Florentina Loredana Dalian

joi, 25 februarie 2016

Ultima bancă, rândul de la geam



In memoriam Ștefania Papacioc




    
Această fotografie a fost realizată în 13 mai 2006, la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului, la Colegiul „Mihai Viteazul” Slobozia. Sunt eu (stânga), împreună cu Ștefania Papacioc, colega mea de bancă din clasele X-XII. În vara acestui an, vom avea întâlnirea de 30 de ani. Dar locul Ștefaniei va fi gol, deoarece ea a plecat, ieri, la Domnul.

     Astăzi ne-am întâlnit, câțiva foști colegi, la Capelă, iar sâmbătă va fi condusă pe ultimul drum. Atâtea amintiri, atâtea vorbe nerostite și niciun cuvânt pe care să-l pot rosti acum. Tăcerea a pus lacăt cuvintelor și mă încearcă aceeași înmărmurire în fața „marii treceri” ca atunci, la începutul clasei a X-a, în fața întrebării ei directe: „Vrei să fii colega mea de bancă?”

     Dumnezeu s-o odihnească!




                                            Slobozia, 25 februarie 2016

Ceva



Ceva se reînnoiește,
ceva se reaprinde,
ceva arde vâlvătaie
și iar drumurile-n pantă par ușor de urcat,
obstacolele - floare la ureche de sărit,
lumea - lesne de ținut la degetul mic;
păsările călătoare se-ntorc la cuib,
din nou, de nicăieri, se-aude cântul mierlei
și iar înfloresc magnoliile-n iarnă.
Ce mama zmeilor?!
în cele din urmă m-am dumirit ce-i
cu aceste anomalii simptomatice:
ca unele boli, există și iubiri incurabile.
Fii bărbată! - mi-am zis,
chiar am fost, până-am înțeles
că poezia mea incurabilă ești tu.


Slobozia, 25 februarie 2016

marți, 23 februarie 2016

Rața Magdalena, pânza de păianjen, Nevermore și alți extratereștri


Cronică de Stână – 19


 Maltezi, 20 februarie 2016

 


Cum bine zicea cine zicea, bărbații sunt de pe nu știu unde, iar femeile din partea opusă. În cazul nostru, sâmbătă, 20 februarie a.c., femeile (eu și Carmen) erau în mașină, parcate cât să nu le salte Comunitara, bărbații (Dobre și Costel) erau la șosea, uitându-se, chipurile, după noi. Până la urmă, ne-am găsit cum ne-am găsit, și-am demarat, în bombănelile mele, spre Stâna lui Florin din Maltezi. Eu răcită-cobză, nădăjduind, ca fraiera, că Florin o să mă primească într-o cameră super-încălzită, dacă tot îi fusese așa dor de noi, că doar nu ne mai văzuserăm de anul trecut. Ei, aș! Când am analizat situația la fața locului, am constatat - vorba lui Dobre - că teracota sobei se încălzise de la ibricul cu țuică fiartă introdus în cuptor. E drept că, de ochii soacrei, pâlpâia și-o flăcăruie în compartimentul pentru combustibilul solid.
       Dar ce mai contează? Ne-am reîntâlnit, am fost împreună, cu tot cu poeziile noastre, cu poeziile altora (Marin Sorescu, din care a citit Costel), cu rața Magdalena, veche de 15 ani, cu pisoiul Nevermore (fiul lui Carmen, Carmen pisica, nu poeta), cu câinele care se crede oaie și cu restul lighioanelor. După ce ne-am ospătat conform protocolului de la Stână, am făcut o plimbare pe moșie, împreună cu nelipsiții câini, din ce în ce mai mulți, ba încă și trei rânduri de proaspăt fătați. Păi bine, Florine, cum era legea aia cu un singur câine la stână? Cum ai fi ales tu, dacă nu se abroga legea aia cretină, din zecile de câini, pe acela, unul singur care să rămână? Mi-i și imaginam pe amărâții ceilalți alungați, plângându-și soarta după modelul „Ciobănaș cu trei sute de oi”, în varianta adaptată vremurilor: „Parlament cu cinci sute de boy /Când vii şi dai cu legea după noi,/ De-i vedea o turmă, draga mea,/ Spune-i că m-am depărtat de ea.” Semnează: Buzulică, Lory, Dalila, Țiganca, Picioruș și ceilalți, cum i-o fi chemând. Ei, bine că n-a fost cazul!
       Un moment deosebit l-a constituit hrănirea lighioanelor (mă rog, Florin le spune copii), va să zică: oile, caprele, vițeii, vacile, câinii, pisicile, porcii... Lucrurile s-au petrecut firesc, adică Florin, Costel, eu și Carmen ne agitam cu gălețile cu mâncare, Dobre se agita și el cu aparatul de fotografiat, unguroaica Bertha agita și ea un băț, dirijându-ne pe toți, de parcă ar fi fost Herbert von Karajan cu bagheta, în timp ce omul muncii în funcțiune frământa de zor o țigară, așezat pe o ladă. Așa ne trebuie dacă ne-a plăcut cartea!
       Am făcut o excursie de studii și în hangarul plin de antichități al lui Florin, unde găsești ce nu te-ai aștepta: de la ancore, timone, pânze de păianjeni pe care se pot legăna liniștiți o sută de elefanți, până la rațe matusalemice.
       Odată terminate treburile stânei, am trecut și noi la lucruri mai serioase. Dacă se poate numi serioasă îndeletnicirea asta cu literatura. Am citit fiecare din creațiile mai noi, am dezbătut diverse teme fără să ajungem la consens și ne-am bucurat de a fi împreună, căci „bine este să locuiască frații împreună”.

Slobozia, 23 februarie 2016









Foto: Ghe. Dobre