit, nu mai vorbim de nicio sănătate. Case closed!

21. Cultura națională: Va fi desființată. În schimb, vom încuraja cultura de canabis. E mai bună la casa omului!

22. Turismul: Aici n-avem o problemă, traseismul e-n floare.

23. Actul artistic: „Românul s-a născut poet” și, dacă are chef să scrie poezie cu mațele goale, n-are decât!

24. Actul sexual: Ăsta da! Înscrieți, băieți, înscrieți! – cum a zis un om luminat. Vă așteptăm să vă înscrieți și în partid. Și votați-ne pe noi!

 

Sunt doar de o zi președinte și deja am obosit, programul ăsta mi-a scurtcircuitat ambii neuroni, ar trebui să-mi iau o vacanță de schi, cât mai e iarnă, că am văzut că așa obișnuiesc președinții, după ce muncesc de le sar capacele de la roțile mașinilor 4x4. Pârtieeeee!

 

Florentina Loredana Dalian  

Slobozia, 24 februarie 2024

Tangoul

 

Ascultându-l pe profesorul de dans vorbind despre istoria tangoului, despre cursurile pe care le predă, despre obiceiurile dansatorilor, despre bunele practici și câte și mai câte, îmi revenise fascinația inexplicabilă pe care acest dans o înstăpânise asupra mea de-a lungul timpului.

Într-o abordare nerealistă a vieții, îmi imaginam că mi-aș fi putut petrece întreaga existență dansând tango. Chiar dacă nu-l dansasem niciodată, sau niciodată așa cum ar fi trebuit, cum se cerea dansat acest gen care era mai mult decât un dans, era poezia amestecată cu povestea și muzica, o înălțare și-o coborâre, împletire de tragic și vis, de trăire și netrăire, de permanentă căutare a ceva ce știi că poate nu vei afla. Făcând o paralelă cu planul floral, asociasem dintotdeauna tangoul nuferilor. La fel ca și aceștia, provenind din noroaie, din mâluri incerte și dubios mirositoare, prin transformări succesive și miraculoase, ajunsese la puritatea supremă, păstrând doar frumusețea, esențializând, oferind privitorului numai acel parfum suav, discret, care te lasă mereu cu semne de întrebare.

Tangoul e o stare, nu-i așa? – îl întreb și profesorul îmi confirmă. Cum poți preda stări?

- Nu poți, tot ce poți face e să-i înveți pașii, mișcările, execuția cât mai corectă, asta e baza, e abc-ul, restul ține de fiecare cum reușește să exprime. Arta pe care o presupune tangoul e tocmai aceasta, în lipsa ei, e doar un sport, banal, rămas în uitare.

Privind perechea de dansatori din ring, mă învăluie stări pe care parcă le-am trăit cândva, cine știe, într-o altă viață, de va fi existând așa ceva, într-un alt timp, sau poate chiar în vis. Mi se năzare că tangoul e definiția iubirii neîmplinite, dar atât de mult dorite. Protagoniștii se caută, se ating abia simțit, cu atât de multă tandrețe și senzualitate, încât simți că nu mai e loc de nimic, de nimeni între ei, și totuși gestul nu e dus niciodată până la capăt, rămâne mereu acea neîmplinire tragică, o simți din priviri, din postura corpurilor, din fiecare fibră zvâcnind abia perceptibil. O căutare permanentă a acelui suflet pereche a cărui existență doar o intuiești, cu care simți că te-ai contopi într-unul singur, un șir de apropieri-depărtări, torsionări ce aduc cu torsiunile sufletului în alergarea lui nevăzută, apoi zvâcniri de revoltă, apoi liniștiri resemnate, ori speranțe reînviate, când el își trece mâna pe spatele ei cu acel amestec de forță și gingășie pe care doar o masculinitate bine așezată în toate ale ei o poate exprima, privirile profunde care scormonesc sufletul și viscerele, unduirea ei după semnalul dat de el abia perceptibil. O singură privire sau un singur gest mărunt e de ajuns s-o determine să-l urmeze.

N-am dansat niciodată tango, dar, de fiecare dată când privesc un dans la limita perfecțiunii, știu că am fost și eu acolo cândva, în acea împletire, în acel zbor tragic care sfârșește inevitabil pe sol, în acea privire, în gestul acela mărunt, în atingerea fină și îndrăzneață, atât de senzuală, niciodată dusă până la capăt. Și da, sunt din ce în ce mai convinsă că mi-aș petrece întreaga viață dansând tango... dacă aș întâlni dansatorul potrivit. Acela care să mă facă să-l urmez, dintr-o singură privire.

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 03 septembrie 2023

Din volumul în curs de apariție „Frumusețe străină”

Text apărut în revista „Repere literare”/ Canada