Parodie după poezia „Dragoste cu ferestre deschise” de Camelia Florescu
Iubire,
din memorii indecise,
Din
câțiva neuroni pe care-i am,
Adeseori
cu pleoapele deschise
Îmi
amintesc ce visuri răscoleam,
Cum
clape peste clape încasam.
Cu
permanenta mea nedumerire,
Privind
necunoscutele-ți poteci,
Îmi
amintesc adesea cu uimire
Ce
cătrănită mai eram că pleci.
Stafie
zici c-ai fost, de bună seamă,
Și
parcă nici măcar nu am mâncat
Un
sac de sare-n doi, ci-o biată zeamă,
Cât
timp cu preșul tu m-ai tot plimbat.
Cu
mari sudori și ud până la piele,
Cu-o
sete ce nicicând nu se stingea,
Îmi
amintesc bărbatul vieții mele,
Ce
sticle peste sticle îmi cerșea.
Toți
zeii îmi venea să-i strig deodată,
Să
mă-narmez cu-o bardă și-un cuțit,
Când
mă trezeam tot la o parte dată,
Cu
trupul de iubire țepuit.
Și
când m-am îmbătat și eu o dată,
Cu
gura larg deschisă ai rămas,
Te-ai
rușinat o clipă și de-odată
Peste
iluzii clapa iar mi-ai tras.
(Florentina Loredana Dalian)
Poezia parodiată:
Dragoste cu ferestre deschise
Cu genele de iarbă și-așteptare
Cu ochii de trifoi topit pe geam
Îmi amintesc de mine în vâltoare
Cum ierni tocmite aspru, răscoleam
Cu neștiută verde nemurire
În carnea noastră despicând poteci
Îmi amintesc de mine cu uimire
Cum dogoram sub pași de lespezi reci
Cu umblet de stafie fără teamă
Din lacrimi deschizând ferestre larg
Îmi amintesc că nu eram de-o seamă
Când mi-ai aprins tot lemnul din catarg
Cu susur de râu alb rotind cascade
Din trupuri dând simbrie și alean
Îmi amintesc bărbatul cumsecade
Ce m-a iubit cerșindu-mă viclean
Cadrane de memorie deodată
S-au răsturnat sub maluri de cuțit
Și m-am surprins sfioasă, demodată
Cu trupul de iubire-mpodobit
Și au rămas ferestrele deschise
Pe ziduri sunt doar umbre de sărut
Perdelele cuvintelor permise
S-au rușinat și-n dor s-au prefăcut
(Camelia Florescu)
Explicație: Când am scris-o, am luat, din greșeală, titlul poeziei Cameliei drept prim vers, de aceea mi-au ieșit 5 versuri în prima strofă. Și n-o mai schimb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu