Festivalul
Internațional al Aforismului, ediția a treia, octombrie 2019
„Peline, dragă
peline,/ amară-i frunza pe tine...”, zice un vers popular și nu zice greșit, am
gustat și eu planta, sub formă de ceai, și era gata să-mi deversez intestinele.
Dar are scriitorul Ștefan Mitroi un titlu de roman - „Dulce ca pelinul” - un
oximoron, desigur. Cunoscându-l pe domnul Eugen Doru Pelin, aș zice că-i dau
dreptate scriitorului Mitroi, în defavoarea autorului anonim și popular. Acum,
nu vă grăbiți să mă judecați, ori să-l judecați pe dumnealui, nu l-am gustat,
dar am gustat din roadele eforturilor sale și a rezultatelor excepționale în
domeniul culturii și educației. Desigur, mulți dintre cititori, în special
aceia care „se dau pe internet”, au aflat despre manifestările artistice,
culturale și educative de la Ateneul Tecuci al Fundației „Pelin” al cărei
președinte este. Am vrut să zic „pe care o conduce”, dar nu ar fi fost expresia
corectă, m-am convins de aceasta cu ocazia participării la cea de a treia
ediție a Festivalului Aforismului de la Tecuci, care s-a desfășurat la început
de octombrie. Domnul Pelin nu conduce, ci face tot ceea ce este de făcut:
susține financiar, adună oameni, îi servește (cu mâncare, cafea, vin), se duce,
se întoarce, dă cu mopul, în costum și cravată, când este solicitat, urcă pe
scenă și spune câteva cuvinte, face poze, cară cutii, desface pachete, oferă
cărți, trofee, face conversație, și multe altele, toate acestea cu zâmbetul pe
buze și cu o mulțumire care i se citește permanent pe chip. Nu vorbesc despre
un extraterestru, ci despre un om ca toți oamenii, dar parcă altfel, care, pe
deasupra, e caracterizat și de modestia oamenilor cu adevărat mari, importanți
și generoși. Fundația „Pelin”, cu al său Ateneu, este o oază de normalitate, de
frumusețe, de aer curat, de spiritualitate înaltă, într-un oraș despre care
taximetriștii - acești istorici locali de ale căror povești nu mă lipsesc
niciodată când merg într-un loc străin - mi-au spus că: „este un oraș mort”, „e
oraș de țigani”, „nimeni n-a făcut nimic de 30 de ani încoace pentru Tecuci”,
„înainte avea 55.000 de locuitori, iar acum mai are 35.000”, sau „în afară de
maică-mea, nu mă mai leagă nimic de Tecuci, deși familia mea trăiește aici de
200 de ani”. Ascultându-i pe acești taximetriști, m-am întrebat cum să ai
curajul și pretenția să aduci cele mai înalte valori ale artei contemporane
(dacă e să ne gândim numai la muzicienii care au călcat și urmează să mai calce
pragul Ateneului), într-un astfel de loc. Dar îmi răspund, spunându-mi că
tocmai asta e provocarea cea mare. Nimeni nu se miră dacă faci artă în moțul
capitalei ori prin marile orașe europene. Voi lăsa pe altădată aceste
întrebări, la care domnul Pelin mi-a promis și niște răspunsuri, într-un
interviu pe care îl vom face, iar acum mă voi referi numai la prilejul cu care
am cunoscut eu Fundația „Pelin”, și anume: Festivalul-concurs de aforisme. Aforisme
cu Pelin, vasăzică.
Deși
invitată și în anii anteriori, deși cuprinsă cu aforisme în toate cele trei
antologii apărute în urma concursurilor, abia anul acesta am reușit să ajung la
festival. Prima zi a fost dedicată elevilor. Am asistat la o frumoasă
reprezentație susținută de elevi ai mai multor școli, un rezultat al implicării
lor încă de la ediția anterioară. Nu mai este, cred, nevoie, să subliniez
efectul benefic în plan educativ al acestei implicări. De altfel, a doua zi,
programul a debutat cu vizita scriitorilor invitați, distribuiți în grupuri de
4-5, la șapte școli din Tecuci și împrejurimi. Ecourile au fost favorabile din
partea tuturor. Eu am participat, împreună cu scriitorii Vasile Ghica din
Tecuci (organizatorul și inițiatorul festivalului), Petruș Andrei din Bârlad și
Gheorghe Mârzac din Iași, la Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” din Tecuci.
Amfitrioană a fost chiar doamna directoare a liceului, iar partenerii noștri de
dialog au fost elevi din clasele a XII-a și a VIII-a. Doamna profesoară a făcut
o scurtă introducere, prezentându-le copiilor speciile literare scurte:
aforismul și epigrama, iar scriitorii prezenți au exemplificat citind aforisme,
poezii și epigrame. Întrucât toți scriitori, cu excepția mea, erau și
profesori, aceștia au răspuns la întrebarea unei eleve: „Ce v-a determinat să
vă alegeți această profesie?”. S-au depănat amintiri frumoase, dar care au avut
și un caracter instructiv pentru elevi, în ceea ce privește alegerea meseriei.
