Reţeta fericirii

Lansare de carte: „Câteva zile”, de Marius Stan – Urziceni, 09 septembrie 2013

Există oameni despre care îmi spun că reprezintă opera de artă a lui Dumnezeu. Desigur, orice om este creaţia Sa – perfectă, cum altfel? – şi fiecare trebuie preţuit şi iubit măcar şi din acest motiv. Imperfecţiunile peste creaţia iniţială le adăugăm noi. Sau, dimpotrivă, păstrăm cât mai mult din darul ce ni s-a dat. Îl înmulţim sau îl desconsiderăm. De aceea suntem atât de diferiţi, de aceea nu semănăm unul cu altul până la identitate, nici măcar atunci când ne naştem gemeni. Şi totuşi, sunt oameni despre care îmi spun că reprezintă opera de artă a lui Dumnezeu. Unul dintre aceştia este Marius Stan.

E reconfortant pentru mine să mă aflu în preajma unui astfel de om, să respir acelaşi aer cu el. Bănuiesc că pentru oricine trebuie să fie la fel (desigur, exceptându-i pe invidioşi, o specie nefericită, care nu se poate bucura de nimeni, pentru nimeni şi de nimic). Nu la fel de reconfortant, însă, este atunci când trebuie să scriu despre ei. Personalitatea unora este atât de puternică încât, în momentul în care doresc să-i descriu, mi se blochează neuronii, întrebându-mă ce aş putea eu să spun peste ceea ce ei reprezintă, şi mai ales cum aş putea să o spun încât să nu par exaltată, interesată ori nelalocul meu. Această dificultate am întâmpinat-o şi când m-am gândit să scriu despre Marius Stan. M-am încurajat zăcându-mi că, dacă Marius a putut să ia avionul să zboare peste mări şi ţări, voi putea şi eu să iau condeiul, să înşir trei vorbe nepricepute. Cu scuzele de rigoare dacă nu voi fi la înălţimea „subiectului” (anumite înălţimi sunt greu de atins).

A copilărit în Urziceni, unde a terminat Liceul Teoretic (acum „Grigore Moisil”), ca şef de promoţie. După absolvirea Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, a obţinut Doctoratul în Chimie la Institutul de Chimie-Fizică al Academiei Române. În 1997, a plecat în Statele Unite ale Americii pentru un stadiu postdoctoral la Los Alamos National Laboratory, unde ulterior a creat şi condus departamente de fizică şi chimie a materialelor. Din 2010, este Senior Scientist (Cercetător Principal) la Argonne National Laboratory şi Senior Fellow (Cercetător Emerit) la University of Chicago. La nivel internaţional, conduce un comitet al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare dedicat dezvoltării unei strategii globale pentru crearea de noi materiale. Banal, nu? Şi eu zic la fel, mai ales că am mâncat fizică şi chimie cu linguriţa (nu cu polonicul, ca Marius). Nu vă spun de câte ori le-am regurgitat, nici ce ameţeli, dureri de cap şi de inimă mi-au dat, plus alte beteşuguri la purtător. Senzaţionalul de-abia acum începe. Căci Marius nu s-a oprit numai la structura sa ştiinţifică, ci a exploatat-o şi pe cea artistică, cu care a fost dăruit din plin. Voi apela la portretul făcut de profesorul Titi Damian care, împreună cu Gheorghe Dobre şi alţi scriitori ialomiţeni, au avut bucuria de a fi colegi de „Dor fără saţiu” cu Marius. Domnul Damian l-a definit, în cuvântul de la lansarea cărţii „Câteva zile”, la Urziceni, 09 septembrie 2013, ca pe o personalitate renascentistă, care îmbină armonios trăsăturile fizice cu cele intelectuale (Căci, da, spune domnia sa, Marius este şi un bărbat frumos. Iar eu spun: Dacă până şi bărbaţii au observat, femeile ce să mai zică?!); a vorbit despre mobilitatea sa intelectuală şi multiplele calităţi şi talente: cântă, desenează, pictează, scrie, vorbeşte... n limbi străine, pe lângă faptul că e un strălucit om de ştiinţă. Şi nu în ultimul rând, ne aminteşte naşul lui Marius, este şi actor. A jucat (între 2008 şi 2011) în serialul de succes din Statele Unite – „Breaking Bad”, pricopsindu-se cu rolul când a mers cu copii săi la un casting.

Dacă am înşiruit cele de mai sus, n-am făcut-o pentru a-l lăuda pe Marius (nu de laudele mele are nevoie), nici pentru a impresiona pe cineva, cât mai ales pentru a evidenţia un aspect definitoriu pentru personalitatea sa: extraordinara modestie, felul în care ştie să se apropie de oameni şi grija deosebită de a nu deranja, nici măcar cu o vorbă, pe vreunul dintre semenii săi. Nu e vorba de o modestie falsă, căutată, studiată. Îşi cunoaşte foarte bine calităţile şi competenţele şi le acceptă, le cară după el ca pe o cruce, conştient de faptul că, întrucât a primit mult, trebuie, la rândul său, să întoarcă lumii, sub o formă sau alta, cele primite („Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere”). De aceea activează pe diferite planuri, desfăşoară activităţi variate (şi o face bine!), evitând să vorbească despre asta, scuzându-se parcă de faptul că e dintre cei aleşi.

