O dimineață de poezie, acasă la Arghezi

Sănătate curată!

Diana Dobrița Bîlea, despre „Satiră și umor cu vânt bun din pupa”

Și zeilor le place o glumă bună, spunea Platon. Umorul este nu doar o dovadă de inteligenţă, cum s-ar putea crede, ci şi de forţă interioară. Nu este uşor să susţii un punct de vedere, uneori în contradictoriu cu cele ale majorităţii, doar făcând o glumă. Și nu toţi oamenii suportă adevărul, mai ales atunci când nu concordă cu imaginea pe care şi-au creat-o în faţa celorlalţi.

A râde este o formă certă de libertate de expresie, iar a provoca râsul înseamnă capacitatea individului de a se detaşa de propria persoană, de nevoile sau de problemele lui, fie pentru a face lumea mai frumoasă, mai blândă (să nu uităm excepţionalul film La vita è bella al lui Roberto Benigni), fie în scop terapeutic, cunoscându-se multiplele benefaceri ale râsului, fie – numind sub formă de glumă adevăruri care deranjează – pentru  a îndrepta lucrurile şi pentru a salva, în ultimă instanţă, lumea în care trăieşte.

Neobosiţii membri ai Clubului Umoriştilor Constănţeni au revenit pe scena Casei de Cultură din Constanţa, la finele lui decembrie 2019, pentru a prezenta unui public numeros şi într-o atmosferă plăcută noua lor carte colectivă: „Satiră şi umor cu vânt bun din pupa” (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2019). Este contribuţia literară a şaptesprezece autori cunoscuţi, mulţi dintre ei, prin cărţile individuale şi prin premiile valoroase obţinute la prestigioasele festivaluri de literatură umoristică ori de grafică satirică. Reprezintă realităţi stilizate după canoanele satirei şi umorului, cei şaptesprezece magnifici întrecându-se în a developa tarele şi mentalităţile lumii contemporane. Ei măsoară, acolo unde e cazul, prostia, orgoliile nejustificate, deşertăciunea, lăcomia, minciuna/înşelăciunea etc. şi traduc totul în epigrame, rondeluri, shaltiniene, fabule, parodii, sonete, senryu şi alte poezii vesele, caricaturi şi proze scurte umoristice.

Florin Alexandru, poliţist şi autor de romane detectivistice, are în cele câteva proze scurte un personaj comun, pe detectivul Florance Bebe Hogeac, care încearcă să înţeleagă şi să soluţioneze cazuri hilare, uimitoare, ce-l pun şi pe el, cu toată experienţa sa, în încurcătură. Traian Brătianu, jurnalist, doctor în istorie, scrie cu uşurinţă atât proză, cât şi poezie umoristică. Poantele sale ironice sunt savuroase: „Degeaba tu nu ai trăit/ Precis în lumea asta,/ Căci m-ai făcut om fericit/ Când mi-ai luat nevasta” (Mulţumiri); „Marea învolburată m-a scăpat,/ vara aceasta,/ de câţiva creditori”; „O cântăreaţă a făcut un turneu/ prin ţară/ a ieşit cu cântec” (Senryu). Petru Brumă, profesor de fizică, distins cu peste 25 de premii la festivalurile şi concursurile naţionale de umor, este prezent în această carte cu shaltiniene, sonete, parodii, epigrame. Scrierile sale impresionează nu doar prin calitatea umorului, ci şi prin structura prozodică. Iată cum parodiază, de exemplu, o poezie scrisă de Miron Radu Paraschivescu, Nevasta mincinoasă: „O credeam de fel cinstită/ şi la trup neprihănită./ [...]/ -N-o să-ţi fur, a spus, nimica./ Dar m-a păcălit gagica.// Mi-a luat pe rând, în porţii/ tihna zilei, somnul nopţii,/ din speranţe cât se poate/ şi iluziile toate./ Și-uite-aşa mă perpeleşte/ şi mă joacă-n vârf de deşte/ [...]// Mă visam sub clar de lună/ atingându-i coapsa jună,/ sânul lunecos ca napul/ fără să mă doară capul./ Iar acum de vovidenii/ am migrene şi vedenii.../ Mintea mi-am pierdut, cuponul/ ca să-i mângâi siliconul.// [...]// Ieri mă ameţise zborul.../ Azi, abia îmi trag piciorul/ de aşa democraţie - /câte mi-a făcut ea mie!/ Fufă, hoaţă, nevricoasă/ plece unde-o vrea, nu-mi pasă./ Dar mă-ntreb, mânca-i-aş gura:/ E mai bună dictatura?” (Democraţie mincinoasă). Florentina Loredana Dalian, poetă şi prozatoare răsplătită cu o mulţime de premii literare, inclusiv pentru proză umoristică, participă acum, îndeobşte, cu proze scurte spectaculoase, dar şi cu o parodie şi cu mai multe epigrame. Satirizează apetitul nostru pentru o tehnologie pe care nu reuşim s-o stăpânim şi, pentru o mai bună relaţionare autor-cititor, preferă naratorul autodiegetic drept instanţă fictivă. Iată un fragment din textul în care se povestesc păţaniile unuia ce şi-a cumpărat robot pentru a-i face treburile casei: „Într-o vreme, mai aduceam şi eu câte-o femeie acasă. Le-a pus pe fugă pe toate, că ba erau geloase, necrezând că e doar un robot, ba erau deranjate de indicaţiile pe care mi le dădea în timp ce… mă-nţelegeţi, că mi se ducea tot cheful când începea cu latitudinea, longitudinea, unghiul şi alte măscări asemenea. L-a speriat şi pe părintele […] văzându-i jumătatea de ţeastă împânzită cu circuite, când s-a aplecat, respectuoasă, să-i sărute mâna, de-am resuscitat la el o juma’ de oră” (Roboţica Andra-Gina). Ananie Gagniuc, fost şef al Cercului Militar Constanţa, fost redactor-şef la revista Marina Română,  fost director al Editurii Militare, în prezent amiralul umorului românesc, cum i se mai spune, autorul multor cărţi de umor, dar şi a şapte spectacole de comedie prezentate la teatre de revistă din ţară, scrie savuros orice gen umoristic ar aborda. Redau doar începutul unei proze scurte, toate textele lui fiind scrise în această manieră: „Dimineaţa, când mă trezesc, în primul rând… mă mir că mai trăiesc! Apoi mă ridic din pat şi, cu asta, termin gimnastica de înviorare. La toaletă nu mă uit în oglindă, să nu-mi stric ziua…” (O zi din viaţa unui umorist). Constantin Gornea, ofiţer militar, îi satirizează pe oamenii politici arătând că şi unul de-alde Lălălău poate ajunge ministru, chiar dacă din greşeală, doar pentru că tatăl lui avusese ideea să-i pună numele… Ministru. Iar într-o altă proză scurtă critică atitudinea iresponsabilă a mămicilor care cumpără fiicelor pentru banchet, la absolvirea şcolii primare, rochii scumpe şi sofisticate, pantofi şi alte accesorii asemenea şi le trimit la coafor, cosmeticiană etc. Constantin Iordan, profesor de matematică, autorul a 15 cărţi de matematică pentru