Florentina Loredana Dalian

miercuri, 8 martie 2017

Semnal editorial - „Miss Univers”



A ieșit de sub tipar cea de a șaptea carte a mea (de fapt, al șaselea titlu): „Miss Univers”, volum de proză umoristică, prefațat de Președintele Uniunii Epigramiștilor din România, domnul George Corbu. Volumul a apărut la editura „Dobrogea” din Constanța și poartă pe coperta a IV-a sigla Clubului Umoriștilor Constănțeni „Prăvălia cu Umor”. Redactor de carte: doamna Floare Brânză, tehnoredactare și coperta: domnul Daniel Brănescu.
Mulțumesc generoșilor sponsori care au contribuit la tipărirea cărții!
Primul semnal editorial a apărut în ziarul „Cuget liber” din Constanța, pentru care mulțumesc jurnalistului Ion Tița-Călin.
Scriitoarea Florentina Loredana Dalian este unul dintre reprezentanţii de frunte ai prozei scurte satirico-umoristice româneşti. Este de profesie inginer chimist și locuiește în Slobozia, județul Ialomița. A publicat în numeroase reviste din ţară şi străinătate. Este membră a mai multor asociații culturale și literare, printre care şi Clubul Umoriştilor Constănţeni.
A fost premiată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale şi a publicat volumele: „Şi copiii se îndrăgostesc” (2008), „Aceeaşi lună peste sat” (2010), „Scrisori netrimise” (2011), „A unsprezecea poruncă” (ediţia I 2012 şi ediţia a doua 2014) şi „Înainte de magnolii” (2014).
Ultima sa apariţie editorială este volumul „Miss Univers”, care cuprinde 19 proze scurte umoristice savuroase. Cartea apărută sub îngrijirea Editurii Dobrogea, din cadrul societăţii „Cuget Liber” Constanţa, se va bucura, cu certitudine, de un mare succes la public.”
Dacă domnia sa are sau nu dreptate, vor hotărî cititorii după ce vor fi citit-o. Vă invit la lectură, așadar.
Deocamdată, primul cititor este Fălcuță, câinele care are misiunea s-o păzească. :)

Slobozia, 08 martie 2017




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu