NOI, POETELE

Parodie după poezia „Noi, poeții”, de Armina Flavia Adam 

Noi, poetele, în viață
Clasice, precum se știe,
Arătăm ca o paiață,
Spaima ciorilor din vie.

Și când scriem versuri nude,
Vai și-amar de cititori!
S-ar preface-n paparude
Și-ar muri de mii de ori.

Căci decât să ne citească,
Ei ar vrea, pe pipăite,
Alte „versuri” să găsească:
Buze dulci, calde ispite...

Și decât să stea pe vatră,
Citind versuri amețite,
Ar dori să meargă-n șatră,
La țigănci ferchezuite.

Și decât un foc prea mare,
Care arde-n paie ude,
Le-ar aprinde-o lumânare
Cărților de paparude. 

Florentina Loredana Dalian 
Slobozia, aprilie 2019

Poezia parodiată

NOI, POEŢII

de Armina Flavia Adam

Noi, poeţii, n-avem viaţă,
Numai moartea ne îmbie
Atârnând ca o paiaţă,
Spaimă viţelor-de-vie.

Hămesiţi de sensuri crude,
Roadem miezul din cuvinte;
Deghizat în paparude,
Sâmburele gri ne minte.

Înghiţim în treacăt cerul
Dibuit pe pipăite,
Cum topesc în roşu fierul
Două buze obosite.

Mestecăm pe săturate
Visul descântat în piatră
Sub baticuri înflorate,
De ţigăncile din şatră.

Arde-le-ar să le tot ardă
Focul inimii-n suflare,
Spiritelor prinse-n hoardă
Când le-aprindem lumânare!