elevi, face şi glume (în versuri) bune: „De când vaporul, cu chemarea/ l-a-mbolnăvit, fără remediu,/ Se culcă zi de zi cu marea/ Iar cu nevasta… în concediu” (Fidelitate). Liviu Kaiter, ofiţer de marină, este prezent în carte cu numeroase epigrame: „Multe guverne-n timp s-au străduit,/ Să-nceapă-autostrăzi – povară grea –/ Iar după licitaţii-au reuşit/ Să facă drumuri… pân-la D.N.A.” (Guverne şi autostrăzi). Caricaturistul Leonte Năstase deţine opt distincţii internaţionale, obţinute la saloane de umor organizate în diverse ţări. În 2002, la Saint-Just le Martel (Franţa), primeşte Grand Prix de Public la Festivalul desenului de presă. Revista Moftul Român i-a acordat un premiu şi l-a declarat Cetăţean de onoare al umorului românesc (2003). I s-a conferit medalia Meritul Cultural clasa I de către preşedintele României (2004) etc. Aşadar, un caricaturist cu care se mândreşte nu numai Dobrogea, ci întreaga ţară. Dan Norea, inginer IT, a obţinut numeroase premii la concursuri de epigramă, poezie, proză umoristică, haiku şi senryu şi este autorul mai multor cărţi de umor. În prozele scurte, arată că proştii, cu mintea lor odihnită, cu ticurile şi cu deficienţele lor,  pot supravieţui unor savanţi şi nu-i iartă pe scriitorii agramaţi şi inculţi. Nici în poeziile sale vesele nu-i uită pe cei certaţi cu şcoala: „La şcoală-s greu românii de pornit,/ Cultura generală-i în scădere,/ Iar agramaţii ce s-au înmulţit/ Aplică ridicarea la putere” (Probleme de matematică). Ion Ruse, ofiţer militar, preferă epigrama, deşi scrie şi alte tipuri de poezie umoristică. Nu pierde nicicum din vedere dinamica realităţilor vremii: „Sunt slabi profesorii, pe bune,/ Elevii sunt admişi, cu stolul,/ Și Anton Pann, de ei, ar spune:/ La fel ca turcu-i şi pistolul! (Realitate românească); „Un senator sau deputat/ Corupt, din ţară de la noi,/ Ar vrea să scape, achitat,/ De Judecata de Apoi” (Prin ordonanţă de urgenţă). Luminiţa Scarlat, care pictează pe piatră, pe marmură şi pe lemn, realizatoarea unor ilustraţii şi coperte pentru cărţi destinate copiilor, de umor, de versuri, este în acelaşi timp şi o bună creatoare de poezie umoristică (fabule, balade), preferându-le textelor în proză. Este un bun portretist: „Matilda… zici că-i tanc, nu fată mare/ Și face gropi la fiecare pas./ Ea poartă 44 la picioare/ Și are un dovleac în loc de nas.// De buze… se vorbeşte-n toată zarea/ Stârnesc furtuni şi valuri, vijelii,/ Iar gura ei ar înghiţi şi marea/ Dacă vreodată asta şi-ar dori” (Matilda se mărită!). Liliana Stoica, inginer navalist, deşi e la început, scrie… cu umor proză şi epigramă: „Chemat urgent de firma de transport,/ Tănţica pân’ la uşă îl petrece,/ Cu lacrimi pentru-al ei consort,/ Însă… de bucurie c-o să plece!” (Disimulare). Ion Tiţa-Călin, cunoscut jurnalist constănţean, autorul multor cărţi de umor (dar nu numai), premiat la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale ale umorului, satirizează realitaţile sociale, politice etc. nefireşti folosind cu abilitate hiperbola. Titlurile cărţilor/ textelor sale au o mare putere de sugestie şi stârnesc şi ele râsul. Iată două dintre titlurile prozelor din acest volum colectiv: „Doctoratul se cumpără cinstit, iar meseria se fură!”; „Ţară avem, doar popor ne mai trebuie!” Ionuţ-Daniel Ţucă, procuror, autorul câtorva cărţi de umor şi distins cu mai multe premii naţionale, scrie rondeluri şi epigrame şi face deliciul întâlnirilor culturale cu ironia sa fină: „Ţi-am înghiţit, bărbate, multe:/ Bătăi, scandal, beţii, insulte;/ Și-n mine cuibărit-ai teama/ Că… poate n-o iubeşti pe mama” (Violenţă domestică). Gabriela Vlad, inginer, membră a Uniunii Scriitorilor din România, scrie romane, poezie minimalistă şi texte umoristice. Cele trei proze prezente în volumul de faţă sunt inspirate din lumea marinarilor.  Roland Voinescu, marinar, autor a cinci piese de teatru şi autor de literatură umoristică, este prezent în carte cu o proză scurtă, în care îi satirizează pe protestatarii ce-şi doresc dărâmarea guvernului din motive străine de vinile adevărate ale cârmuirii.

Ca şi celelalte cărţi colective ale C.U.C.-ilor, şi aceasta, făcându-ne să râdem, ne face şi clipa mai frumoasă.  O doză bună de umor e sănătate curată!

Diana Dobriţa Bîlea

ianuarie, 2020

Clepsidra cu minutare * Gabriel Bratu 85 * Cartea cu prieteni

„Clepsidra cu minutare” -  cartea dedicată caricaturistului Gabriel Bratu, Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova, la împlinirea vârstei de 85 de ani, o carte cu prieteni, în care semnează 85 de umoriști și caricaturiști. Coordonator: Cornel Udrea. Este o carte minunată, frumoasă și elegantă, pe măsura talentului celui căruia îi este dedicată, apărută recent, la Editura „Napoca Star” din Cluj.
„Am senzația că dacă las creionul din mână sunt terminat.” (Gabriel Bratu) Păi de ce să-l lăsați, maestre? 
 

Gabriel Bratu – 85 -  „Pre mulți am să popesc!”

Acum, sincer, nu mai știu să vă spun dacă am visat, mi-am imaginat sau a fost de-adevăratelea. Și, până la urmă, contează?

Se făcea, adică nu se făcea, se auzea. Se auzea telefonul meu sunând. Mă căuta marele maestru al umorului centura 7 hohote, nimeni altul decât Cornel Udrea care, din motive numai de el cunoscute, îmi spuse să-i trimit moaca mea (a se citi caricatura) pe care vrea s-o facă celebră la emisiunea de radio pe care o realizează. Când te sună Cornel Udrea să-ți ceară așa ceva, e ca și cum ai prins de picior pe Dumnezeul literaturii umoristice, ți-ai văzut norocul pe viață etc. Nu se cădea să-l refuz, dar nici nu-l puteam servi, că n-aveam moacă. Am dat eu să scap, zicând că orice fotografie de-a mea i-aș trimite seamănă cu o caricatură, dar n-a ținut. Mi-a spus că, în caz de mare nevoie (nu de nevoie mare) să apelez la un alt maestru, de data aceasta al caricaturii în persoană. Al caricaturii de persoană. Al caricaturii. Păi cine altul decât decanul de vârstă al caricaturisților, domnul Gabriel Bratu, cu al său dubios personaj Popescu. Dar eu n-aveam treabă cu Popescu.

            Mă prezint pusă la țol în ușa dumnealui și cu moaca pregătită spre a fi „mortalizată”, bat și aștept cuviincios să mi se răspundă la fel de cuviincios.  Într-un târziu, se aude și vocea salvatoare:

-          Care vrei să intri, ai face bine să ieși!

Acum, eu neștiind dacă n-a fost doar o glumă (că doar și caricaturiștii sunt un fel de umoriști) sau, mă rog, o metaforă, dau să-mi forțez norocul, dar tocmai când pusesem mâna pe clanța ușii, vocea a tunat din nou:

-          Și după ce ieși, du-te și spune-i lui Udrea că azi nu mai primesc pe nimeni! M-am săturat de ipochimenii lui, unul mai profitor decât altul, care vor să le fac figura pe degeaba, ca să-i facă el celebri pe calea undelor. Cine-a mai pomenit așa ceva?

-          Dar, domnule Bratu – îndrăznesc - vin tocmai de la Slobozia, am bătut atâta cale...

-          Aaa, de la Slobozia?! Și ăsta crezi că-i un argument care să mă convingă să te transform în caricatură? Poate doar să te fac afiș! Voi ați votat-o pe caricatura de Viorica în proporție de 33%, fi-v-ar năravul de râs să vă fie! Caricaturi sunteți voi! Afarăăă!

