Așa-i trebuia dacă avusese gărgăunele cu salvarea sufletelor! Ar fi putut să se facă și el fotbalist, tâmplar, croitor, măcelar, orice meserie onorabilă, dar nuuuu, el a vrut să conducă turma. Avu o iluminare instantanee, uitându-se la babele care-l înconjuraseră, înțelegând abia acum de ce în Biblie fusese folosit cuvântul acesta, „turmă”. O turmă de babe nebune, mai rău decât oile căpiate, că măcar alea pasc și tac, fără să-l asalteze cu întrebări idioate și să-l certe că n-a învățat nimic la școală, dacă n-are un răspuns exact la întrebarea „Câte bomboane se pun pe colivă.”
Asta fusese tema săptămânii trecute (Ce pericope evanghelice, ce învățături înalte? La astea le apuca un căscat care se transmitea cu viteza luminii și la el). Când le-a spus că pot pune câte bomboane vor sau că pot să nu pună deloc, că nu asta e esențial la pomenirea adormiților, deținătoarele adevărului suprem au luat foc. După ce au dezbătut mai bine de două ore, singura concluzie la care ajunseseră a fost că părințelul lor n-a învățat nimic la școală și ar cam fi cazul să facă un curs de actualizare a cunoștințelor, chiar acolo, în tinda bisericii, să fie și el în rând cu lumea, nu să calce pe arătură, să-l râdă și curcile satului, alea care mai erau și care scăpaseră nemâncate de la ultima gripă aviară.
- Să fie bomboane mari?
- Pot să fie și mari...
- Cum așa? Să se înece mortul cu ele? Mai bine mici – emisese ipoteza una cu doctorat în Teologie.
- Mortul nu mai mănâncă... dăduse să se impună.
- De ce, că zici mata?!
- Bine, atunci... mici să fie, dadă Mario, mici! - mai zise c-un oftat care se auzi până-n satul vecin.
- Da, vezi, și după aia să zică lumea că m-am zgârcit la bomboane și atât de mult l-am iubit pe Ionel al meu, că nu mă-ndur să-i pun bomboane mari pe colivă!
- Atunci să fie potrivite, nici prea mari, nici prea mici, încercă să se arate împăciuitor, cu gândul la mâncarea lui, care se răcise demult.
- Nu-i bine, alea potrivite aduc ghinion! – opinase și decana de vârstă, care le știa pe toate, în timp ce se juca cu proteza pe care și-o dăduse jos, că la Dumnezeu e bine să vii așa cum te-a lăsat, nu cu fandoseli de-astea gen proteze și silicoane.
De-abia scăpase nebătut bietul părinte că nu știuse câte bomboane se pun pe colivă, dacă să fie mici, mari, foarte mici sau foarte mari, mărișoare sau așa și-așa.
Săptămâna aceasta tema de cateheză era alta (nu c-ar fi impus-o el, că nu mai putea impune demult nicio temă corului atotștiutoarelor): Dacă ai voie să te speli pe cap înainte de parastas. Venise una c-o falcă-n cer și alta-n pământ, cu tot stafful de babe înțelepte după ea, să-l beștelească fiindcă i-a zis fiică-sii, atunci când l-a întrebat, că e voie să te speli pe cap înainte de parastas, ba chiar e indicat să nu miroși a mort și să-i iei adormitului pomenit onoarea de a fi în centrul atenției.
- Io știu de la străbunica și toate știm – nu-i așa? – că nu trebe să te speli pe cap înainte.
- De ce? – dădu să afle un argument logic?
- D-aia! Că așa se face și noi așa am învățat, că așa trebuie să fii ca să te afli în rând cu lumea; și nu vii dumneata acuma, părințele, să ne strici bunele obiceiuri pe care le-avem din moși-strămoși, că s-ar răsuci săracii în mormânt.
Văzându-le cum îl priveau cu dușmănie proletară, cedă și de data aceasta, zicându-le să stea așa nespălate, dacă moșii și strămoșii lor așa le-o cer. „Fericiții! – gândi – măcar ei nu mai pot să vă miroasă!”
Și-n timp ce babele plecau victorioase, precum ăi de-nfipseseră steagul pe reduta de la Plevna, bucuroase că au ieșit învingătoare și de data aceasta în lupta cu balaurul, ca Sfântul Gheorghe odinioară, plecă și el amărât, ca orice învins, gândind că pentru sâmbăta viitoare, când va sluji parastasele, să-și procure o mască de gaze. Că, vorba aceea: „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”
Slobozia, 28 mai 2024
În revista „Helis” septembrie 2025
https://revistahelis.ro/
