FLORENTINA LOREDANA DALIAN
Florile mov s-au îmbrăcat în alb,
Ca niște mirese târzii așteptând înflorirea.
La tine e iarnă în mai, la mine în gând,
În lume e iarnă demult.
La noi a nins – îmi spuneai –
Peste copaci, peste flori,
Cireșele coapte vor fi doar în vis,
Precum cireșele amare ale iubirii,
Ale acestei iubiri înghețate și ea.
La noi a venit iarna – ziceai –
Zăpada acoperă copaci și pământ.
Liliacul în iarnă e, totuși, mai frumos ca oricând.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 08 mai 2024
.jpg)
Cărticica de buzunar DEAL FĂRĂ TURME de Florentina Loredana Dalian, apărută la Editura Pim, Iaşi, în 2020, este o bijuterie editorială, din colecţia ,,Prispa cu greieri”, îngrijită de Corneliu Atanasiu.
Poeta publică, după o distanţă în timp, poezie haiku scrisă cu talent. În primele
pagini prezintă o mini biobibliografie, din care cititorul află că scrie proză, teatru şi poezie modernă, proză scurtă umoristică şi chiar roman. Au scris despre cărţile sale Ion Roşioru, Titi Damian, Tudor Ciucu, Romeo Aurelian Ilie etc. În loc de prefaţă, o prezentare făcută de Corneliu Atanasiu sau mai degrabă comentariul câtorva haikuuri, unele antologice, publicate şi-n Albatros/Albatross sau utilizate ca material didactic de mine la lecţiile de iniţiere în haiku, cu acordul autoarei din care citez:
gară pustie –
vântul face o haltă
să ia un ciulin (p. 37)
în vals cu vântul
prin câmpia săracă-
o libelultă (p. 40)
Ambele sunt puse în PPT de Corneliu Atanasiu, pe un fundal şi o muzică mai mult decât sugestivă. Cărticica cuprinde câte două haikuuri pe pagină, cu câte un haiku pe pagină, ale căror imagini poetice sugerează anotimpuri, astfel textele par aşezate pe sezoane. Pe ultima pagină se află Lista volumelor publicate, în coleţia amintită. Poeta cunoaşte foarte bine normele de scriere a
haikuului tradiţional japonez, folosind structura clasică de 5-7-5, depăşind uneori cu o silabă sau două. Pentru exemplificare citez:
lemne trosnind -
deasupra căminului
vară-ntr-un tablou (p. 57)
Un haiku de excepţie, unde descoperim trăsăturile specifice dintre care foarte important este paradoxul, sugerat: iarna prin ,,lemne trosnind”, care trimite la o seară de iarnă, când cu un pled de lână croşetat peste genunchi, cu o ceaşcă de ceai fierbinte în stânga, în faţa căminului respirând prin toţi porii atmosfera propice lecturii într-o ambianţă călduţă, iar în stânga cu o carte nouă răsfoind-o cu o curiozitate nestăpânită.
Poeta se simte ocrotită în interiorul cald, departe de frigul cumplit de afară, datorat poate şi de viforul aspru de Bărăgan. Ridică însă privirea ,,deasupra căminului” şi tresare zărind tabloul de vară ce-i încălzeşte sufletul prin amintiri frumoase. Paradoxul? Iarnă – vară; frig şi cald, stări şi senzaţii reale, sugerate expresiv la modul superlativ de autoarea care are deja exerciţiul scrierii poetice. Şi aşa cum se cere într-un haiku, poeta respectă relaţia interior - exterior, aici căminul, respectiv tabloul de vară.
Desigur că imaginea induce o stare de melancolie, de întoarcere în timp – vara, când vremea îţi permite o libertate, în vreme ce iarna frigul te claustrează, dar în acelaşi timp îţi oferă o altfel de libertate, spirituală, o întoarcere spre sine, în coabitare în armonie trup şi suflet. Această cărticică oferă celui ce o are în
bibliotecă momente speciale de bucurie spirituală. (Aura Văceanu)
„HILL WITHOUT FLOCK”
BY FLORENTINA LOREDANA DALIAN
The pocket booklet from the „The porch with crickets” collection, edited by Corneliu Atanasiu, „Hill without flocks” by Florentina is an editorial jewel. The poetess publishes, after a distance in time, Haiku poetry written with talent. In the first pages it presents a minibiobibliography, from which the reader finds out that she writes, prose, theater and modern poetry, short humorous prose and even a novel. Ion Roşioru, Titi Damian, Tudor Ciucu, Romeo Aurelian Ilie
etc. wrote about his books. Instead of a preface, a presentation made by Corneliu Atanasiu or rather the commentary of some haiku, some anthological, also published in Albatros / Albatross or used as teaching material by me in haiku introductory lessons, with the consent of the author from wich I quote:
deserted station -
the wind makes a halt
to take a thistle (p. 37)
in the waltz with the wind
through the poor plain -
a dragonfly (p. 40)
Both are put in PPT by Corneliu Atanasiu, on a background and music more than suggestive. The book contains two haiku per page, with one haiku per page whose poetic images suggest seasons, so the texts seem to be seat, on seasons.
On the last page is the List of published volumes, in the mentioned collection. The poetess is very familiar with the rules describing traditional Japanese haiku, using the classical structure of 5-7-5, sometimes exceeding by a syllable or two. For example I quote:
wood cracking -
above the fireplace
summer in a painting (p. 57)
An exceptional haiku, where we discover the specific features from which the paradox is very important, suggested: winter through "crackling wood", which refers to a winter evening, when with a woolen blanket crocheted, over the knees, with a cup of hot tea to the left, in front of the fireplace, breathing through every pore, the atmosphere conducive to reading in a warm atmosphere, and to theleft with a new book browse through it with unrestrained curiosity.
The lyrical self is protected by a warm interior, far from the terrible cold outside, perhaps owed to the harsh gale of Bărăgan. But he looked up "above the fireplace" and startled, glimpsing the summer picture that warms her soul with beautiful memories. The paradox? Winter - summer; cold and hot, real states and sensations, expressively suggested in the superlative way by the author who already has the exercise of poetic writing. And as required in a haiku, the poetess respects the interior-exterior relationship, here the
fireplace, respectively the summer painting.
Of course, the image induces a state of melancholy, of going back in time - in summer, when the weather allows you a freedom while in winter the cold closes you, but at the same time it gives you a different kind of freedom, spiritual, a to self, living in harmony body and soul. This booklet offers to the one who has it in the library special moments of unique spiritual joy. (Tr. by Eugenia
Enea)
Revista „Albatros” noiembrie 2021
En garde! Cu oiștea-n gard - 14
Vinerea mare, așadar cu două zile înainte de Paști. Într-un mare supermarket, numele nu contează, într-un mic oraș (nici ăsta nu contează) din România.
Lume multă, ca de obicei în astfel de locuri înainte de sărbători. Mă dusesem să iau niște „verze”, că legumele nu pot fi cumpărate cu mult înainte de folosire, altfel, m-aș fi lipsit. O voce masculină informează cumpărătorii despre diverse promoții, case deschise etc. La un moment dat, se aude în difuzor: „Stimați cumpărători, aplicația de plată cu cardul nu funcționează, așa încât plata poate fi acceptată numai cu cash.” Dacă, în momentul acela, ar fi apărut vreo dronă militară pe tavanul magazinului, lumea ar fi fost mai puțin stupefiată. Mișunătorii dintre rafturi au rămas stană de piatră, ca într-un tablou vivant. Unii deja începuseră să pună produsele înapoi pe rafturi, alții își întrebau însoțitorii: „Tu ai ceva cash la tine? Tu cât ai? Eu am doar atât.” Tablou am rămas și eu, știind sigur că n-am mai mult de cincizeci de lei în portofel (suma de urgență în caz de... nu se știe), dar așteptam încă, nevenindu-mi să cred că e adevărat. Îmi și imaginam cum fac cale întoarsă, ca de altfel majoritatea celor prezenți.
Pe raftul din spatele meu, un angajat, cu microfonul atașat la bărbie, așeza niște produse pe rafturi și îl aud deodată vorbind cu cel care făcuse anunțul, după cum am dedus: „Ce-a fost asta, băi Coaie? Cum ce? Anunțul pe care l-ai făcut mai devreme. E pe bune? Ce s-a întâmplat?” Îl văd punându-și mâna la cap, apoi a început să strige după cumpărători: „Stați, nu e adevărat, e în regulă, se poate plăti și cu cardul!”, apoi, revenind la numitul Coaie: „Bă, cât de prost să fii, ca să faci o asemenea glumă?!” Mai pun și eu paie pe foc, amuzată: „Spuneți-i că a trecut 1 aprilie!” Coaie n-avea nicio problemă (dar se pare că avea... ce-i trebuie), în timp ce colegul său abia începuse să-și revină din înverzeală. Eu nu mă întrebam „cât de prost să fii?”, ci cât curaj ar trebui să ai, dacă aveai de gând să-ți păstrezi slujba, sau cât de mult ar trebui să-ți urăști slujba, dacă vrei să scapi de ea și nu prea știi cum.
Fiindcă tot n-aveam multe cumpărături de făcut, am stat o clipă în loc și m-am întrebat: eu în care categorie de angajați mă situez? În niciun caz nu-s din gașca lui Coaie (deși uneori tare mi-ar fi plăcut), ci, dimpotrivă, sunt toanta care se înverzește de parcă s-ar hrăni cu clorofilă dimineața, la prânz și seara, nu doar când o dau eu în bară, ci și când un potențial coleg ar face una de pomină din care posibil am avea cu toții de suferit.
Eu, care mă dau scriitoare umoristă și imaginez tot soiul de situații, în viața reală n-aș fi avut niciodată tupeul să fac o asemenea glumă, nici dacă aș fi avut de gând să-mi dau demisia în minutul următor. Dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut tupeul lui Coaie (cine are, are!). Sau poate făcea un studiu sociologic, mai știi („Ia să vedem, câți fraieri pun botul.”)? Am mai aruncat o privire îngrijorată spre colegul cu microfonul la bărbie, să văd dacă are nevoie de resuscitare (n-avea) și apoi mi-am văzut de verzele mele, amuzată.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 03 mai 2024