Încasez binemeritata papară, dar nu mă las. Cum să ratez ocazia de a-mi face mecla distinsă cunoscută on-air? Iau taurul de coarne (a se citi ușa de clanță), apăs, deschid și atac dur, gata de fugă, la o adică:

-          Domnule Bratu, eu n-am venit să mă milogesc, am venit să vă ofer extraordinara șansă de a deveni dumneavoastră celebru, prin intermediul unei și mai celebre scriitoare care mi-s, adică e Miss, că a scris o carte „Miss Univers” și alte universuri.

-          Celebrăăă? Celebră?! – răspunde maestrul tăvălindu-se de râs. Atât de celebră, încât nici Popescu-al meu n-a auzit de ea. Zi, Popescule, ai auzit de... Miss Univers asta care ne-a trecut pragul? Ha, ha, ha! N-am mai râs de mult atâta.

Mă rog, nici ingratul de Popescu n-auzise de mine, nici servitoarea, nici mătura, nimeni! Dar tocmai de aceea nu trebuia să ratez ocazia pe care mi-o oferise Cornelul, însă la Gabriel Bratu nu mai aveam sorți de izbândă. De altfel, a și aruncat cu Popescu după mine și astfel am dispărut amândoi în lume și ne-am dus până hăăăt departe, tocmai la caricaturistul Marian Avramescu, dragul de el, care s-a-ndurat să mă tragă în creion (ia nu vă mai gândiți la măscări!), zicând „Eu te fac (nu fuck!) de nu te mai recunoști”.

Dar nu despre mine, nici despre Avramescu sau Udrea e vorba în această poveste. Ci despre această mare personalitate a lumii artistice românești, a cărui artă a încântat publicul zeci de ani și care probabil îl va mai încânta și mulți ani de aici încolo: domnul Gabriel Bratu, inseparabil de figura lui Popescu, de parcă ar fi siamezi, care pe mulți a popit, cum s-ar zice, căruia îi dorim (lui Bratu, nu lui Popescu) multă sănătate și la cât mai mulți ani creativi!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 12 noiembrie 2019

 

Încotro

În memoria poetului George Mihalcea

Nu știu de ce, poetule, când te-am văzut prima oară,

te-am asemănat unui conte rus;

eu, gură-spartă, ți-am și spus-o.

Nu știu de ce conte și de unde până unde rus.

Poate de la căciula de blană așezată puțin pe o parte,

poate de la ochii tăi verzi adumbriți de cearcănele poeziei.

Mi-am zis, atunci, în gând:

Pe mă-sa, ăsta se crede frumos!

Apoi m-am corectat: Nu, nu se crede, chiar este, și o știe.

Da' las' că-i trece,

frumusețea ne însoțește până la un punct,

după aia pa, pa!

Te-am revăzut după ani,

ascultând cum trimiteai către noi Poezia.

Mă, - zic - ăsta se crede poet!

Nu, nu se crede, chiar este, o știe și bine face.

Dar asta s-ar putea să nu-i treacă;

poezia, ca o a doua piele, lipită pe suflet,

te însoțește toată viața.

Într-o sâmbătă oarecare, printre atâtea râsete,

chipul tău de tragedian s-a apropiat,

mi-ai vorbit; păreai fericit, împăcat și... atât de uman.

Mi-am zis atunci: Ăsta se crede om!

Nu, nu se crede, chiar este,

și nici de asta nu se scapă ușor.

Într-o zi ai plecat și mi-a venit atunci să te-njur:

Pe toți zeii! Cine se crede ăsta de pleacă așa, ca un fur,

noaptea, fără să ne întrebe și pe noi, fără o vorbă, fără un vers?!

Dar nu te-am înjurat, căci mi-am amintit întrebarea ta din poem:

„Încotro s-o mai luăm,/ Doamne al meu?”

și m-am gândit că te-ai dus să-L întrebi...

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 03 ianuarie 2020