Una dintre pasiunile lui Marius este literatura, dovedind, în paginile revistei „Helis”, prin textele publicate, abilităţi atât pentru proză cât şi pentru poezie. Anul acesta, îmboldit de redactorul şef Gheorghe Dobre, a publicat şi prima carte: „Câteva zile”, proză scurtă, editura Helis, a cărei lansare a avut loc ieri, la Centrul Cultural Municipal Urziceni. Lume multă, aşa cum de altfel am remarcat şi la lansarea cărţii doamnei Lili Balcan (de acum câteva săptămâni), mult mai multă decât am văzut vreodată la o lansare de carte în Slobozia. Bravo locuitorilor din Urziceni, precum şi organizatorilor: Alexandru Bulandra, directorul Bibliotecii Municipale şi Nicolae Petrache, directorul Centrului Cultural Municipal. Alături de Marius au fost membri ai familiei, prieteni, foşti colegi, cunoscuţi şi, evident, nu puteau lipsi prietenii de la Helis: Gheorghe Dobre (redactorul de carte), Titi Damian (postfaţă), Veronica Panţuru (tehnoredactare), scriitorii Costel Bunoaica, Nicolae Teoharie, Dan Elias, Florin Ciocea, Alexandru Bulandra, Lili Balcan, Marian Ştefan, Grigore Spermezan, subsemnata, pictorii Valeriu Stoica şi Vasile Aionesei, solista de muzică populară Ioana Marin. Gheorghe Dobre ne spune: „Misiunea mea s-a cam încheiat: l-am păcălit să scrie, l-am păcălit să scoată carte...” Peste puţină vreme, uitând că şi-a încheiat misiunea, îi dă temă lui Marius: „La anul, aşteptăm cartea de poezie!” Şi Dobre are o cruce de dus şi şi-o poartă cu demnitate: aceea de a descoperi talente, de a le activa şi reactiva, de a ne îndemna tot timpul să scriem. Profesorul Damian, după ce face vorbire despre profunzimea textelor din carte, subliniind faptul că Marius Stan ridică drame banale la rang de mare literatură, îşi exprimă convingerea că autorul va da literaturii române un mare roman în care va îmbina dimensiunea psihologică cu cea filosofică. Altcineva îi dă o altă temă lui Marius: să scrie şi o continuare a cărţii, intitulată Câteva nopţi. Aşadar, Marius nu va pleca din România cu mâna goală, ci cu nişte teme de casă pe care am convingerea că şi le va face, în stilul său conştiincios şi perfecţionist, fără să crâcnească. Asta, între conferinţe, activitatea de la universitate şi cea din laborator şi, bineînţeles, din familie (căci este şi tată şi soţ, nicidecum vreun Einstein rupt de realităţile şi grijile cotidiene). În cuvântul autorului, acesta i-a îndemnat pe cititori să-şi folosească imaginaţia, să rescrie povestirile sale, devenind astfel coautori, spunând că acesta este şi motivul pentru care a lăsat pagini goale în carte. La final, i s-a înmânat o diplomă de excelenţă în cultură, din partea Primăriei Urziceni, a Bibliotecii şi a Casei de Cultură, ca un semn meritat de recunoaştere. Domnul Nicolae Petrache i-a oferit şi o lucrare plastică reprezentând centrul vechi, după care ne-a invitat să ne delectăm cu picturile expuse, aparţinând colecţiei domniei sale, colecţie adunată timp de 20 de ani. Istoricul Marian Ştefan i-a adresat câteva cuvinte autorului celor Câteva zile, spunându-i, printre altele: „Dumneavoastră nu faceţi parte din diaspora; locuiţi în SUA, dar trăiţi în Urziceni”. A urmat sesiunea de autografe, apoi televiziunea Antena 1 Slobozia, prezentă la eveniment prin domnişoara Adriana Stoica, l-a răpit pe Marius pentru un interviu. 

Înainte de aceasta, a picat între noi întrebarea unei doamne, adresată lui Marius Stan: „Aţi descoperit reţeta fericirii?”. După un scurt timp de gândire, de fapt de alegere a cuvintelor, acesta a răspuns: „Da. Dar ea mi se aplică mie, nu este universală”. Însuşi acest răspuns vorbeşte de la sine despre omul Marius Stan: pe de o parte, nu putea minţi, câtă vreme se simte un om fericit. Pe de altă parte, în marea lui modestie, nu din egoism nu ne-a dat şi nouă reţeta, ci pentru că nu voia să facă pe profesorul (de fericire) cu noi. Ulterior a explicat: a observat că ceea ce pe el îl face fericit, pe un altul îl lasă rece. De aceea consideră că o reţetă a fericirii este şi trebuie să fie individualizată.

Pe coperta IV a cărţii (pe care am citit-o până la ultima cifră a ISBN-ului), Gheorghe Dobre afirmă: „Deşi aflat la Chicago, Marius Stan scrie poezii şi povestiri din Urziceni. Cum să nu-l iubesc?”. Parafrazându-l, aş spune: Deşi trăind într-o lume înclinată spre nefericire, Marius Stan se declară un om fericit. Cum să nu-l iubeşti?

Slobozia, 10 septembrie 2013

Fotografii: Ghe. Dobre şi FL Dalian