Florentina Loredana Dalian

luni, 11 septembrie 2017

Gutuile mele, candele




Era întuneric, venisem cu mama din alt sat, satul copilăriei, al bunicilor,
simțeam ca o alungare din Rai și răcoarea nopții și frunzele toamnei,
mi se spusese că trebuie să ne mutăm, că voi merge la școală,
eu suspinam după cățelul meu care rămăsese în poartă, nedumerit,
iar lumea cea nouă mi se părea mult prea mare pentru păpușile mele.

Femeia aceea străină mă luase în brațe și mă purta printr-o casă străină,
a deschis larg o ușă - ăsta-i salonul, mi-a spus.
Parfumul gutuilor a năvălit deodată peste nedumeririle mele,
am inspirat adânc, dar era întuneric și necunoscut acolo,
m-aș fi dorit la noi în polată, lângă soba arzând...

Când deodată, s-a luminat întunericul, zeci de candele au răsărit
inundându-mi privirile speriate. Erau gutuile, gutuile toamnei,
așa cum le știam și din satul meu. Mi-am zis atunci
că nu e totul pierdut, că, de vreme ce sunt gutui și în casa aceea străină,
nu poate fi chiar așa de rău. Și n-a fost.

Gutuile mele, candele luminând întunericul salonului,
au alungat balaurul, au pus un pod între lumi, iar trecerea a fost mai ușoară,
mai blândă și cu parfum de gutui.
Iar școala și ea a fost o gutuie: un fruct bun la gust, cam înecăcios uneori
și care dă să-ți rămână-n gât, de care te saturi destul de repede,
dar care face lumină în bezna minții, precum gutuile mele ca niște candele,
în salonul întunecat.

FLD, Slobozia, 10 septembrie 2017

Pictură de Nicolae Tonitza

4 comentarii:

  1. Acei ani... mult rămași în urmă și după care ne e atâta dor, acum , chiar au parfumul gutuilor de odinioară.

    RăspundețiȘtergere
  2. Precum candele, acele gutui
    (poem inspirat de cele scrise de tine)

    De mână cu mama... Oare câți ani?
    Plecasem din sat. E o viață!
    Păpușile mele ca mici orfani
    Aveau să-mi suspine în față.

    Eu suspinam după cățelul meu
    Rămas în poartă, nedumerit
    Dar după câteva zile, nu eu
    La țară, în poartă, a sosit.

    Plângând prin străini la fel suspinam
    Și-am vrut să mă-ntorc după mama
    M-au atras gutuile de la geam
    De le-am strâns în brațe bag seama.

    M-aș fi dorit la noi în polată
    Lângă soba arzând... tu și eu.
    Cu brațul de gutui ca în haltă
    De miroseam a toamnă mereu.

    De atunci prin livezi surp doar vise...
    Tot de-atunci tragi perdeaua la geam.
    Mă frământă că numai atinse
    Buzele-au ars... Mai știi ce spuneam?


    RăspundețiȘtergere