Parcă
s-a topit cerul. Oameni cu creiere încinse - câțiva, ăia care se presupune că-l
au - merg pe asfaltul încins, rumegând la gânduri cu miros de ars. N-au timp să
se aplece asupra zădărniciilor lor de azi și de totdeauna și, în general, nu se
pot concentra prea mult pe o idee. La 40 de grade Celsius e greu să gândești. Nu-i
vorbă, sunt destui care nu pot gândi nici măcar la temperatura și umiditatea de
confort. Dar nu asta-i marea problemă a omenirii. Nici dragostea nu mai e ce-a
fost, dac-o fi fost vreodată,-n aia a mă-sii! Azi se vinde la kilogram și la
preț redus. Da' tot n-are cine s-o
cumpere. Iar bezmeticilor ăstora de pe drum nici
atât nu le arde de ea. Nu azi, presupunând că le-o fi ars vreodată,-n pana lor!
Dincolo
de ferestre, marea majoritate a rămas în confortul casei, dacă și ăla o fi
confort. Femei grase și lăbărțate, neglijente, mirosind a tocană și-a usturoi,
mândre foc de talentele lor culinare, de bărbații lor burduhănoși tolăniți pe
canapele, cu berea și telecomanda la îndemână, copii neglijați de părinți,
lăsați în seama tabletelor, pe alocuri câte-o pisică ce-și lasă perii peste
tot, ori câte un câine privind trist pe geam la maidanezii ascunși și ăia de
soare... o-ntreagă faună ce pare topită și ea. La televizor se difuzează prostie
pe pâine și asta-i bine, altfel amărâții ar trebui să facă vreun efort de
concentrare și li s-ar întoarce înapoi cârnații îndesați cu toptanul, de parcă
ar veni sfârșitul lumii și-ar fi musai să-i găsească bine mâncați. Dincolo de
ferestre, viața curge monoton, dar cui îi pasă de asta? Câte unul mai râgâie,
altul și-o pune cu nevasta, fără niciun chef, așa, de plictis. Ce toropeală!
Nici
la ștrand situația nu-i mai fericită. Câțiva șmecheri care s-au încumetat sar în
apă cu plescăituri, urlă ca la stadion și apoi tac. N-au ce-și transmite unul
altuia. De muncit, nu mai muncește nimeni pe zăpușeala asta. Doar pe șoseaua de
centură, vreo două fete stau și ele în amorțeală, cu speranța că va opri
careva. Din când în când, mai oprește câte unul. Dar cei mai mulți întreabă de
preț, trântesc ușa și pleacă. Păi ce vreți, mă, viața s-a scumpit! Dacă vreți
mai ieftin, duceți-vă la amante! Dacă vreți gratis, duceți-vă la neveste! Porcilor!
În
parc, niciun foșnet, niciun ciripit. Nici păsările nu mai au chef de dragoste.
Doi moșuleți joacă table, fără nicio tragere de inimă. Parcă și piesele s-au
topit. Mai încolo, pe-o bancă, o tânără stă și pare că visează ca proasta cu
ochii deschiși. O fi visând, săraca, la iubire. Un vis topit.
Florentina
Loredana DALIAN
Slobozia,
17 august 2018