După
masa de prânz, două lansări de carte, antologii de aforisme: Daniela Toma -
„Identități”, editura Art Creativ și Ionuț Caragea - „Aphorismes Roumain d'aujourd'hui”, antologie româno-franceză a cărei
traducere în limba franceză a fost asigurată de eminentul traducător Constantin
Frosin, apărută anul acesta la editura „Stella Maris” din Franța și în paginele
căreia am onoarea să mă regăsesc printre cei 40 de aforiști. Scriitorul Ionuț
Caragea a subliniat faptul că această carte, care a beneficiat și de prefața și
de cronica unor distinși scriitori din Franța, este o carte „vie”, a cărei
viață nu a sfârșit pe un raft, ci ea se vinde, inclusiv pe Amazon. Iar domnul
Frosin, prezent la această lansare, a spus că pentru domnia sa, a fost o reală
plăcere traducerea aforismelor cuprinse în antologie.
A urmat
o dezbatere literară despre aforism, susținută de scriitorii: Mircea Coloșenco,
Elis Râpeanu, Constantin Tudorache și Traian D. Lazăr, moderați de neobositul
Vasile Ghica.
Festivalul
a continuat la Ateneu, cu turnirul aforiștilor. De dimineață, autorii
înmânaseră domnului Ghica trei pagini a câte 10 aforisme, care au fost
jurizate, pe bază de motto, fără a se cunoaște autorul, după care juriul a ales
trei dintre ele pentru finală. Am avut surpiza (chiar da, nu mă așteptam!) să
mă număr printre cei trei. Turul doi s-a desfășurat astfel: Fiecare dintre
finaliști citea, la alegere, una dintre cele trei pagini, iar publicul prezent
trebuia să voteze pe unul singur, prin ridicarea mâinii. De data aceasta,
surpriza a fost și mai mare, întrucât cele mai multe mâini ridicate în sală au
fost pentru mine, ceea ce m-a plasat pe locul I. Am pus asta pe seama faptului
că aveam mulți prieteni în sală, deși ei au spus că au votat „pe bune”. Oricum
ar fi, e o bucurie. Și a avea prieteni e chiar o bucurie mai mare decât a fi un
bun aforist. Pe locurile II și III s-au clasat ceilalți doi finaliști, ale
căror aforisme au încântat audiența, dar care probabil au avut mai puțini
prieteni decât mine: Pompiliu Comșa și Letizia Coza. Momentul de trecere până
la premierea concursului desfășurat conform regulamentului a fost asigurat de
un concert de pian susținut de pianista Mădălina Pașol și de câțiva mici
pianiști pregătiți de domnia sa și de o doamnă profesoară (Dănilă, dacă am
reținut bine) din Tecuci. Muzica a fost foarte bine primită și interpretările
apreciate și mult aplaudate de cei prezenți.
În
fine, festivitatea de premiere, peste care s-a trecut puțin cam repede și cam
în grabă (e drept că lumea era destul de obosită). Păcat că premianții nu au
mai citit cele 5 aforisme de fiecare! Premianții au fost mulți, din
motive de spațiu nu îi voi numi aici (cu siguranță îi vor publica oganizatorii
și se află și în antologia festivalului), marele premiu fiind acordat la nu mai
puțin de... patru aforiști. Eu am obținut premiul revistei „Spații Culturale”
din Râmnicu Sărat și țin să mulțumesc și pe această cale scriitorilor Valeria
Manta Tăicuțu (redactor șef) și Nicolai Tăicuțu (redactor). De asemenea, alese mulțumiri
Fundației Pelin, al cărei slogan este educație creștin-europeană fără frontiere,
președintelui acesteia, Eugen Doru Pelin, președintelui Festivalului, Vasile
Ghica, președintelui de onoare al festivalului - prof. univ. dr. Constantin
Frosin, și juriului, alcătuit din 4 persoane, din care a acceptat să i se
divulge numele doar domnul Constantin Tudorache.
Dincolo
de partea oficială, m-am bucurat de revederea sau întâlnirea pentru prima dată
și a altor confrați, în afară de cei numiți până acum: Dorel Vidrașcu, George
Drăghescu, Ionuț Calotă, Gina Zaharia, Adrian Răcaru, Mihai Batog Bujeniță,
Cornelia Ursu, George Terziu, Pompiliu Comșa, Alina Breje, talentata Irina care
ne-a încântat cu improvizațiile sale pianistice și cu pasiunea ei pentru artă, precum
și alții pe care îi rog să mă ierte dacă nu mi i-am amintit acum.
Seara, după încheiera festivalului, am
mers, împreună cu Letizia și Irina, la bibliotecă, unde avea loc Noaptea
Bibliotecii, iar invitatul de onoare era Horia Zilieru. L-am ascultat puțin,
apoi pe poetul tecucean Sterian Vicol și am vizionat un clip video in memoriam
Dionisie Duma, cu această ocazie aflând și eu de poezia sa sensibilă și cu
mesaj puternic și care, pusă pe muzica adecvată ca fundal, a impresionat
profund asistența. Voi încheia cu două versuri care m-au fascinat în mod
deosebit: „Bobul de grâu se coace și-l doare/ Matamorfoza trecerii-n pâine.” De
fapt, mi se pare unul dintre cele mai frumoase aforisme.
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia,
5 octombrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu