marți, 22 mai 2018

Parnas XXI - Domnișoara Nimeni

FLORENTINA LOREDANA DALIAN - DOMNIȘOARA NIMENI

Florentina Loredana Dalian – Domnișoara Nimeni (editura „Eikon”, București, 2017): „Domnișoara Nimeni”, recentul volum scos de Florentina Loredana Dalian,
pare să aibă ca temă fundamentală creșterea/ devenirea într-o lume pe care
imaginația o transfigurează doar din rațiuni poetice, pentru a-i păstra
sâmburele de mister: lanul verde al copilăriei devine simbol pentru speranță și
visare, pentru regăsirea unei stări de spirit aducătoare de pace și echilibru
în dezordinea ontică. (…) Femeie-copil, femeie-prototip pentru artiști, soți
sătui de neveste ori simpli visători cu sângele încă fierbinte, „domnișoara
Nimeni” este, deopotrivă, o ipostază feminină a îngerului condamnat să se
târască fără aripi într-o lume a canonului veșnic, a demonului (dualitate de
sorginte romantică) sau a femeii de rând, capabile de gesturi eroice, dar și de
atitudini mundane. (extras din recenzia semnată de scriitoarea Valeria
Manta Tăicuțu)

Erai tânără, Joretta...

Rochiţa cu buline

atârnă inutilă în cui.

Erai tânără, Joretta,

puneai aripi la vise

şi buline pe rochii.

Buline albe pe negru,

buline negre pe rochia roşie

sau pe cea galbenă...

Erai tânără, Joretta,

nici că-ţi păsa.

Pas de deux, pas de trois –

cam aşa îţi mânai visele de la spate.

Purtai tocuri înalte pe asfaltul încins,

călcai pe lăcrămioare,

râdeai de azalee,

în ochi, cerul ţi se prefăcea în noapte

cu zănatice stele.

Aveai o inimă atât de mare

că încăpea în ea tot Oceanul

şi tot mai rămânea loc.

Erai frumoasă, dar nu ştiai,

şi asta-ţi sporea frumuseţea.

Te uiţi, acum, la rochiţa din cui,

care nu te mai încape,

cum nu te mai încap visele intrate la apă.

Doar inima a rămas aceeași.

O, erai atât de tânără, Joretta!

Vârstă a anilor mei 20

Te mai găsesc uneori, vârstă a anilor mei 20,

prin ruina unui gând sau într-o fotografie îngălbenită,

te privesc cu părere de rău că te-am trădat,

când tu erai atât de frumoasă, de liberă...

Ți-am nesocotit toate darurile,

am făcut alegeri haotice,

te-am jucat la zaruri

și te-am pierdut.

Dar nici tu, ingrato, nu m-ai prețuit!

Eram gingașă, mergeam pe tocuri de 10,

învățam grețoșenii inginerești,

zicând că precis asta-nseamnă fericirea!

Când colo, m-ai legat cu o mie de lanțuri,

m-ai mințit cu o mie de visuri

și n-ai dat doi bani pe inocența mea.

Te mai visez uneori, vârstă a anilor mei 20!

Te-am iertat demult,

căci numai îmi păreai veșnică

în straiele tale atât de strălucitoare!

Capriciu de vară

Uneori mai trec pe lângă locul acela pustiu,

ferit de ochii lumii.

În arșița verii mi se năzărește toamna

cu frunzele ei zburate peste câmpie.

Câte sute de anotimpuri vor fi trecut

între atunci și acum?

Același ceas vechi, neîntors la timp,

ne ticăie în timpanele amintirii.

Nu ne-am schimbat.

Suntem doar mai bătrâni cu vreo două zădărnicii

și îmi pare că iubirea e o bomboană cu vișine.

Citește mai multe versuri și profilul scriitoarei aici: Florentina Loredana Dalian

Utilizarea integrală sau parţială a articolului
publicat este permisă numai cu acordul autorului.