Florentina Loredana Dalian

miercuri, 20 iunie 2018

Clubul de lectură


Onorată de invitația domnului Mihai Stăncescu la Casa Cărților (Librarium) din Slobozia, în cadrul Clubului de lectură. Am ales pentru acest prilej un autor ialomițean semnificativ: Constantin Țoiu și al său roman „Galeria cu viță sălbatică”. 



duminică, 17 iunie 2018

Axis Libri 2018


Festivalul de carte „Axis Libri”, Galați, 16 iunie 2018



Editura „Eikon”, Valentin Ajder, Christian Crăciun și alți autori eikoniști, în cadrul unui moment ce a cuprins recitaluri și lansări de carte, în prezența unui public numeros și interesat, ascultând de-ale literaturii pe aleea cu tei din apropierea falezei. Și eu pe-acolo, cu un scurt recital din „Domnișoara Nimeni”. Mulțumesc, Eikon!








vineri, 15 iunie 2018

Sunt liber, doamnă


Pub „Universitate”, la terasă. Câteva mese, ocupate de tineri. Studenți, zglobii, frumoși. Poate inconștienți de frumusețea anilor pe care-i trăiesc acum. Își vor aminti și ei de anii aceștia cu aceeași bucurie și strângere de inimă care mă încercă pe mine la mai bine de 30 de ani? Desigur, altele erau vremurile. N-aveam pub-uri, n-aveam mai de niciunele, dar aveam anii aceștia tineri și lipsiți de asperități. Cum s-au dus! Dar cum există - urmă neștearsă în noi!
Spre masa noastră se îndreaptă un om al străzii, genul pașnic, cunoscut: tot o zdreanță, tot o nepăsare (cel puțin aparentă). Cere o țigară. O scot pe ultima din pachet și i-o aprind, după ce-i cer acordul. Mulțumește, urează de sănătate și se depărtează. Îl văd dansând fericit, cu ochii într-o vitrină. Nu știu de unde îi vine fericirea aceea, dar gestul comic (era mai mult scălâmbăială, decât dans) îmi stârnește zâmbetul larg și îmi induce o stare de mai bine. „Iată un om liber!” îmi spun. Nu depinde de nimeni și de nimic. Nu se teme: că și-ar putea pierde slujba, casa, banii, pe cei dragi... Dacă vrei să-i dai o țigară, bine, dacă nu, nu. Dacă cineva îi azvârle un os, bun ce-o fi. Dacă nu, ce-am avut și ce-am pierdut? Ca să poți trăi astfel, pesemne ai nevoie de detașarea unui sfânt.
După ce ne ridicăm de la masă, bărbatul care mă însoțește îi oferă 10 lei (fără ca el să-i fi cerut). Omul străzii îi primește cu o bunăvoință regească. Face un gest din mână, ca și când i-ar face un hatâr celui care oferă: Bine, fie, îi iau, te salvez de ei, nu cumva să pice pe jos, să te-apleci și să te doară coloana. Ne amuzăm de „favoarea” care i s-a făcut. Și iar mă gândesc: câtă libertate în gestul acesta! Și - conștient sau nu - omul străzii are dreptate. Căci binele pe care îl faci, ți-l faci în primul rând ție. Ni s-a spus clar că se întoarce însutit.
Nu mi-am permis niciodată libertatea de a mă strâmba într-o vitrină din moțul capitalei. E drept că nici n-aș fi dispusă să plătesc prețul pentru a mi-o permite. Pesemne, dacă l-aș întreba pe omul străzii, răspunsul lui ar veni firesc: „Sunt liber, doamnă!” La extrema cealaltă, se află aceia legați cu o mie de lanțuri (și mă gândesc îndeobște la cei care au participat ieri la mitingul absurdului): lanțul ignoranței, al prostiei, al fricii, al coloanei îndoite, al cerșetoriei deșănțate, al hoției și al nesimțirii. Multe, prea multe lanțuri.
Că tot veni vorba: unde să mai încapă lanțul poeziei? Ieri a fost o zi în care românii au avut două preocupări majore: să se uite la miting și la meciul lui Halep. Două extreme, două efuziuni aflate la poli opuși, două fericiri iluzorii... unde mama zmeilor să mai încapă și poezia?! Unde echilibrul sufletesc, acest fragil mers pe sârmă? Nu-mi plac extremele, așa că nu m-am uitat la niciuna. Dar, evident, mi-au apărut pe facebook imagini și comentarii de la ambele. Mi-a ajuns. (Aici, știu c-o să mi-o iau, dar abțineți-vă! Înjurați doar în gând, eu n-am înjurat pe nimeni). Și nu mă pot împiedica să mă întreb de ce au coincis cele două evenimente? Cine a stabilit data mitingului a știut bine ce face. Un fel de: „Stați liniștiți la locurili voastre!” (Și uitați-vă la tenis!). Dormiți! Cineva lucrează pentru dumneavoastră! Și, evident, ne lucrează pe noi toți.
Ferice de omul străzii care se scălâmbăie în vitrina de la Universitate! El n-are habar de toate astea. Nici nu-l interesează și nici n-ar avea de ce. Atâta doar, din când în când, mai adresează câte o-ntrebare: „Dai și tu o țigară?”

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 10 iunie 2018

(Apărut astăzi, 15 iunie 2018, în revista „Leviathan”)
https://leviathan.ro/sunt-liber-doamna-de-florentina-loredana-dalian/

joi, 31 mai 2018

„Domnișoara Nimeni” la Bookfest 2018



Singuri, fluierând

Bookfest, București, 30 mai 2018






Ieri, la Bookfest, la recitalul poetic din „Domnișoara Nimeni”, Valentin Ajder (directorul editurii „Eikon”) a relatat o poveste spusă cândva de poetul Grigore Vieru: „Într-un tramvai, un om fluiera. De fapt, acela era singurul normal printre cei mulți care erau fie crispați, fie absenți, fie preocupați de te miri ce probleme cotidiene.”
Ne-am aflat și noi pe o scenă - AGORA - unde am încercat să ducem poezia în sufletele oamenilor. Șapte spectatori, adică 100% din cei prezenți, chiar s-au bucurat. În rest, câțiva trecători pasivi, veniți la Târg ca la piață, să vadă ce se mai vinde, cât mai e prețul cepei sau usturoiului. Vreo doi așa-ziși prieteni care se fac că nu te văd, alți rătăciți cu cine știe ce scop... Cărțile, multe, frumoase, tentante și la prețuri reduse, stau pe rafturi precum gheișele de lux în alcovuri, așteptându-și clienții. Dar aceștia nu se opresc, întrucât la colț de stradă se vând mult mai ieftin prostituatele, ce dacă vulgare și nespălate. „Prostituatele” societății în care trăim sunt multe și de toate felurile, începând cu oferta mediatică și terminând cu bârfele de doi bani de la scara blocului.
Suntem un popor bolnav. Mai grav decât asta e că nu vrem să ne facem bine. Singura șansă de înzdrăvenire stă în credință, educație și artă. Dar cui îi arde? În ciuda acestui fapt, mai sunt câțiva încăpățânați care își fac treaba, indiferent de vremuri și conjuncturi, iar alți câțiva care îi susțin cum și cu ce pot. Mi-am amintit ce povestea Dan Puric, că a găsit într-o duminică, un preot slujind singur într-o biserică de țară. Da, acelor câțiva nu le rămâne altceva de făcut decât să fluiere singuri (dar nu aiurea) în tramvai. La ce folosește asta... nu știm! Dar, cu siguranță, știe Dumnezeu.

Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 31 mai 2018